Reflecţie: Viaţa fericitului episcop martir Anton Durcovici a fost o copie fidelă a vieţii lui Isus

"Trăiesc eu, dar, de fapt, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20).

Trăia în anii din urmă la Milano un bătrân pictor copist. Peste 40 de ani trăise în Galeria de artă a Academiei din Milano şi nu făcuse altceva decât să copie chipul lui Cristos din renumita pictură a lui Leonardo da Vinci, "Cina cea de Taină". Acesta a fost idealul vieţii sale. Şi în cele din urmă a reuşit atât de bine să-l reproducă pe Cristos, încât copiile sale atingeau perfecţiunea, căci nu se mai deosebeau de original. Nenumărate muzee de artă din lume au comandat asemenea copii identice cu originalul.

Dacă vom analiza cu atenţie viaţa fericitului episcop martir Anton Durcovici (1888-1951), vom constata că ea seamănă izbitor de mult cu viaţa mântuitorului Isus, începând de la naştere şi până la moartea sa.

Într-adevăr, el a putut spune cu sfântul Paul: "Trăiesc eu, dar, de fapt, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20). De fapt şi Isus a spus: "Pildă v-am dat, că aşa cum am trăit eu să trăiţi şi voi" (cf. In 13,15). "Cel care spune că rămâne în el are datoria să trăiască aşa cum el a trăit" (1In 2,6).

Aşa cum părinţii lui Isus, din Iudeea, de frica lui Irod Arhelau (22 îC-18 dC), au venit să locuiască în Nazaretul Galileei (cf. Mt 2,22); tot astfel şi mama fericitului episcop martir Anton Durcovici a venit cu fiii ei, din Bad Deutsch-Altenburg, din Austria, de frica unui alt "Arhelau", ca să locuiască în localitatea Iaşi, din România.

Ca şi Isus care a fugit şi s-a ascuns atunci când a fost vorba ca oamenii să-l facă rege (cf. In 6,15), dar care a venit de bunăvoie când a fost vorba să moară (cf. Lc 19,28); la fel episcopul Anton Durcovici a părăsit traiul din Austria şi a venit să sufere şi să moară împreună cu Isus, în România.

Aşa cum Isus s-a remarcat la Nazaret printr-o viaţă de credinţă şi de ascultare şi a crescut în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (cf. Lc 2,51), tot astfel şi Anton Durcovici, la Iaşi şi Bucureşti, printr-o viaţă de credinţă şi ascultare, a crescut şi el în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Aşa cum Isus (cf. Lc 3,23) a părăsit Nazaretul şi casa părintească, pentru a se muta la Cafarnaum (cf. Mt 4,13), de unde îşi va începe activitatea misionară, mergând prin multe locuri din ţară şi străinătate; tot astfel, Anton Durcovici, după Şcoala primară de la Iaşi, s-a mutat la Ploieşti şi la Bucureşti, de unde şi-a început călătoriile de studiu şi de misiune, prin multe locuri din ţară şi din străinătate.

Aici trebuie să spunem că, asemenea lui Isus, care a avut milă şi şi-a iubit poporul încredinţat de Tatăl ceresc (cf. Mc 6,34), tot astfel şi fericitul episcop martir Anton Durcovici şi-a iubit mult poporul încredinţat lui de către Dumnezeu, prin ministerul Preoţiei.

Şi, aşa cum Isus, poporului încredinţat, i-a predicat Cuvântul (cf. Mt 4,23) şi i-a dat Euharistia (cf. 1Cor 11,23-26), iar apoi i-a îndemnat pe ucenici să primească şi să vestească şi ei Cuvântul, căci dă viaţa veşnică (cf. In 5,39), să primească şi să vestească Euharistia, căci e trupul şi sângele său (Mt 26,26-27), căci dă învierea şi viaţa veşnică (In 6,53-54), tot astfel fericitul episcop martir Anton Durcovici, care, ca preot şi episcop, a predicat Cuvântul şi a celebrat Euharistia, iar apoi, i-a chemat şi el pe oameni atât să primească şi să vestească Cuvântul, cât şi să primească şi să vestească Euharistia, cele două mari forţe ale credinţei, care i-au hrănit şi întărit pe toţi creştinii, care l-au hrănit şi l-au întărit şi pe el.

Apoi, aşa cum Isus, pe cruce fiind şi văzându-i acolo pe mama sa iubită şi pe ucenicul iubit, l-a încredinţat pe ucenic iubirii şi grijii Mariei, şi prin el pe toţi oamenii, apoi i-a încredinţat-o iubirii şi grijii ucenicului pe Maria, şi prin el tuturor oamenilor (cf. In 19,26-27), tot astfel şi fericitul episcop martir Anton Durcovici, după ce a primit-o pe Maria de la Isus, de la părinţi şi profesori, de la Biserică, i-a încredinţat şi consacrat pe oamenii din eparhia sa Inimii neprihănite a Mariei, iar oamenilor le-a încredinţat-o pe Maria, ca să o poarte mereu în inima şi sufletul lor, ca să se poată împărtăşi mereu de grija şi iubirea ei maternă.

Aşa cum predicile şi învăţăturile lui Isus au deranjat autorităţile religioase şi civile ale timpului, căci arhiereii şi fariseii, adunând Sinedriul, au spus: "Ce să facem, pentru că acest om face multe semne? Dacă-l lăsăm aşa, toţi vor crede în el" (In 11,47) - tot astfel, predicile şi învăţăturile fericitului episcop martir Anton Durcovici au deranjat unele dintre autorităţile timpului său.

Scriptura ne arată gândurile celor răi: "Să-l pândim pe cel drept, căci ne deranjează, stă împotriva faptelor noastre, ne reproşează păcate împotriva legii şi ne acuză de păcate împotriva disciplinei noastre... A devenit pentru noi reproş al gândurilor noastre şi ne este greu şi numai să-l vedem. Viaţa lui nu este asemănătoare cu a celorlalţi şi căile lui sunt diferite. Suntem consideraţi de el nelegitimi, se ţine departe de căile noastre ca de necircumcizie, declară fericit sfârşitul celor drepţi şi se laudă că-l are pe Dumnezeu drept tată" (Înt 2,12-16).

Isus a spus: "M-au urât fără temei" (In 15,25). Tot aşa a putut spune şi fericitul episcop martir Anton Durcovici, cu Isus, dar şi cu psalmistul: "Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului meu; cei care vor să mă piardă, pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi (cf. Ps 69,4)"; şi iarăşi: "ei, mi-au întins laţul lor, fără pricină, şi fără temei vor să-mi ia viaţa" (Ps 35,7); "cei puternici mă urmăresc fără temei, dar inima mea se teme numai de cuvântul tău, Doamne" (Ps 119,161).

Gheorghe Gheorghiu Dej (1901-1965), în discursul rostit la Congresul al VI-lea al Partidului Muncitoresc Român, din 22 februarie 1948, afirma următoarele: "Biserica Catolică este singurul obstacol organizat în drumul instaurării definitive a democraţiei populare în România. Cercurile clerului catolic nu au o atitudine potrivită cu regimul democratic al României, cu interesele ţării şi ale poporului. Noi credem că această atitudine a clericilor catolici nu poate lăsa indiferent nici clerul Bisericii Ortodoxe şi nici chiar pe credincioşii aparţinând Bisericii Catolice".

Într-adevăr, acest gen de discurs, nu a lăsat indiferenţi pe mulţi. Iată ce scria, într-un articol defăimător, la 13 iunie 1949, Radu Aurel, un corespondent al ziarului "Scânteia", numărul 1450, ziarul central al Partidului Comunist: "Conducătorul acţiunii antidemocratice este episcopul romano-catolic Durcovici Anton. De la el pornesc toate dispoziţiile de prelungire a slujbelor, de instigare, şi de «afurisenie»".

Scriptura ne spune că arhiereii şi fariseii dăduseră ordin ca, dacă cineva ştie unde este Isus, să-l denunţe, ca să-l aresteze (cf. In 11,57). Exact aşa a fost şi cu fericitul episcop martir Anton Durcovici. Securitatea i-a întocmit dosare de urmărire informativă şi un dosar de urmărire penală şi l-a urmărit pas cu pas. În notele informative redactate sunt prezentate numeroase acuzaţii aduse episcopului Anton Durcovici, cu scopul de a-l incrimina şi trimite în faţa unui tribunal militar. Episcopul era văzut drept un duşman al regimului comunist şi coordonator al rezistenţei anticomuniste din partea Bisericii Catolice din România. De aceea, la 11 ianuarie 1949, ofiţerii Securităţii din Iaşi, N.A. Pandelea şi A. Nussem, au cerut arestarea episcopului A. Durcovici, pe motiv că devenise "o piedică în drumul spre socialism".

Isus a fost arestat (cf. Mc 14,43-45). La fel, fericitul episcop martir Anton Durcovici a fost arestat, la 26 iunie 1949, în timp ce mergea să administreze taina sfântului Mir, în localitatea Popeşti-Leordeni.

Primele întrebări care i-au fost adresate lui Isus, după arestarea sa, au fost cele cu privire la învăţătura sa (cf. In 18,19). Tot astfel, primele întrebări care i-au fost adresate fericitului episcop martir Anton Durcovici, în arestul de la Ministerul de Interne, au fost tot cele legate de misiunea şi învăţătura sa.

Şi aşa cum Isus a dat o bună mărturie în faţa lui Pilat din Pont (cf. In 19,4; 1Tim 6,13); tot astfel şi fericitul episcop martir Anton Durcovici, în faţa anchetatorilor, a dat o bună mărturie despre misiunea şi învăţătura sa, dezvăluindu-le astfel crezul său şi făcându-le o cateheză din conţinutul predicilor sale.

Dar cele mai izbitoare asemănări dintre viaţa lui Isus şi viaţa fericitului episcop martir Anton Durcovici au fost prigonirile fără temei, pătimirile sângeroase din ură faţă de credinţă şi moartea lui în chinuri grele.

Deşi Isus a dat o bună mărturie în faţa lui Pilat şi a arhiereilor, Pilat l-a luat pe Isus şi l-a dat să fie biciuit. Soldaţii au împletit o coroană din spini, i-au pus-o pe cap şi l-au îmbrăcat cu o haină de purpură, apoi veneau la el şi spuneau: "Bucură-te, regele Iudeilor!" şi îi dădeau palme (cf. In 19,1-3).

Deşi fericitul episcop martir Anton Durcovici a dat şi el o frumoasă mărturie de credinţă în faţa anchetatorilor, aceştia l-au batjocorit în fel şi chip şi l-au desfigurat în bătăi. Istoricul catolic american Robert Royal a spus că episcopul Anton Durcovici "a fost maltratat într-o asemenea măsură, încât în momentul în care a fost azvârlit dezbrăcat în celulă, devenise de nerecunoscut".

Aşa cum Isus, înainte de moarte, a fost dezbrăcat de haine, a fost însetat şi înfometat, încât a strigat: "Mi-e sete" (In 19,23.28); tot astfel şi fericitul episcop martir, înainte de moarte, a fost dezbrăcat de haine; a fost aruncat gol într-o celulă cu beton pe jos, pe un timp geros de iarnă, unde comandantul închisorii a mai deschis şi ferestrele; apoi a fost înfometat şi însetat de moarte.

Deşi flămânzit şi însetat, fericitul episcop martir Anton Durcovici nu a cerut mai întâi mâncare şi apă; ci a cerut mai întâi pacea cu Dumnezeu şi cu oamenii, prin dezlegarea preoţească; a cerut rugăciuni ca să nu cedeze credinţa în faţa chinurilor. Şi a primit toate cele cerute.

Scriptura spune că Isus a fost întărit în timpul agoniei sale de către un înger (cf. Lc 22,43). După cum luptătorul trimis în ring are pe cineva în colţul lui care să-l încurajeze şi să-l întărească între runde, la fel a avut şi fericitul episcop martir Anton Durcovici pe CINEVA, care l-a întărit între reprizele de schingiuire; l-a avut pe însuşi Isus, care l-a încurajat şi întărit să devină campion al credinţei.

Ca şi Isus, episcopul Anton Durcovici a murit desfigurat de bătăi, de chinuri şi de lipsuri, la 10 decembrie 1951, izolat şi părăsit de toţi.

Aşa cum Isus a fost înmormântat într-un mormânt străin (cf. In 19,41), tot astfel fericitul episcop martir Anton Durcovici a fost înmormântat într-un cimitir pentru străini, din Sighetu Marmaţiei, în curs de noapte, fără ca nimeni să fi fost de faţă, într-un loc rămas până astăzi necunoscut, de către directorul închisorii, Vasile Ciolpan, cel care refuza deţinuţilor hrana şi apa, cel care iarna deschidea ferestrele închisorii, ca deţinuţii să moară de frig.

Aşa cum pentru Isus, după moartea şi îngroparea sa, a urmat învierea, înălţarea şi glorificarea lui la dreapta Tatălui, tot astfel şi pentru fericitul episcop martir Anton Durcovici, după chinurile şi moartea sa, au urmat înălţarea şi glorificarea lui la treapta de fericit. A fost prigonit şi părăsit, dar a fost primit de Isus în braţele şi în împărăţia sa; iar de acolo, din braţele lui Isus, ne veghează, se roagă pentru noi şi ne cheamă la cer; de acolo mai aşteaptă şi învierea fericită a trupului.

Chiar de pe timpul regimului care l-a urmărit, prigonit, arestat, chinuit şi ucis, a început preamărirea lui.

Chiar de atunci, dosarul lui de canonizare era deja în curs, fiind date publicităţii şi primele informaţii privitoare la viaţa şi martiriul său.

După anul 1990, episcopul nostru de Iaşi, Petru Gherghel, a revigorat aceste preocupări, demarând cercetările istorice privind viaţa şi activitatea episcopului martir. La 25 martie 1997 a fost deschis procesul de canonizare în faza diecezană, iar în septembrie 1999 dosarul complet a fost înaintat Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Roma. Începând din 2 decembrie 2004, în toate bisericile catolice din Moldova a început novena de rugăciune pentru beatificarea episcopului martir, Anton Durcovici. Iar, la 1 mai 2008, episcopul nostru de Iaşi Petru Gherghel scria: "Ne plecăm capul în faţa celor ce au ştiut să-şi ofere întreaga viaţă pentru vestirea evangheliei lui Cristos care a ieşit biruitor din mormânt, asigurându-i pe toţi de aceeaşi victorie. Ne plecăm capul şi genunchii în locul în care episcopul Anton Durcovici a ştiut să-şi verse sângele şi să intre în pământul ţării noastre ca un bob de grâu ce moare (cf. In 12, 24) pentru a aduce roade multe".

Atent la tot ce se întâmpla în România, Sfântul Părinte papa Pius al XII-lea (1939-1958) a trimis, la 27 martie 1952, catolicilor din România o scrisoare prin care îi încuraja să suporte, cu răbdare şi blândeţe, toate suferinţele, asigurându-i de rugăciunea şi preţuirea sa.

Sfântul papă Ioan Paul al II-lea, în timpul vizitei sale în România între 7 şi 9 mai 1999, ne-a adresat cuvinte pline de curaj şi multă speranţă: "Lanţurile voastre, cătuşele conaţionalilor voştri sunt gloria Bisericii: adevărul v-a făcut liberi! Au încercat să reducă libertatea voastră, să vă sufoce, dar fără succes. Aţi rămas liberi înăuntrul vostru, chiar dacă eraţi în lanţuri; liberi în plâns şi lipsuri; liberi, chiar dacă bisericile voastre au fost profanate şi lovite. Am venit să aduc un omagiu poporului român, fraţilor şi surorilor care au sfinţit acest pământ cu mărturia lor de credinţă".

La 31 octombrie 2013 papa Francisc a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul de recunoaştere a martiriului slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici, ucis din ură faţă de credinţă în închisoarea de la Sighet. Beatificarea sa urmează să aibă loc sâmbătă, 17 mai 2014. De la acest sfânt moment al beatificării episcopului martir Anton Durcovici nu trebuie să lipsească nimeni.

Isus le-a spus tuturor ucenicilor săi din toate timpurile: "Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea. Amintiţi-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său». Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi" (In 15,18-20). Dar, când va veni ziua răsplătirilor, toţi cei care l-am urmat pe Cristos, pe toate căile lui, vom primi în împărăţia cerurilor cetăţi şi tronuri de domnie (cf. Lc 19,17-19; Mt 19,28).

La rugăciunea credincioşilor pentru martiri, avem o invocaţie care sună aşa: "Doamne Isuse, modelul şi tăria martirilor, dă-ne harul să primim cu generozitate suferinţa, ca participare la jertfa ta mântuitoare, şi să o putem privi în lumina învierii". Fericitul episcop martir Anton Durcovici şi toţi ceilalţi episcopi, preoţi, călugări, călugărite şi laici martiri au putut suporta suferinţele nedrepte şi moartea crudă, pentru că au ştiut să le privească prin prisma învierii.

Vom merge la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici pentru a-i aduce un omagiu cuvenit celui care a fost un episcop bun şi sfânt (cf. Evr 13,7), pentru a învăţa de la el cum să ne conformăm viaţa cu cea a lui Isus şi pentru a învăţa să privim suferinţa şi moartea prin prisma învierii şi a vieţii veşnice.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 21.