Reflecţie la ziua de luni după sfintele Paşti - 2014

Îngerii şi oamenii buni vestesc învierea lui Cristos.

Cristos a înviat!

Prin învierea lui Cristos, toţi cei care cred în el, au păşit într-o viaţă nouă şi care nu va avea sfârşit. Şi chiar dacă vor muri, vor învia şi vor trăi (cf. In 11,25). De aceea, spunem cu psalmistul: "Aceasta este ziua pe care ne-a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa" (Ps 118,24).

Prin încrederea sa în Tatăl ceresc, Isus a învins moartea sa şi a noastră. De acum, prin Isus înviat, putem alerga şi noi la Tatăl ceresc şi să cerem de la el: după noapte, să ne apară zorii unei noi zile; după lacrimi, să ne vină mângâierea sa; după păcat, să ne vină sărutul iertării; după moarte, să ne vină învierea şi viaţa sa divină.

Primul cuvânt al lui Isus înviat este o invitaţie la bucurie: "Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi. Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei, ca să meargă în Galileea; acolo mă vor vedea" (Mt 28,9-10). Femeile sfinte, apostolii şi toţi drepţii au răspândit în lume această veste bună şi această bucurie până la ultima lor suflare şi cu preţul multor suferinţe, astfel adevărul învierii a ajuns până la noi. Nu mai este loc pentru tristeţe şi pentru frică. Moartea a fost învinsă. Trebuie ca fiecare om să se întâlnească cu Isus cel înviat. Trebuie inaugurată viaţa cea nouă, împărtăşind-o şi altora.

Prima lectură de astăzi ne spune că apostolii s-au conformat voinţei lui Isus, transmise prin sfintele femei, şi au vestit adevărul învierii care a ajuns până la noi. Astfel, de Rusalii, Petru, stând în picioare împreună cu cei unsprezece apostoli, le-a zis iudeilor cu glas puternic: "Bărbaţi iudei şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, ca să ştiţi ce s-a petrecut, ascultaţi-mi cuvintele: E vorba despre Isus din Nazaret, acest bărbat pe care Dumnezeu l-a adeverit înaintea voastră prin faptele puternice, prin minunile şi semnele pe care le-a săvârşit printr-însul în mijlocul vostru, după cum voi înşivă o ştiţi. Pe omul acesta, dat în mâinile voastre, după planul rânduit şi după ştiinţa de mai înainte a lui Dumnezeu, voi l-aţi ucis, răstignindu-l prin mâinile celor fărădelege; dar Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de legăturile morţii" (Fap 2,22-24).

Cu acea ocazie, circa 3000 de suflete s-au întors la Dumnezeu. Dar, multe alte suflete, până în ziua de astăzi, în ciuda predicii Bisericii, au preferat să creadă minciuna de la început, decât adevărul învierii. Cu toate acestea, trebuie să ducem veste învierii lui Isus până la marginile pământul, ca şi ultimul ales să ajungă la mântuire.

Deşi învierea lui Isus şi a celor care cred în el este cea mai bună veste care a răsunat vreodată în întreg universul, totuşi sunt oameni care, amăgiţi de diavol, nu vor să o asculte. Căci iată ce ne spune Sfânta Carte: "Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre basme" (2Tim 4,3-4).

Predica lui Petru de Rusalii, dar şi predica lui Paul printre păgâni, trebuie să fie şi predica noastră: "V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi". Aceasta este esenţa Evangheliei. Nimic nu indică mai bine faptul că Domnul Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, decât că a murit şi a înviat pentru noi

Scriitorul grec din antichitate, Esop din Sardes (620-560 îC) spune că, odată, un călător s-a întâlnit prin pustiu cu o femeie singuratică; era tristă şi abătută. "Cine eşti?", a întrebat-o călătorul. "Sunt Adevărul!" "Şi pentru ce ai părăsit lumea şi te-ai retras în pustiu?" "Mai de mult minciuna era rară pe buzele oamenilor. Astăzi însă toţi care vorbesc mint, iar cei care ascultă le place să fie minţiţi. Cât despre mine, adevărul, m-au alungat şi cei care vorbesc şi cei care ascultă".

Iar evanghelia de astăzi confirmă adevărul cuvintelor lui Esop. Deşi femeile sfinte şi, într-un prim moment, chiar şi soldaţii puşi de pază la mormânt au vestit adevărul învierii, oamenii n-au fost dispuşi să creadă. Dar când mai marii de la templu, care ar fi trebuit să apere adevărul mântuitor al lui Isus înviat din morţi, au minţit afirmând contrariul, marea majoritate a oamenilor, deşi l-au cunoscut pe Isus şi puterea lui divină, au refuzat adevărul învierii şi au urmat minciuna pierzătoare de suflet.

O mama i-a spus fiului ei, înainte de a pleca în lume ca să-şi câştige existenţa: "Dragul mamei, dacă vrei să ajungi cu bine spre locul spre care te-ai pornit, ai grijă ca pe cale să te fereşti de minciună, atât cu buzele, cât şi cu urechile, adică nici să nu spui şi nici să nu le asculţi de la alţii. Ai grijă că, minciuna îţi va apărea deghizată în comodităţi, plăceri, bogăţii şi onoruri; iar adevărul îţi va apărea sub imboldul credinţei şi al împlinirii datoriei". Astăzi, acelaşi lucru ni-l spune Biserica şi nouă, fiilor săi din lume.

Astăzi trebuie să ştim că Isus înviat ne trimite şi pe fiecare dintre noi ca să vorbim oamenilor despre adevărul învierii şi despre bucuria învierii tuturor oamenilor (cf. Mt 28,10); iar această misiune a noastră în lume trebuie să continue până când şi ultimul ales va fi salvat. Iată ce ne spune fiecăruia sfântul Paul în acest sens: "Propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura" (2Tim 4,2).

Dar tot astăzi trebuie să mai ştim că nu este suficient este numai să proclamăm evanghelia şi să convingem câţiva oameni care să accepte evanghelia cât este suficient pentru a fi înscrişi într-un registru. Domnul vorbeşte despre ucenici. Ucenicia înseamnă mai mult decât atât. Ea implică prezentarea evangheliei nu doar ca informaţie, ci ca mod de viaţă, care să ducă la schimbarea vieţii.

Sfânta Margareta (+ 284) a fost interogată de judecătorul păgân asupra credinţei. Ea i-a spus hotărât: "Sunt creştină". Judecătorul i-a replicat dur: "Este absurd să adori un om, mai ales un om mort pe cruce într-un chip ruşinos". Margareta i-a răspuns cu toată liniştea: "De unde ştii ca Isus a suferit şi a murit?" "Din Scripturile voastre!" "De ce vorbeşti numai despre moartea lui Cristos, căci Scripturile noastre vorbesc şi despre învierea lui? Pătimirile şi moartea arată clar că el este om, dar învierea arată şi mai clar că el este Dumnezeu". A murit martiră.

Deţinuta Arsenief povesteşte ce s-a întâmplat într-o noapte de Paşte, într-un penitenciar din Moscova, pe timpul terorii comuniste: "Într-o seară, o tovarăşă de celulă mi-a şoptit la ureche: «Ştii ce zi este mâine? Este Paştele!». Paştele este bucuria întregii creştinătăţi. Mergeam tristă pe un coridor, când, deodată, izbucni un strigăt: «Cristos a înviat!» Cine a îndrăznit să strige? Era însoţitoarea mea. Din celule s-a auzit la unison: «Adevărat a înviat!» Gardienii au înşfăcat-o şi au dus o în celula neagră, unde nu se dă nici mâncare şi nici căldură. A revenit în celulă după patru zile. Deşi era slăbită şi îngheţată de frig, mi-a spus totuşi cu zâmbetul pe buze: «Am reuşit totuşi să aduc şi aici vestea cea bună a învierii. Celelalte nu contează»".

Odată îngerul morţii a fost trimis de Dumnezeu la un om. "Buna ziua, omule! Sunt Moartea şi am venit să te iau". "Bine ai venit, soro, de când te aştept!" "Cum, nu-mi ceri să te mai las, aşa cum au făcut toţi până acum?" "Nu! Te aştept şi vreau să mă iei, căci nu mai am nimic care să mă lege de pământ. Iubirea i-am dat-o lui Dumnezeu, copiilor şi semenilor mei. Bunurile mele le-am împărţit demult între copiii mei şi între semenii săraci. Suferinţa am unit-o cu cea a lui Isus pentru mântuirea lumii şi a mea. Iar apropiaţii şi prietenii mei au plecat demult la Isus şi simt că Isus mă chema ca să întregim familia". "Acum înţeleg, i-a spus îngerul morţii, de ce mă aştepţi şi nu te tânguieşti ca ceilalţi". Şi cum omul nostru era uşor ca fulgul, îngerul morţii l-a dus direct lângă Isus.

În Biblie, Isus ne spune: "Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună" (Ap 22,15). Să ne păzim de orice formă a minciunii, pentru că minciuna face cel puţin trei rânduri de victime deodată: pe mincinoşi; pe cei vizaţi; şi pe cei care ascultă.

Un creştin dintr-un sat l-a întrebat odată pe un coleg de serviciu dintr-un alt sat dacă era activ în biserica de care aparţine. Bărbatul a răspuns: "Nu, căci nici tâlharul de pe cruce nu fusese activ în biserică şi a fost primit în cer". Colegul l-a întrebat dacă fusese miruit. Omul a replicat: "Nu, dar nici tâlharul de pe cruce nu a fost miruit şi a intrat în ceruri". Colegul l-a întrebat atunci dacă participă duminica la Liturghie şi la împărtăşanie. Omul a răspuns: "Nu, căci nici tâlharul de pe cruce nu a făcut-o şi Cristos tot l-a primit în cer". Atunci colegul i-a replicat: "Singura diferenţă dintre tine şi tâlharul de pe cruce este că el murea în credinţă, iar tu eşti mort în credinţă".

Să avem grijă că minciuna ne apare deghizată în comodităţi, plăceri, bogăţii şi onoruri; iar adevărul ne apare sub imboldul credinţei şi al împlinirii datoriei.

Cristos a înviat!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 30.