Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gherăești: Campusul "Prinț și cerșetor"

În curtea bisericii "Trupul și Sângele Domnului" din Gherăești și-au făcut apariția numeroși copii care au participat cu o bucurie plină de nesaț la campusul Vara împreună, desfășurat în perioada 13-17 iulie 2015, fiind organizat cu mare rigurozitate de pr. vicar Marian Gărghi, de tinerii Acțiunii Catolice și seminariști.

Vibrația campusului se simțea din toate unghiurile și ajungea până dincolo de porțile bisericii care o dată ce au fost închise dindărătul lor, campusul a început să-și arate drepturile invitând cu o veselie nespusă toți copii la mișcări în ritmuri de dans. Fiecare grupă și-a strigat cu mândrie numele echipei respective, începând de la cei mai pupăcioși, și anume grădinița ce a purtat pancarta cu titlul Arcașii pana la ultima, Tâlharii care au moștenit tradiția de a fi cei mai mari.

Fiecare zi a fost deschisă cu un moment solemn de rugăciune ca apoi copii să-și dezmorțească corpul cu niște dansuri, să urmărească sceneta Prinț și cerșetor pregătită de copii imediat urmând cateheza, gustarea, alte bansuri, rugăciunea de la ora 12:00 și la final, jocurile. Catehezele și bansurile au fost pregătite cu conștiinciozitate de animatori astfel încât să îi determine pe copii să nu se plictisească și să nu uite vreodată acele momente. Gustările au fost asigurate de intențiile bune ale unor oameni înstăriți din sat și le mulțumim pe această cale. Seara, scările din fața altarului au fost ocupate de copiii mici care dezlănțuiau un zumzet puternic atunci când se mișcau, dar care formau un tablou nespus de frumos pentru Isus și mulți alții care s-au împrăștiat în toate colțurile bisericii.

Ultima zi a venit peste copii cu o prea mare viteză, dar, de asemenea, și foarte așteptată de mulți. Niciunui copil, precum niciunui animator, nu i-a fost smulsă bucuria de a primi ceva care să le amintească faptul că plăcerea adevărată se află în lucrurile mărunte. Marele premiu a fost o chitară oferită de un bun samaritean câștigată de un băiețel care a fost foarte fericit, promițând ca va învăța să cânte la ea și că va deveni un artist. Campusul a mai avut un rol în afară de cel obișnuit și anume anunțarea plecării părintelui vicar după o ședere de trei ani timp în care a cutezat să își arate iubirea față de parohia noastră și pentru aceasta lipsa îi va fi simțită multă vreme.

Alexandra Gălățanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13-17 iulie: Gherăești: Campusul "Prinț și cerșetor"


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat