Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Omilia card. Angelo Amato (în stânga),
citită în limba română
de pr. Mihai Pătrașcu (centru)

Omilia cardinalului Angelo Amato, SDB

Sfânta Liturghie și beatificarea lui Anton Durcovici, episcop, martir (1888-1951)

Iași, 17 mai 2014

1. Prin beatificarea episcopului Anton Durcovici se aprinde încă o stea pe bolta cerească a martirilor lui Cristos. Biserica Catolică, încă de la începuturi, a fost o Biserică de martiri. Martiriul reprezintă sigiliul suprem al iubirii și al fidelității creștinilor față de Cristos și față de cuvântul său de viață și adevăr. În timpul barbariei inumane în care s-a cufundat Europa în secolul trecut, Biserica a fost ținta unor violente persecuții de-a lungul întregului continent, în nord ca și în sud, în orient ca și în occident. Cele mai sângeroase au fost regimurile totalitare cu ideologiile lor bazate pe ură, oprimare și moarte. Europa a devenit un spațiu infernal pentru milioane de persoane care și-au pierdut rudele, bunurile, propria demnitate și, de multe ori, chir și propria viață.

Și Biserica Catolică din România a fost persecutată. Fii săi s-au opus forței brute a tiraniei doar cu armele nevinovăției și statorniciei lor în credință. Ei au suportat tot felul de chinuri învingând monstrul răului prin iertare și răspunzând la ură cu iubire.

Aceasta este și strălucitoarea aureolă a Fericitului nostru care se adaugă celorlalți episcopi, preoți și laici români pe care Biserica i-a ridicat la cinstea altarelor. Monseniorul Anton Durcovici, episcop de Iași, a urcat asemenea lui Isus Calvarul pentru a fi răstignit și pentru a fi primit de către Cel Înviat în bucuria veșnică a Ierusalimului ceresc. Plin de admirație față de acest excepțional episcop, papa Francisc îl numește în scrisoarea sa apostolică "păstor plin de zel, apostol al adorației euharistice și mărturisitor eroic al comuniunii cu Scaunul lui Petru".

2. Cine era episcopul Durcovici? Era o persoană blândă, pacifică, plină de credință, iubitoare și milostivă. Îi iubea în mod deosebit pe cei săraci. Unii martori ne relatează că în acel timp erau în Iași multe persoane care sufereau din cauza sărăciei. Monseniorul Durcovici a luat atunci hotărârea de a deschide în cadrul Școlii Catolice "Notre Dame de Sion" o cantină pentru săracii orașului.

Fericitul nostru nu avea dușmani, nu era implicat în politică, considerându-i pe toți drept frați. Și cuvântul său era în mod esențial evanghelic. Martorii afirmă că el trăia și vorbea in persona Christi (în persoana însăși a lui Cristos). De asemenea, își aducea foarte bine aminte de cuvântul lui Isus: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi" (In 15,20).

Tocmai de aceea, când a venit clipa încercării s-a dovedit a fi puternic și curajos. Istovit după mai mult de doi ani de interogatorii și torturi, condamnat fără a fi judecat la închisoare la Sighet, episcopul și-a păstrat spiritul senin și răbdător. Era susținut de cuvintele sfântului apostol Paul care au fost citite la Liturghia de astăzi: "Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? [...] Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit" (Rom 8,35.37).

În ciuda chinurilor și a umilirilor, el se ruga și cerea rugăciuni pentru statornicia sa. Unica sa vină era aceea de a fi catolic și în comuniune cu papa. Nereușind să mai mănânce, își dăruia mâncarea celorlalți colegi de celulă. Așa cum ne relatează părintele iezuit Otto Farrenkopf, și el prizonier la Sighet, episcopul Durcovici era pe deplin conștient că a fost aruncat în cunoscuta celulă a morții pentru a-și sfârși acolo singur viața.

3. Odată cu dispariția sa dinaintea privirii oamenilor, eroicul nostru episcop a intrat în lumina veșnică a corurilor de îngeri și sfinți, lăsând o amintire de neșters în sufletul Bisericii Catolice din România, care îl cinstește ca pe un păstor bun și luminos. Studenții săi din seminar, preoții Arhidiecezei de București și ai Diecezei de Iași, credincioșii convertiți și îndrumați de episcopul Durcovici, creștinii împăcați de el cu Dumnezeu prin sacramentul spovezii afirmă în unanimitate că au fost edificați de exemplul său și că au fost impulsionați de înțelepciunea îndemnurilor sale duhovnicești să înainteze pe calea perfecțiunii evanghelice.

În anul 1987, aflând de vestea începerii procesului de beatificare, doamna Ang?le Mornand, proprietara unei fabrici din București ce fusese convertită de martirul nostru, scria de la Paris: "Vestea minunată a beatificării veneratului nostru sfânt episcop Durcovici a ajuns la mine asemenea unei bucurii cerești care mă alină în purtarea crucii grele. Am primit astfel un mare har de la Dumnezeu: privilegiul de a cunoaște un sfânt aici pe pământ. Era într-adevăr un sfânt minunat".

Biserica, asemenea unei mame bune și milostive, nu a permis ca praful uitării să se aștearnă pe amintirea episcopului nostru și îl înalță astăzi la cinstea altarelor pentru a-l face să strălucească drept sare a pământului și lumină a lumii. Plini de bucurie, putem și noi repeta cuvintele Apocalipsului: "Acum au venit mântuirea și puterea, împărăția Dumnezeului nostru și puterea Unsului său, pentru că a fost aruncat afară acuzatorul fraților noștri" (Ap 12,10).

4. Povățuiți de Mântuitorul Isus, care ne învață să ne iubim dușmanii și să ne rugăm pentru cei care ne persecută, atitudinea noastră astăzi nu este cea a răzbunării, ci aceea a iertării. Ne-o cere însuși Fericitul nostru martir, care la 14 aprilie 1948, cu ocazia începutului slujirii sale episcopale la Iași, spunea: "Ascultați deci, iubiții mei fii sufletești, cu inima primitoare cuvintele și sprijiniți-mi străduințele mele slabe cu rugăciunile voastre din toate zilele: iar voi, Preacucernicilor frați preoți, dați-mi fără preget colaborarea voastră; astfel încât în ziua marii judecăți să putem da seamă, cu toții fără frică, înaintea Mielului dumnezeiesc (...) Doamne Isuse Cristoase, pe tine te aleg astăzi drept scut neînvins al turmei încredințate păstoririi mele. Păzește-ne, Doamne; călăuzește-ne spre fericirea ta, ca sa se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc! "Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143,15).

Îndreptându-se apoi către sfânta Fecioară Maria, față de care avea o profundă devoțiune, episcopul se ruga folosind cuvinte profetice: "Primește Fecioară Preasfântă, rugile și suferințele noastre drept ispășire și pentru întoarcerea păcătoșilor, a fraților noștri rătăciți, care atât de mult, prin fărădelegile lor, rănesc inima preasfântă a lui Isus și inima ta de mamă. Iartă-i, mamă îndurătoare, că nu știu ce fac; du-i și pe ei la limanul mântuirii.

Dobândește-le lor și nouă tuturor, prin bunătatea ta, harul ca într-o zi să fim cu toții în cer împreună cu tine, pentru a cânta milostivirile inimii tale neprihănite și a proslăvi laolaltă bunătatea Treimii Preasfinte".

Sunt cuvinte evanghelice scrise cu litere de aur și de sânge și izvorâte din inima sa blândă și smerită, atât de asemănătoare cu inima lui Isus. În ziua arestării sale, episcopul Durcovici ar fi trebuit să îi ajute pe tinerii ce urmau a fi miruiți să înțeleagă acest îndemn al lui Isus: "Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară" (Mt 11,28-30).

Să considerăm îndreptat astăzi și către noi acest cuvânt dumnezeiesc și să căutăm să îl trăim, pentru a cinsti cu viața noastră eroismul fericitului nostru episcop martir, misionar al păcii și al fraternității".


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat