"Un cadou pentru noi toţi". Interviu cu pr. Marius-Petru Bîlha, OFMConv.

Oana Lazăr, jurnalist TVR Iaşi, a realizat un interviu cu pr. Marius-Petru Bîlha, OFMConv., în urma vizitei Sanctităţii Sale papa Francisc în România. Interviul a fost publicat la 11 iunie 2019 pe site-ul www.ofmconv.ro al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, Provincia "Sfântul Iosif" din România, de unde a fost preluat.

• Părinte Marius, aţi avut acest privilegiu: să fiţi interpretul papei (ce cuvânt bun!!) pe perioada vizitei sale în România. Vi s-a părut copleşitor? A fost un dar, spuneţi. Detaliaţi. De ce eu? - ne întrebăm, uneori, în viaţă...

Sincer să fiu, în faţa acestei provocări şi nobile misiuni, nu m-am întrebat niciodată "de ce eu?" şi nu cred că, dacă aş face-o, aş găsi vreun răspuns. Adevărul este că Dumnezeu m-a surprins şi eu m-am lăsat provocat. Cuvântul care spune cel mai bine cum am primit şi trăit această misiune este cuvântul dar, împreună cu cuvântul binecuvântare.

A fost un dar care a implicat o mare responsabilitate de care am fost conştient de la început, responsabilitate pe care am simţit-o tot mai puternic pe măsură ce se apropiau zilele vizitei Sfântului Părinte. Apoi, am simţit-o din plin în timpul propriu-zis al misiunii.

A fost o binecuvântare primită de la Domnul a cărui mână am simţit-o mereu asupra mea.

• Cum metabolizaţi acum evenimentul acesta al vieţii, la doar câteva zile distanţă după măreţia evenimentului?

Intensitatea trăirilor m-a copleşit, şi la început mi-a fost greu să mă adun; timpul a fost scurt şi trăirile multe, intense, profunde. Mi-au invadat toată fiinţa de bucurie şi pace. E nevoie de timp ca totul să se aşeze.

• Ce a presupus această experienţă unicat? Eraţi cu papa, dar în ţara proprie, ceea ce e un dublu eveniment, unul personal şi unul istoric, de cetăţean român, dar şi ca persoană consacrată, aparţinător al comunităţii în dubla ipostaziere. Detaliaţi.

De la începutul vizitei, de pe aeroport, am făcut parte din suita papală în calitate de traducător oficial al Sfântului Părinte, deci printre persoanele aflate cel mai aproape de Sanctitatea Sa. Salutându-l pe aeroport, i-am spus: "Voi fi umbra Sanctităţii Voastre". Şi-a exprimat bucuria că eram franciscan. Trebuia să fiu mereu lângă Sanctitatea Sa pentru a traduce, fie din italiană în română, fie invers, după cum va fi fost nevoie.

Însă, desigur, misiunea aceasta a depăşit simplul fapt de a traduce tot ce spune Sanctitatea Sa. Am fost chemat, cel puţin aşa am simţit şi am trăit, să fiu vocea în româneşte a Sfântului Părinte (vorbită sau scrisă/subtitrată) şi era important ca, prin această voce, mesajul Sfântului Părinte să ajungă la inima omului, să fie înţeles.

Aş vrea să vă povestesc o experienţă avută în Honduras, acum 5 ani. Eram la o emisiune radio - La Voz de Suyapa - şi, fiind la sfârşitul misiunii mele în Honduras, îmi luam rămas-bun de la oameni, ei având posibilitatea să sune în direct şi să mă salute. O femeie a sunat şi, printre altele, mi-a spus că vocea mea îi aminteşte de vocea papei Francisc. A fost cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată. Aşa că, atunci când mi s-a propus această misiune, mi-a venit în minte acel moment, trăit la distanţă în spaţiu geografic şi în timp, dar, tot atunci, am văzut prezentul care mă conducea lângă papa ca făcând parte din planul lui Dumnezeu.

• Programul papei este dificil, este epuizant chiar şi pentru un om tânăr. Ce-l înaripează pe Sanctitatea Sa? Misiunea? Energia mulţimilor?

Eu cred că Sfântul Părinte îşi găseşte puterea şi entuziasmul, în primul rând, în relaţia sa cu Dumnezeu. Papa Francisc este un om al lui Dumnezeu, unul care respiră umanitatea şi sfinţenia în jurul său. Un alt izvor este conştiinţa misiunii lui, aceea de a-i întări în credinţă pe fraţii săi. În maşină i-am exprimat felicitările de cum îşi îndeplineşte misiunea în mijlocul poporului: "cu mirosul oilor", cum se spune. Papa mi-a zis că nu poate fi altfel, că acesta este principiul întrupării lui Dumnezeu care s-a făcut om între oameni. Relaţia, comunicarea, contactul cu oamenii sunt esenţiale.

Iar Sfântul Părinte are un fin spirit de observaţie, are un ochi special pentru oameni: îi simte, se emoţionează. Iată, ca exemplu, faptul relatat în discursul său de la Iaşi, cu bunica şi nepoţelul, care a reconfirmat adevărul metaforei deja enunţate: rădăcinile şi curajul de a visa. Cred că pe papa Francisc îl încarcă oamenii, dar nu ca mulţime anonimă, care îl aplaudă etc., ci ca aceia care formează poporul lui Dumnezeu; contactul cu ei îl încarcă de entuziasm şi energie. Ca să nu mai vorbim, apoi, de contactul cu bolnavii care trezesc în el o sensibilitate aparte şi-l conduc spre o efuziune de bucurie şi entuziasm, spre un preaplin de Dumnezeu...

• Cum e să ţii pasul vioi şi atenţia trează lângă papa?

Bucuria de a fi lângă Sfântul Părinte te face să uiţi de oboseală. Eu am avut nopţi nedormite din cauza trăirilor intense, a preocupărilor, dar trebuie să spun, cu tărie, că Dumnezeu m-a întărit; nu simţeam oboseala ca o povară; bucuria era mult mai mare; repet: am simţit puternic mâna Domnului asupra mea.

• Pentru mulţi dintre noi a fost obositor să privim la televizor ce face şi unde mai merge papa. Cum rezistă un om, la vârsta sa, acestui program?

M-am întrebat şi eu. Nu am alt răspuns decât acesta: harul lui Dumnezeu îl susţine şi îl întăreşte. Apoi e de luat în calcul şi faptul că doarme bine şi se odihneşte. Întotdeauna, după prânz, se odihnea pentru a-şi recăpăta puterile şi a o lua de la capăt. Mai e încă ceva: începeam mereu ziua cu zâmbetul pe buze, datorită spiritului său umoristic. Îmi amintesc că, într-o dimineaţă, la micul dejun, i-am şi zis: "Sfinte părinte, nu aţi uitat nici în dimineaţa aceasta să faceţi rugăciunea lui Thomas Morus pentru a avea simţul umorului". Şi mi-a zâmbit părinteşte. Este foarte important să începi ziua cu zâmbetul pe buze, cu o privire pozitivă, cu încredere.

• Ce vă spunea în acele momente de pauză, când nu erau camere în jur?

În timpul călătoriilor cu maşina, am avut posibilitatea de a vorbi multe şi mărunte. Am fost privilegiat: am călătorit împreună mai mult de 5 ore. Am avut convorbiri fraterne, în spirit părintesc, prietenesc, spontane, neprogramate, din inimă, ca de la tată la fiu sau ca de la nepot la bunic; am împărtăşit experienţe, am absorbit din înţelepciunea lui, am glumit şi râs împreună.

• Nu trebuie să fii catolic pentru a simţi intensitatea acestei întâlniri. E ceva unic în viată. Explicaţi de ce...

Când te afli în faţa unui om al lui Dumnezeu, şi îi percepi bunătatea, simplitatea, coerenţa, îi respiri sfinţenia, nu-ţi mai pui problema apartenenţei religioase; te bucuri de prezenţa lui, încerci să te adapi din izvorul înţelepciunii lui; şi nu te mai saturi.

• Nu trebuie să fii catolic sau mare credincios practicant pentru a înţelege câteva lucruri simple despre viaţă şi despre propria noastră comportare în prezenţa sa carismatică.

Toată lumea îl simpatizează, indiferent de religie sau dacă e practicant ori nu. Eu cred că asta se datorează umanităţii lui dulci, calde, părinteşti, umilinţei şi bunătăţii lui. La întâlnirea cu comunitatea rromă din Blaj, le-a spus, mergând în afara discursului, că a voit să creeze o punte între inima lui şi a lor, strângându-le mâna, privindu-i în ochi, deschizându-şi inima; acestea sunt gesturi simple, dar care comunică iubire, pace şi te implică, te transformă. Sunt foarte importante aceste punţi interioare, sunt adevărate şi durează mult de-a lungul vieţii.

• Cel mai bun dar pe care-l poţi da cuiva este timpul tău, spune papa. E ceea ce face papa, de fapt. şi dvs, acum, oferind acest interviu, oferiţi, de fapt, timp. Timp oferiţi şi în comunitatea dvs de studenţi şi credincioşi, sau în misiunile în care aţi fost.

Îmi amintea Sfântul Părinte, în maşină, cât este de important să ştii să pierzi timp cu fratele tău. Aşa este! Este important a pune pasiune în ceea ce faci, a te dărui cu bucurie, a te împarte celorlalţi, a deveni euharistie pentru ceilalţi; i-am povestit şi eu despre experienţa misionară din Honduras, în urma căreia am tras concluzia că da, o inimă care se dăruieşte, se frânge, se împarte, se regenerează de la sine.

• Ce credeţi că am înţeles noi, românii, din acest eveniment? Ne-am comportat în stradă cum se cuvine, am lăsat curat în urmă, am spălat străzile, am tăcut când trebuia şi am cântat împreună. Deci, putem fi împreună!

Într-un moment de tensiune şi diviziune, papa ne-a arătat că putem fi şi altfel: mai buni, mai îngăduitori, mai împăciuitori, mai răbdători, mai generoşi, mai educaţi, mai uniţi, mai iubitori, mai umani.

Ne-a invitat să fim precum Abel, să fim cu mâna întinsă, primitori, să vedem în celălalt un frate, să parcurgem calea împăcării, să construim împreună civilizaţia iubirii, să fim promotori ai dialogului şi ai păcii, mărturisitori ai libertăţii şi milostivirii, să mergem împreună în edificarea unei lumi mai bune, mai umane, mai drepte, mai fraterne, mai frumoase.

• Acest fapt e dătător de speranţă?

Da, e deschizător de drumuri şi de speranţă. Important este să învăţăm lecţia şi să ne facem bine temele, să ne lăsăm provocaţi şi să avem curajul schimbării, pornind de la noi, însă, nu pretinzând-o de la alţii.

• Cine suntem noi, românii, azi? Cum ne-a perceput Sanctitatea Sa la plecare?

Sanctitatea Sa a rămas edificat de primirea noastră călduroasă, de culoarea şi sărbătoarea credinţei trăite. S-a întors îmbogăţit, ne-a confirmat-o chiar el la Blaj. Spune că a luat cu sine locuri frumoase, momente înălţătoare de bucurie, de celebrare şi sărbătoare, chipurile persoanelor întâlnite, în diversitatea lor. Diversitatea este frumoasă! Este o bogăţie. Ne-a amintit-o şi ieri, la audienţă, în Piaţa "San Pietro". În maşină, îmi mărturisea că, dintre toate călătoriile sale, cele mai frumoase peisaje le-a văzut în România.

• Şi cele mai năvalnice ploi peste mulţimile care îl aşteptau tot în România au fost! Şi apoi, cele mai neaşteptate înseninări când ajungea papa! Ce poveste! La Şumuleu Ciuc a plouat, la Iaşi a plouat cu gheaţă chiar, la Blaj a plouat... Cu toate acestea, peste tot, ca prin minune, norii negri se desfăceau la momentul potrivit al discursului... Ei, cum e asta? A fost prea frumos ca să nu vorbim şi despre vreme, nu? Ştiţi, peste vreo 20-30 de ani, prin 2050, când vom povesti celor tineri, nepoţilor, n-or să ne creadă. Vor spune că înflorim discursul, că ţesem legende cu papa din 2019...

Dumnezeu a fost de partea noastră şi ne-a dăruit har peste har! Nimeni nu o poate nega. Am fost toţi martori la ceea ce s-a întâmplat şi ne-am minunat! E clar că prezenţa Sfântului Părinte a fost una mijlocitoare şi aducătoare de binecuvântare. A fost de admirat şi credinţa puternică a credincioşilor care au rezistat eroic pe ploaie torenţială, care nu s-au speriat nici atunci când i-a lovit grindina. Iar răsplata a fost pe măsură: "minunea" soarelui strălucind din nou pe cer şi în inimi a făcut să fie mai bucuroasă, plină de emoţii întâlnirea cu urmaşul lui Petru, şi mai "mistică" celebrarea şi sărbătoarea credinţei, cu specificul şi culoarea fiecărui loc.

• Mesajele Sanctităţii Sale, diferite şi specifice pentru fiecare moment al vizitei, trebuie acum reiterate, reamintite, explicate, metabolizate interior, ruminate, şi apoi chiar trăite. De aceea, vă întreb acum, în finalul interviului, în calitatea dvs. de profesor, de prieten franciscan, de îndrumător al tinerilor etc., care sunt mesajele papei Francisc, primele trei, să zicem, cele mai importante?

Da, e nevoie de timp pentru a le metaboliza în interior şi a le face să devină viaţă, e nevoie de timp, de răbdare, de capacitatea de a risca, iar Dumnezeu, ne-a spus Sfântul Părinte, nu dezamăgeşte niciodată pe cel care riscă; merită tot efortul. Trei lucruri îmi vin în minte acum:

1. Să fim promotorii "culturii întâlnirii"! De aici, înţelegem importanţa dialogului, a comunicării, a iertării şi împăcării etc., frumuseţea diversităţii.

2. Să facem parte în mod activ din "revoluţia gingăşiei"! Acesta este pentru noi toţi un îndemn la redescoperirea umanităţii şi a gesturilor simple de iubire şi dăruire.

3. Să avem rădăcinile puternice! Să nu uităm de unde am plecat! E importantă memoria, gratitudinea, capacitatea de a visa, de a avea visuri măreţe, curajul de a risca. Apoi, să nu uităm de bucuria de a merge împreună!

*

"Dacă vrei să ajungi repede, aleargă de unul singur,
dar dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună cu ceilalţi"
(Papa Francisc, CV 167).

* * *

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc

lecturi: 2762.