Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna aprilie 2014

Cu mare bucurie și cu speranță în inimi, având în suflet imaginea lui Cristos cel înviat, vă invităm la lectura celui mai recent număr al revistei "Lumina creștinului" nr. 4 (292) - aprilie 2014.

Acest număr se deschide cu scrisoarea pastorală de paști semnată de PS Petru Gherghel, intitulată "Cristos, mielul lui Dumnezeu, învinge moartea", în care suntem îndemnați să credem în mielul pascal care a învins moartea, să credem în victoria lui Cristos asupra păcatului și a morții. PS Petru ne amintește în scrisoarea sa și de episcopul Anton Durcovici care "a voit să scoată în evidență misterul mielului sacrificat, imagine perfectă a lui Cristos, vestit de marii profeți ai Vechiului Testament, dar mai ales de apostolii și scriitorii inspirați ai Noului Testament" și care "a ales să așeze pe stema sa imaginea mielului pascal, ce poartă cu bucurie pe umerii săi steagul victorios al biruinței, după ce și-a vărsat sângele pentru ca lumea să aibă iertare și a ieșit biruitor din mormânt".

Părintele Adrian Blăjuță publică articolul "Un an de pontificat" unde rezumă, în linii mari, preocupările papei Francisc în anul care a trecut de când a fost ales papă, precum și reacțiile pe care le-a provocat noul pontif.

Rubrica "Actualitatea" continuă cu un articol dedicat familiilor, unde găsim sintetizat interviul dat de Mons. Vincenzo Paglia, președinte al Consiliului Pontifical către Familii, precum și prezentarea Scrisorii către familii, pe care papa Francisc a semnat-o la 2 februarie.

În aceeași rubrică găsim și un articol interesant, publicat de părintele Cornel Cadar, cu titlul "Locul înmormântării", referindu-se la locul unde a fost înmormântat episcopul martir Anton Durcovici, care a murit la Sighet, în noaptea de 10 spre 11 decembrie, și care a fost înmormântat în secret, locul fiind apoi nivelat, "mascat ca să nu se mai poată identifica".

Părintele Pavel Balint, rezumă într-un articol vizita PS Petru Gherghel la Bad Deutsch-Altenburg, prilejuită de apropiata beatificare a episcopului Anton Durcovici. Tot aici găsim și datele principale legate de organizarea acestui mare eveniment, care va avea loc la Iași în ziua de 17 mai.

Serialul "Din istoria revistei", publicat de părintele Cornel Cadar, a ajuns la episodul al XIV-lea și este dedicat directorului revistei "Lumina creștinului" din perioada decembrie 1937 - august 1939, părintele Constantin Hausner.

În rubrica "Gânduri la centenar" găsim un articol intitulat "Un alt tip de pastorație" consemnat de părintele Claudiu Bulai, care vorbește despre experiența sa pastorală la Editura "Presa Bună" și despre necesitatea dezvoltării presei catolice.

Rubrica "Istorie" este dedicată de dr. Dănuț Doboș unei figuri ilustre din Dieceza de Iași, părintele Ioan Jicmon (1915-1980), care a publicat diverse articole, atât ca seminarist, cât și ca preot în paginile revistei "Lumina creștinului" .

"Episcopul Anton Durcovici - încă o jertfă" este titlul articolului realizat de dr. Dănuț Doboș în cadrul rubricii "Mesajul sfinților", în care ni se vorbește despre moartea mamei lui Anton Durcovici. Fiul ei, într-o scrisoare trimisă rudelor, scria: "Iubita noastră mamă a plecat dintre noi într-o viață mai bună (...) De câteva ori înainte am renunțat să merg la Timiș și am rămas la București pentru că exista pericol pentru mama, iar acum, după trei luni și jumătate, Dumnezeu a permis ca în ultimele ei clipe să nu fiu de față. Încă o jertfă pe lângă alte jertfe".

Părintele Iosif Dorcu continuă în rubrica "Sanctuare" cu prezentarea unui renumit sanctuar de la Cartago (Costa Rica).

Rubrica "Pentru Familii" conține un interviu luat de părintele Felician Tiba unor logodnici care au participat la cursurile de formare umană de la Traian, a căror temă a fost "Pentru că vrem familii autentice".

Părintele Felix Roca continuă rubrica dedicată tinerilor cu un articol intitulat "Plăcere și durere, bucurie și mângâiere" cu referire la cea de-a doua fericire evanghelică: "Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați (Mt 5,4)".

Recomandăm de asemenea, articolele "Învierea lui Cristos, tăria martirilor", de părintele Anton Despinescu, în cadrul rubricii "Mesaj terezian"; "Relații diplomatice" din cadrul rubricii "E bine de știut"; "Trandafirii roșii și cei albi", istorioară morală de Cristofor von Schmidt, în cadrul rubricii "Pentru copii"; "Așa răspund copiii despre durerea lui Isus", prelucrare de părintele Felician Tiba; "Teamă de viață" un text preluat din cartea "Via crucis" a lui Alessandro Pronzato; "Rănile păcatului" de părintele Cristian Chinez, în cadrul rubricii "Tablete spirituale"; poeziile "Măreață zi de înviere", a diaconului Petru Ciobanu; "Paște simțit" a părintelui Cristian Chinez și "Cristos a înviat" a lui Alexe Mateevici; "Curier juridic" din cadrul rubricii "Legea și dreptul tău", de avocata Mihaela Ciobanu .

Așa cum ne-a obișnuit, revista conține rubricile tradiționale "Știri", "Poșta redacției" și "Rebus", ultima rubrică fiind susținută de Magda Coșa.

Revista este bogat ilustrată cu fotografii, pe copertă având imaginea lui Cristos cel înviat și o mică imagine a episcopului Anton Durcovici, de la moartea mamei sale.

Vă îndemnăm călduros la o lectură plină de roade în sufletele voastre!

Andrei Stolnicu

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente.


 

lecturi: 43.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat