Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Foto: Diana Popescu
Nou elan după anii întunecați

De Lucian Mureșan
cardinal arhiepiscop major al Bisericii Greco-Catolice din România

Pentru prima dată un pontif va vizita toate provinciile istorice ale României: papa Francisc va fi timp de trei zile la umbra Carpaților de vineri, 31 mai, până duminică, 2 iunie. La douăzeci de ani de la călătoria istorică a lui Ioan Paul al II-lea, Sfântul Părinte Francisc vine pentru a-i îndemna pe toți: "Să mergem împreună".

Vizita apostolică a papei în România, țară care poartă cu orgoliu în denumirea sa numele Romei eterne, reprezintă o mărturie vie a comuniunii și a legăturii speciale, sincere și continue dintre Scaunul Apostolic și patria noastră. De fapt, pe teritoriul românesc se află comunități de credincioși catolici care aparține la diferite origini lingvistice care împărtășesc comuniunea catolică, trăind-o conform unei pluralități de tradiții ecleziale: bizantină, latină, armeană. Cu adevărat, în România trăim catolicitatea în diversitatea sa!

La 2 iunie 2019, pontiful va fi cu noi la Blaj pe Câmpia Libertății, loc istoric de emancipare a poporului nostru. Acolo vom celebra cu succesorul lui Petru dumnezeiasca liturghie în comuniune cu fericiții noștri care au știut să plătească fidelitatea lor față de Cristos cu sângele lor și acum celebrează liturgia cerească. Aici bate inima Bisericii noastre. Inima acestei turme mici situate în periferiile existențiale față de marile turme din această lume. Și aici vine succesorul lui Petru pentru a-i întări pe frații săi.

Acest moment îl așteptam de trei secole: Petru vine să ne întărească în credință. Pentru Biserica greco-catolică română, nu poate să existe o bucurie mai mare. După teroarea comunistă în care am suferit pentru a păstra intactă comuniunea cu Scaunul lui Petru, având certitudinea că în acest mod rămânem fideli Domnului, vedem în concretul de astăzi cum sângele martirilor manifestă acea forță și energie a Bisericii universale care provine din faptul de a rămâne alipită de voința lui Dumnezeu. De fapt, episcopii noștri au fost martirizați pe altarul comuniunii și al unității.

De această vizită istorică se bucură întreaga Românie și se bucură Biserica noastră română greco-catolică, o Biserică martiră care în tăcere a știut să aștepte încrezătoare voința Celui care ne-a spus "non praevalebunt". De fapt, cei șapte prelați care vor fi beatificați au constituit acel cor episcopal despre care pontiful Pius al XII-lea scria în scrisoarea sa apostolică Veritatem facientes din 1952: "Voi păreți că reînnoiți splendorile Bisericii primare (...); dorim să sărutăm lanțurile celor care, încarcerați pe nedrept, plâng și se chinuiesc datorită asalturilor la adresa religiei". Positio super martyrum a episcopilor noștri, în două volume de peste 1900 de pagini, a sintetizat în mod argumentat mărturia lor până la vărsarea sângelui în timpul persecuției comuniste. Toți au preferat moartea în loc să trădeze credința lor catolică.

De aceea, lucrarea cauzei de beatificare a martirilor noștri cu rezultatul său fericit primește astăzi o dublă importanță: eclezială și națională, pentru că ne aflăm la câta luni de la încheierea celebrării primului centenar al României stat modern și unitar. În același timp, documentația acestei cauze este o profundă examinare comunitară a conștiinței care ne determină la un nou elan al credinței și pastorației. Pentru că, astăzi mai mult ca oricând, în România contemporană ne aflăm în fața fragmentării de orice tip, socială și religioasă, și Biserica noastră greco-catolică se află în deplin proces de reflecție activă pentru a căuta soluțiile cele mai bune și pentru a înfrunta împreună provocările, pericolele, dar și noile potențialități pe care le aduc timpurile de astăzi.

Apropierea și îmbrățișarea papei Francisc la Blaj ne va încuraja să continuăm în lucrarea de promovare a vieții creștine în societatea română, după anii întunecați ai izolării și dictaturii. Asemenea celor șapte fericiți martiri ai noștri, și noi vrem să găsim forță și speranță în crucea glorioasă a lui Cristos pe care dorim să o vestim și să o mărturisim cu existența noastră. De fapt, dacă Biserica noastră greco-catolică a rezistat în timpul persecuției în pofida oricărui calcul și strategii, a fost pentru că adevărul pe care se baza era întâlnirea adevărată cu Domnul său.

Suntem siguri că prezența Sfântului Părinte în mijlocul nostru în aceste zile și abordarea sa pastorală și umană vor duce la un entuziasm reînnoit în dialogul cu toți și în îmbrățișarea sinceră pe care trebuie s-o oferim mereu celuilalt, privindu-l în ochi și spunându-i: tu ești fratele meu! Sperăm într-un dialog reînnoit cu frații noștri ortodocși, în angajarea comună de a merge împreună pe calea reconcilierii și a iubirii fraterne, în adevăr și în caritate la care ne cheamă unicului nostru Domn. Fideli față de memoria propriilor martori și martiri și folosind instrumente și limbaje oportune, Biserica noastră nu va cruța eforturile sale în a transmite nealterat românilor de astăzi patrimoniul de sfințenie și de fidelitate față de Cristos și valorile umane și spirituale care sunt la baza promovării umane și evanghelice.

(După L'Osservatore Romano, 30 mai 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

Secțiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc


 

lecturi: 1431.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat