Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Sinod. "Noi suntem păcătoși, dar Biserica mama noastră nu trebuie murdărită"
De Andrea Tornielli

"Noi fiii Bisericii suntem cu toții păcătoși, dar ea, Biserica mama noastră, nu trebuie murdărită. Este un moment dificil pentru că marele acuzator prin intermediul nostru o atacă pe mama, iar mama nu trebuie atinsă". Papa Francisc, încheind Sinodul Episcopilor despre tineri celebrat timp de patru săptămâni în Vatican, prezintă din nou dramatismul situației Bisericii, atacate de cel care vrea s-o dezbine. Pentru aceasta Bergoglio a amintit din nou apelul adresat de a ne ruga Rozariul zilnic în timpul întregii luni octombrie cu recitarea rugăciunii către sfântul Mihail arhanghelul invocând ocrotirea sa de atacul diavolului.

"Și eu trebuie să spun mulțumesc, tuturor", a spus papa Francisc în salutul său adresat liber, glumind cu privire la truda experților care au redactat documentul pregătitor lăsându-ne "pielea", iar acum, în cel final, "ne lasă oasele". Papa le-a mulțumit auditorilor, în special tinerilor, care "ne-au adus în aulă muzica lor, cuvânt diplomatic pentru a spune... gălăgie".

Bergoglio a voit să comunice câteva lucruri pe care "le port în inimă: să reafirm o dată în plus că Sinodul nu este un parlament, este un spațiu ocrotit pentru ca Duhul Sfânt să poată acționa și pentru aceasta informațiile se dau în general, dar nu cu numele și lucrurile speciale spuse. Acesta a fost un spațiu ocrotit. Duhul a fost cel care a lucrat. Rezultatul sinodului nu este un document: suntem plini de documente, nu știu dacă acesta va face ceva, dar știu că trebuie să lucreze în noi".

"Noi am făcut documentul și l-am aprobat. Acum Duhul ne dă documentul pentru ca să lucreze în inima noastră, noi suntem destinatarii documentelor, nu oamenii de afară, pentru ca acest document să lucreze". Papa a indicat să ne rugăm, să studiem și să cerem lumină în citirea lui. "Este pentru noi, în mod deosebit, primii destinatari suntem noi. Duhul este cel care a făcut toate acestea".

Apoi finalul, cu evaluarea situației Bisericii aflate sub atac. "Mă gândesc la mama noastră, Sfânta Maică Biserică: ultimele trei numere ale documentului despre sfințenie ne arată că mama noastră este sfântă, dar noi fiii suntem păcătoși, suntem păcătoși cu toții. Să nu uităm expresia Părinților, casta meretrix. Din cauza păcatelor noastre mereu marele acuzator care profită - citim în primul capitol din cartea lui Iob - care umblă, umblă căutând pe cine să acuze".

"În acest moment - a afirmat papa Francisc - ne acuză puternic, și această acuzare devine și persecuție. Să spună aceasta președintele de astăzi (patriarhul irakian Sako), poporul persecutat în alte părți ale Orientului. Și există și un alt tip de persecuție, de acuze continue pentru a murdări Biserica: Biserica nu trebuie murdărită. Fiii da, dar mama nu, și pe mama o apărăm de marele acuzator cu rugăciunea și pocăința. Pentru aceasta am cerut să ne rugăm Rozariul, pe Sfânta Fecioară Maria, pe sfântul Mihail arhanghelul. Este un moment dificil pentru că acuzatorul prin intermediul nostru o atacă pe mama și mama nu trebuie atinsă".

O aluzie la evenimentele recente - atacurile împotriva papei și a Bisericii datorită scandalului pedofiliei și cererea de demisie adresat papei Francisc de fostul nunțiu Carlo Maria Viganò - a fost făcută cu puține clipe înainte și de patriarhul caldeean Luis Raphael Sako: "Sfinte Părinte - a spus el - dumneavoastră nu sunteți singur, noi toți care-i reprezentăm pe episcopii catolici din lume suntem cu dumneavoastră și suntem uniți cu dumneavoastră într-o comuniune integrală. Suntem uniți cu dumneavoastră în rugăciune și în speranță. Amintiți-vă că milioane de credincioși se roagă pentru dumneavoastră în fiecare zi. Și atâția bărbați și femei de bunăvoință admiră cuvintele dumneavoastră și gesturile dumneavoastră pentru o lume de fraternitate universală, dreptate și pace. Așadar, nu există nimic de ce să ne temem. Un proverb arab spune: «Pomul roditor este lovit cu pietre». Mergeți înainte cu mult curaj și încredere. Barca lui Petru nu este precum celelalte bărci, barca lui Petru în pofida valurilor rămâne solidă, pentru că în ea este Isus și n-o va lăsa niciodată. Cu el provocările și suferințele se depășesc cu credința, rugăciunea, milostivirea, sinceritatea și fermitatea, integritatea și transparența. Totul este clar, nu este nimic de ascuns".

(După Vatican Insider, 27 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat