Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gherăești: Zilele Familiei

În perioada 21-23 decembrie 2021, în Parohia "Trupul și Sângele Domnului" din Gherăești au avut loc Zilele Familiei. Predicator a fost pr. Felician Tiba, directorul Oficiului de Pastorație a Familiei din Dieceza de Iași.

După invitația părintelui paroh Paul Budău, adresată părintelui Felician: "Încurajați-ne și dați-ne acele motivații care să ne facă să redescoperim rolul și importanța familiei creștine, așa cum le-a vrut Dumnezeu", au urmat o serie de omilii, care au vizat, bineînțeles, iubirea lui Dumnezeu care l-a creat pe om și misiunea care i-a fost dată acestuia, ca la rândul său să iubească tot ceea ce i-a fost încredințat.

Atunci când Dumnezeu a așezat o femeie lângă un bărbat, dorind familia, a fost momentul în care acesteia el i-a oferit totul, spunea părintele Felician. Restul e doar misiunea celor doi, de a continua ceea ce i-a atras la început, în perioada îndrăgostirii, de a se cuceri și recuceri reciproc până la ultima suflare. O mare greșeală pe care o fac soții și mai ales bărbații este aceea că, odată căsătoriți, încetează să se mai cucerească reciproc. O iubire se construiește o viață întreagă și este compusă din urcușuri și coborâșuri, din momente frumoase și din momente grele, dar peste toate sunt cei doi și iubirea dintre ei, care iubire este Dumnezeu. Un discurs despre iubire, despre comuniune, despre familie în general, nu se poate face niciodată în afara credinței. Dumnezeu nu poate fi exclus dintre oameni, cu atât mai mult dintre bărbat și femeie, dintre soții care au încheiat valid căsătoria. El este iubirea care îi unește, iar lipsa lui conduce inevitabil la nefericire și la solitudine.

Aceste zile de har s-au încheiat joi seara, cu Sfânta Liturghie solemnă, celebrată de Preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, și de Preasfințitul Petru Gherghel, episcop emerit.

Mulțumim tuturor celor care au participat la aceste zile binecuvântate, credincioșilor care au ascultat cu atenție temele propuse, dar și preoților care au slujit la scaunele de spovadă (într-un mod deosebit părintelui pensionar Petru Beșleagă) împărțind din iubirea și milostivirea lui Dumnezeu.

Pr. Petru Stoica

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21-23 decembrie: Gherăești: Zilele Familiei


 

lecturi: 1012.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat