Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gherăești: Duminica Divinei Milostiviri

Cea de-a doua duminică a Paștelui a devenit, în ultimii ani, o zi așteptată cu nerăbdare de mulți dintre credincioșii Parohiei "Trupul și Sângele Domnului" din Gherăești. Dat fiind faptul că noua biserică în construcție în localitate este închinată Divinei Milostiviri, comunitatea a dorit să semnifice aceasta printr-o trăire liturgică bogată, pe parcursul întregii zile. Sărbătoarea a fost precedată zilele anterioare de recitarea Novenei la Divina Milostivire, ca o pregătire apropiată și mai intensă.

Încă de la prima Liturghie din dimineața zilei de 27 aprilie 2014, părintele paroh, Daniel Ghitiu, i-a îndemnat pe credincioși să recite Coronița Divinei Milostiviri, iar la sfârșitul sfintei Liturghii a oferit binecuvântarea cu relicva sfântului papă Ioan Paul al II-lea, binecuvântare oferită și în cadrul celorlalte Liturghii celebrate.

Programul liturgic a continuat la ora 11.00, cu marea sărbătoare a unui număr de 48 de copii din clasa a III-a, care au primit Prima Sfântă Împărtășanie. Într-o celebrare solemnă, la care au luat parte și preoți invitați, copiii, însoțiți pe parcursul ultimelor patru luni de părinți, de preoți și de animatorii lor, plini de emoție, s-au întâlnit cu Isus din Sfânta Taină.

După-amiază, începând cu ora 15.00, a urmat adorația euharistică, la care a participat și un grup al Uniunii Mamelor Milostive Creștine din Iași. La ora 17.30, înainte de Liturghia de seară, copiii care l-au primit pentru prima oară pe Isus în sfânta Împărtășanie, s-au rugat împreună cu ceilalți credincioși Coronița Divinei Milostiviri, după care au primit în dar câte o cutiuță de Misericordin, medicamentul spiritual recomandat de Sfântul Părinte papa Francisc.

Devoțiunea la Divina Milostivire este relativ nouă pentru comunitatea din Gherăești, dar aceasta a devenit îndrăgită de mulți credincioși, care recită în fiecare zi Coronița Divinei Milostiviri. Sperăm că această devoțiune va fi urmată de cât mai mulți dintre credincioșii noștri, ca semn de prețuire față de gesturile minunate de milostivire pe care Dumnezeu le face în Biserica întreagă și în comunitatea noastră.

Alin Toma

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 27 aprilie: Gherăești: Duminica Divinei Milostiviri


 

lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat