Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gherăești: Sărbătoarea Familiilor

Duminică, 27 decembrie 2015, am sărbătorit una dintre cele mai frumoase sărbători ale comunității catolice din Gherăești: Sărbătoarea Familiilor.

Familiile care au împlinit 25 și 50 de ani de căsătorie, precum și persoane care în acest an au împlinit frumoasa vârstă de 25, 50 și 75 ani de viață au fost jubilate cu o frumoasă sărbătoare organizată în cinstea lor în cadrul Liturghiei de la ora 11.00.

Nelipsit și în acest an a fost PS Petru Gherghel, care a celebrat sfânta Liturghie și totodată a sărbătorit un triplu jubileu în acest an: 75 de ani de viață, 50 de ani de preoție și 25 de ani de episcopat.

Sărbătoare dedicată jubilanților anului 2015 a fost urmată de un frumos spectacol susținut de copiii și tinerii parohiei noastre.

Urăm tuturor jubilanților anului 2015 multă sănătate și har, iar Domnul să le călăuzească pașii astfel încât să reprezinte un model de urmat în viața de creștini și de familie, iar episcopului nostru mult har și binecuvântare de la Dumnezeu pentru a ne păstori dieceza.

La mulți ani tuturor jubilanților și la următorul jubileu să ne revedem plini de voie bună și har.

Robert Toma

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 27 decembrie: Gherăești: Sărbătoarea Familiilor


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat