Vatian: Audienţă acordată participanţilor la cursul promovat de Penitenţiaria Apostolică (28 martie 2014)

Iubiţi fraţi,

Vă adresez bun-venit cu ocazia cursului anual despre forul intern. Îi mulţumesc cardinalului Mauro Piacenza pentru cuvintele cu care a introdus această întâlnire a noastră.

De un sfert de secol Penitenţiaria Apostolic oferă, mai ales noilor preoţi şi diaconilor, oportunitatea acestui curs, pentru a contribui la formarea de buni duhovnici, conştienţi de importanţa acestei slujiri. Vă mulţumesc pentru această slujire preţioasă şi vă încurajez s-o duceţi înainte cu angajare reînnoită, profitând de experienţa dobândită şi cu înţeleaptă creativitate, pentru a ajuta tot mai bine Biserica şi pe duhovnici să desfăşoare slujirea milostivirii, care este atât de importantă!

În această privinţă, doresc să vă ofer câteva reflecţii.

Înainte de toate, protagonistul slujirii Reconcilierii este Duhul Sfânt. Iertarea pe care sacramentul o conferă este viaţa nouă transmisă de Domnul Înviat prin intermediul Duhului său: "Primiţi pe Duhul Sfânt: cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora nu le veţi ierta nu vor fi iertate" (In 20,22-23). Prin urmare voi sunteţi chemaţi să fiţi mereu "oameni ai Duhului Sfânt", martori şi vestitori, bucuroşi şi puternici, ai învierii Domnului. Această mărturie se citeşte pe faţă, se simte în glasul preotului care administrează cu credinţă şi cu "ungere" sacramentul Reconcilierii. El îi primeşte pe penitenţi nu cu atitudinea unui judecător şi nici cu aceea a unui simplu prieten, ci cu dragostea lui Dumnezeu, cu iubirea unui tată care-l vede pe fiul întorcându-se şi îi iese în întâmpinare, a păstorului care a regăsit oaia rătăcită. Inima preotului este o inimă care ştie să se înduioşeze, nu din sentimentalism sau din simplă emotivitate, ci datorită "măruntaielor de milostivire" ale Domnului! Dacă este adevărat că tradiţia ne indică rolul dublu de medic şi judecător pentru duhovnici, să nu uităm niciodată că el ca medic este chemat să vindece şi ca judecător să dezlege.

Al doilea aspect: dacă Reconcilierea transmite viaţa nouă a Celui Înviat şi reînnoieşte harul baptismal, atunci misiunea voastră este de a-l dărui cu generozitate fraţilor. A dărui acest har. Un preot care nu se îngrijeşte de această parte a slujirii sale, fie în cantitatea de timp dedicat fie în calitatea spirituală, este ca un păstor care nu se îngrijeşte de oile care s-au rătăcit; este ca un tată care uită de fiul pierdut şi neglijează să-l aştepte. Însă milostivirea este inima Evangheliei! Nu uitaţi asta: milostivirea este inima Evangheliei! Este vestea cea bună că Dumnezeu ne iubeşte, că-l iubeşte mereu pe omul păcătos şi cu această iubire îl atrage la sine şi îl invită la convertire. Să nu uităm că adesea credincioşilor le este greu să se apropie de sacrament, fie din motive practice, fie din dificultatea naturală de a spovedi unui alt om propriile păcate. Pentru acest motiv trebuie să lucrăm mult cu noi înşine, cu umanitatea noastră, pentru a nu fi niciodată obstacol ci a favoriza mereu apropierea de milostivire şi de iertare. Însă, de atâtea ori se întâmplă că o persoană vine şi spune: "Nu mă spovedesc de atâţia ani, am avut această problemă, am părăsit Spovada pentru că am găsit un preot şi mi-a spus asta", şi se vede imprudenţa, lipsa de iubire pastorală, în ceea ce povesteşte persoane. Şi se îndepărtează, datorită unei experienţe rele la Spovadă. Dacă există această atitudine de tată, care vine din bunătatea lui Dumnezeu, acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Şi trebuie să ne ferim de două extreme opuse: rigorismul şi laxismul. Niciuna dintre ele nu face bine, pentru că în realitate nu iau asupra lor persoana penitentului. În schimb milostivirea ascultă mereu inima lui Dumnezeu şi vrea să însoţească sufletul pe drumul reconcilierii. Spovada nu este un tribunal de condamnare, ci experienţă de iertare şi de milostivire!

În sfârşit, cu toţii cunoaştem dificultăţile pe care le întâlneşte adesea Spovada. Sunt multe motivele, fie istorice fie spirituale. totuşi, noi ştim că Domnul a voit să ofere acest dar imens Bisericii, dăruind celor botezaţi siguranţa iertării Tatălui. Asta este: este siguranţa iertării Tatălui. Pentru aceasta este foarte important ca în toate diecezele şi în comunităţile parohiale să se aibă grijă în mod deosebit de celebrarea acestui sacrament de iertare şi de mântuire. Este bine ca în fiecare parohie credincioşii să ştie când pot să găsească preoţi disponibili: când există fidelitatea, roadele se văd. Acest lucru este valabil în mod deosebit pentru bisericile încredinţate comunităţilor călugăreşti, care pot să asigure o prezenţă constantă de duhovnici.

Fecioarei, Mama Milostivirii, să încredinţăm slujirea preoţilor şi fiecare comunitate creştină, pentru ca să înţeleagă tot mai mult valoarea sacramentului Pocăinţei. Mamei noastră vă încredinţez pe voi toţi şi din inimă vă binecuvântez.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.