Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Parohul lumii

Un an de pontificat relatat de secretarul particular al papei Francisc

Lucrează neîncetat și spune trei rozarii pe zi

De Alessandro Gisotti

La trei zile de la prima aniversare a alegerii papei Francisc, Radio Vatican a publicat, la 10 martie 2014, un interviu luat Monseniorului Alfred Xuereb, secretar particular al pontifului și prelat secretar general al Secretariatului pentru Economie. Autorul interviului - pe care-l prezentăm integral - a publicat recent pe situl centrului de studii și cercetări Tocqueville-Acton și două lucrări intitulate "A comunica bucuria. Papa Francisc și forța cuvântului" și "Fără cuvinte. Papa Francisc și forța gesturilor".

"Dumneavoastră mă faceți să retrăiesc atâtea emoții și deosebit de multe amintiri foarte profunde: erau momente speciale, care cu siguranță vor rămâne în istorie. Un papă care lasă pontificatul său... De la 28 februarie, ultima zi a pontificatului papei Benedict, când am părăsit pentru totdeauna Palatul Apostolic, până la 15 martie, deci până la două zile după alegerea noului Papă, eu am rămas cu papa emerit la Castel Gandolfo pentru a-i ține companie și pentru a-l ajuta în munca sa de secretariat. Momentul despărțirii de papa Benedict pentru mine a fost un moment foarte dureros, pentru că am avut norocul de a trăi timp de cinci ani și jumătate cu el și a-l părăsi, a mă despărți de el a fost un moment foarte dificil. Lucrurile se precipitaseră, eu nu știam că tocmai în acea zi trebuia să-mi fac bagajul și să părăsesc Castel Gandolfo și să-l părăsesc și pe Papa Benedict. Însă din Vatican îmi cereau să mă grăbesc, să-mi fac bagajul și să merg la «Sfânta Marta» pentru că Papa Francisc deschidea chiar el poșta, singur: nu avea un secretar care să-l ajute. În acea dimineață am trecut de mai multe ori prin capelă pentru a avea lumină, pentru că mă simțeam și un pic încurcat. Însă eram sigur, aveam senzația clară că eu eram condus de Sus și îmi dădeam seama că se întâmpla ceva extraordinar, și pentru viața mea. Apoi am intrat în biroul papei Benedict plângând și, cu un nod în gât, am încercat să-i spun cât eram de trist și cât era de grea despărțirea mea de el. I-am mulțumit pentru paternitatea sa binevoitoare. L-am asigurat că toate experiențele trăite în Palatul Apostolic cu el m-au ajutat mult să privesc mai bine «la lucrurile de sus». Apoi am îngenuncheat pentru a-i săruta inelul, care nu mai era cel al Pescarului, iar el, cu privire de paternitate, de duioșie, așa cum știe el să facă, s-a ridicat în picioare și m-a binecuvântat".

Ce vă amintiți din prima dumneavoastră întâlnire cu papa Francisc?

M-a poftit să biroul său, m-a primit cu de acum cunoscuta sa cordialitate și trebuie să spun că mi-a făcut și o glumă, o glumă - dacă pot să spun așa - de papă! Avea o scrisoare în mână și cu ton serios mi-a spus: "Ah, dar aici avem niște probleme, cineva nu a vorbit bine despre tine!". Eu am amuțit, dar apoi am înțeles că se referea la scrisoarea pe care papa Benedict i-o trimisese pentru a-l informa că el m-a lăsat liber și că putea să mă cheme în slujba sa. În această scrisoare papa Benedict a avut bunătatea să prezinte câteva din aptitudinile mele. Apoi papa Francisc m-a invitat să mă așez pe divan și el lângă mine, pe un scaun. Mi-a cerut - cu multă fraternitate - să-l ajut în misiunea sa dificilă. În sfârșit a voit să știe care este raportul meu cu superiorii și cu alte persoane de o anumită responsabilitate. I-am răspuns că am un raport bun cu toți, cel puțin în ceea ce mă privește.

Ce anume vă uimește din personalitatea papei Francisc, având privilegiul de a trăi în fiecare zi lângă el?

Determinarea sa. O convingere care sunt sigur că îi vine de sus, pentru că este om profund spiritual care caută în rugăciune inspirația de la Dumnezeu. De exemplu, vizita la Lampedusa el a hotărât-o pentru că după ce a intrat în capelă de câteva ori, i-a venit încontinuu această idee: să meargă personal să întâlnească aceste persoane, acești naufragiați, și să plângă pentru cei morți. Și atunci când el a înțeles că îi veneau în minte de mai multe ori, atunci a fost sigur că Dumnezeu voia asta. A făcut vizita aceea, chiar dacă nu era mult timp pentru a o pregăti. Aceeași metodă el o folosește pentru alegerea persoanelor pe care le cheamă să colaboreze cu el îndeaproape.

În schimb ce vă uimește privind la păstorul Francisc, la dimensiunea sa publică, în fond la modul în care exercită slujirea petrină?

Altcineva mi-a pus o întrebare asemănătoare și răspund spunând că îmi vine în minte în mod spontan figura misionarului. Acel misionar clasic care pleacă, merge printre indigeni pentru a le face cunoscută Evanghelia, pe Isus Cristos... Iată, eu văd în Francisc pe misionarul care cheamă la sine mulțimea, acea mulțime care eventual se simte rătăcită, cu intenția de a o duce din nou la inima Evangheliei. A devenit - ca să spun așa - parohul lumii și îi încurajează pe cei care se simt departe de Biserică să se întoarcă având certitudinea că vor găsi locul lor în Biserică. El vede în clericalism și în cazuistica obstacolelor puternice pentru ca toți să se poată simți iubiți de Biserică, însoțiți de ea. În schimb, parohi și preoți ne spun aproape zilnic câte persoane s-au întors la spovadă și la practicarea credinței datorită încurajării papei Francisc, în special atunci când ne amintește că Dumnezeu nu încetează niciodată să ne ierte. El, așa cum ați văzut, are o atenție specială față de cei bolnavi și asta pentru că el vede în ei trupul lui Cristos suferind. Și uită complet de problemele sale de sănătate. De exemplu, în primele luni ale pontificatului său avea o puternică dorință din cauza sciaticii care revenise. Medicii l-au sfătuit să evite să se aplece, însă el, aflându-se în fața bolnavilor în cărucioare sau a copiilor bolnavi în landourile lor se apleacă totuși asupra lor și face să se simtă apropierea sa. Tot așa, de exemplu, s-a întâmplat în timpul celebrării euharistice la Casal del Marmo în seara de Joia Sfântă în timpul spălării picioarelor. Cu siguranță în pofida durerii pe care sigur a simțit-o, a îngenuncheat în fața fiecăruia dintre cei doisprezece tineri deținuți pentru a le săruta picioarele.

Papa Francisc pare neobosit, privindu-l la întâlniri, la audiențe... Cum trăiți cotidianitatea sa și de muncă, la Casa "Sfânta Marta"?

Credeți-mă, nu pierde un singur minut! Muncește neobosit. Și atunci când simte nevoia să ia un moment de pauză, nu e că închide ochii și nu face nimic: se așază și se roagă rozariul. Cred că cel puțin trei rozarii pe zi se roagă. Și mi-a spus: "Asta mă ajută să mă relaxez". Apoi reia, reia munca. Primește o persoană după alta: personalul de la poarta casei "Sfânta Marta" este martor. Ascultă cu atenție și își amintește cu extraordinară capacitate ceea ce aude și ceea ce vede. Se dedică meditației devreme, dimineața, pregătind și omilia de la liturghia de la "Sfânta Marta". Apoi, scrie scrisori, dă telefoane, salută personalul pe care-l întâlnește și se informează cu privire la familiile lor.

Unul dintre darurile cele mai frumoase din acest prim an de pontificat sunt desigur întâlnirile dintre Papa Francisc și Papa Benedict. Dumneavoastră, care sunteți ca un inel de legătură între ei, ce ne puteți spune despre acest "raport fratern"?

Într-un interviu recent, Papa Francisc a revelat asta: că el îl consultă, întreabă ca să știe punctul său de vedere. Ar fi o mare pierdere să nu ia din acest mare izvor de înțelepciune și de experiență! De fapt, imediat i-a telefonat: este ca și cum ar avea pe bunicul în casă, înseamnă, cum să spun, a-l avea pe înțelept în casă. Iată, imediat Papa Francisc a văzut această prezență ca un dar inestimabil, asemenea cu acel episcop înțelept abia ales care găsește un sprijin înțelept în episcopul său emerit. Este semnificativ - de exemplu - faptul că a voit să îngenuncheze în capelă la Castel Gandolfo nu pe genuflexorul său, ci lângă Papa Benedict. Și apoi, a voit prezența sa în inaugurarea statuii sfântului Mihail Arhanghelul aici, în grădinile vaticane... și l-a convins să participe la consistoriul care a fost pentru noii cardinali. Este o prezență care îmbogățește pontificatul Papei Francisc.

În cele din urmă, ce anume vă dă personal această slujire adusă Papei Francisc, după ce l-ați slujit îndeaproape pe Benedict al XVI-lea și, să amintim asta, și pe Ioan Paul al II-lea?

Îmi dau seama că Domnul mă conduce pe căi într-adevăr misterioase. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că pot să îndeplinesc acest tip de slujire. Dar Dumnezeu este așa. Altminteri noi suntem programatorii vieții noastre de sfințenie. Eu găsesc un mare ajutor în mărturia luminoasă de încredințare lui Dumnezeu pe care am avut harul s-o percep personal de la papa Ioan Paul al II-lea, de la papa emerit, Benedict, care - a devenit un mod pentru a zâmbi - de fiecare dată când se afla în fața unei situații dificile îi plăcea să ne încurajeze spunând: "Domnul ne va ajuta". Iată, desigur sprijinul atât uman cât și spiritual în rugăciune, pe care știu că o face și pentru mine papa Francisc, îmi este de mare întărire.

(După L'Osservatore romano, 10-11 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat