Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Familia și "aruncarea" bătrânilor

A primi un bătrân înseamnă a recunoaște sacralitatea vieții umane, destinate pentru veșnicie din iubirea infinită a lui Dumnezeu

De Osvaldo Rinaldi

În vederea Sinodului Episcopilor despre familie, programat în octombrie, este rodnic de reflectat asupra câtorva teme prezente în mod explicit sau indirect în chestionarul propus diferitelor dieceze din lume. Una dintre plăgile care biciuiesc în tăcere familia este abandonarea persoanelor în vârstă, un fenomen care asumă un caracter de noutate absolută față de trecut.

Bătrânii au reprezentat mereu o resursă vitală pentru viața familiei, deoarece erau considerați înțelepții casei. Orice problemă delicată pentru viața familiei, orice decizie pentru viitorul tinerilor, era supusă părerii bătrânului, care evalua problema în virtutea experienței sale de viață și a discernământului rod al drumului său de credință.

Autoritatea familiei trecea desigur pe la figura paternă, dar era ajutată de înțelepciunea bunicilor. Bunicii aveau o pensie discretă cu care să mențină toată familia, dar erau depozitari ai unei înțelepciuni pentru a lumina, a însoți și a susține generațiile tinere.

Astăzi această colaborare dintre bunic și tată, și dintre bunică și mamă, pentru educarea copiilor s-a pierdut tot mai mult din cauza diviziunii familiilor. Asistăm foarte frecvent la soți și soții care au devenit părinți, dar au menținut judecăți și supărări față de tatăl lor sau față de mama lor. Această despărțire dintre părinți și copii se reflectă în mod automat în raportul dintre bunici și nepoți. Dacă un copil vede răceală și dezinteres al propriului tată față de bunicul său, el va fi condus aproape natural să aibă aceleași sentimente lâncede față de bunicul său.

Iubirea față de bunici nu este ceva înnăscut, ci se dezvoltă și se comunică prin mărturia părinților. Altele sunt situațiile în care viața frenetică și migrațiile conduc aproape la uitarea părinților. Există atâtea situații în care ritmurile de muncă și angajările familiale sustrag timp relației cu rudele în vârstă. Există o atenție excesivă față de copii, chiar și acolo unde nu întotdeauna există o necesitate obiectivă, și întotdeauna o neglijență mai mare față de bătrâni.

Asta nu vrea să însemne că trebuie neglijați copiii pentru a se ocupa de părinți, dar cu siguranță o măsură justă și un nou echilibru trebuie să fie regăsit. Recunoștința unui copil față de un tată, gratitudinea unui nepot față de bunic, sunt o iubire care nu trebuie și nu pot să depășească barierele timpului. Să ne întrebăm dacă lipsa de timp nu trimite la altceva mai profund, iar uitarea surdă față de părinți sau față de bunici nu ascunde o boală cu privire la sensul vieții sau cu privire la probleme nerezolvate trăite anterior.

Până când există nepoți de crescut, casele bunicilor sunt frecventate zilnic. Când copiii devin mai mari, treptat se reduce numărul vizitelor la bunici. Dacă bunicii sunt autonomi, frecventarea de multe ori continuă cu regularitate, însă când bunicii încep să aibă primele slăbiciuni sau boli mai serioase, acest lucru este perceput ca o povară de trăit.

Acest mod de a gândi și de a acționa demonstrează lipsa credinței în viața veșnică. În crez recităm: "cred în viața veșnică, cred în învierea morților", însă când abandonăm un bătrân mărturisim un crez apostat, afirmând că noi credem numai în existența acestei vieți pământești și mărturisind necredința că acel trup bolnav va fi transformat într-un trup glorios după imaginea lui Cristos Înviat.

Acest sprijin al copiilor nu înseamnă a exclude figura soției sau a soțului bătrân, care sunt și rămân primul sprijin pentru soț. Însă acolo unde lipsește forța și posibilitățile soțului este necesară intervenția copiilor.

O persoană bătrână ar trebui să locuiască la o apropiere de casa copilului proporțional cu starea sa de sănătate și cu capacitatea sa motorie și cognitivă. Acolo unde este posibil, o rudă care nu este complet autonomă trebuie să fie primită în casa unui copil și să trăiască comuniunea familială. Cât de prețioase sunt aceste familii pentru viața și misiunea Bisericii: copii care primesc în casa lor o mamă și un tată care sunt neputincioși, dau o luminoasă mărturie copiilor lor. Credința nu se comunică prin cuvinte, ci prin gesturile dedicării, slujirii și primirii. Și chiar dacă este mai puțin publicizată, această formă de iubire este percepută și în exteriorul vieții familiale, asumând o clară mărturisire de credință.

Una dintre teme, care este atât de îndrăgită de papa Francisc, este aceea de a denunța cu putere "cultura aruncării" persoanelor bătrâne. Viitorul societăților noastre trece tocmai prin primirea bătrânilor, prin a da noilor generații o mărturie de credință și de speranță în viața veșnică.

A primi un bătrân înseamnă a recunoaște sacralitatea vieții umane, destinată pentru veșnicie din iubirea infinită a lui Dumnezeu. O persoană bătrână și bolnavă devine o ocazie care trebuie exploatată pentru a sluji viața chiar și atunci când aceasta aparent nu mai are nimic de dat. Și câtă bucurie, pace și forță dăruiește slujirea dată rudelor bolnave. Dimpotrivă, câtă angoasă, neliniște și remușcare aduce neglijarea bătrânilor.

A izola un bătrân în azil trebuie să fie o alegere extremă care trebuie făcută numai atunci când bătrânul are nevoie de îngrijiri care nu se pot realiza în casă. Astăzi asistăm la o recurgere excesivă, și uneori exagerată, a folosirii azilelor, pentru că bătrânul este considerat un deranj care trebuie suportat, pentru că ia timp și spațiu din viața noastră.

Viața păstrează valoarea sa și atunci când pierde eficientismul, capacitatea de a produce, forța de a se mișca, de a vorbi și de a asculta. Un zâmbet, o strângere de mână, sunt gesturi perceptibile de orice ființă vie, pentru că numai prezența afectuoasă și tăcută constituie o mărturie de iubire.

Pentru toate aceste motive, pastorația familiei față de persoanele bătrâne ar trebui să pornească din nou de la o reimplantare a unei culturi a primirii, amintind că Cristos nu numai că este aproape de fiecare bolnav, ci această apropiere se transformă în întruchipare: "Am fost bolnav și m-ați vizitat" (Mt 25,36).

(După Zenit, 11 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat