Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție la duminica a III-a din Postul Mare - A

Prin Botez, orice om scoate apă din izvoarele mântuirii și ale fericirii veșnice.

Suntem în timpul sfânt al Postului Mare; suntem în timpul în care căutăm reconcilierea și înnoirea sufletească; suntem împreună cu Isus și împreună cu frații în credință pe drumul spre sfintele Paști; suntem împreună cu catecumenii și cugetăm la înțelegerea tainei Botezului, ajutați fiind de sfintele Scripturi.

După cum am observat cu toții, în anul acesta liturgic, anul A, Biserica a dispus astfel lecturile biblice duminicale din timpul sfânt al Postului Mare, așa încât ele să constituie o bună cateheză pentru înțelegerea tainei botezului, atât pentru catecumenii care îl vor primi în sfânta noapte de Paști, cât și pentru toți botezații, care sunt chemați să-și reîmprospăteze harul botezului, ca toți împreună să "înviem" la o viață nouă în noaptea sfintelor Paști.

După ce în primele două duminici, lecturile ne-au prezentat primele două condiții cerute în vederea Botezului: lepădarea de satana și mărturisirea credinței în cele trei persoane divine, precum și în adevărurile fundamentale ale credinței; duminica aceasta, prin evanghelia cu femeia samariteană de la fântâna lui Iacob, și prin lectura cu Moise, care scoate apă din stâncă, Biserica ne chemă să medităm asupra adevăratei stâncii și adevăratei fântânii de unde izvorăsc adevăratele ape ale mântuirii (Is 12,3), care sunt cele trei persoane divine.

Iată ce ne spune Scriptura în acest sens: stânca este Dumnezeu (cf. Ps 95,6; Dt 32,4), stânca este Cristos (cf. 1Cor 10,4), stânca este Duhul Sfânt (cf. In 7,39). Cu un cuvânt, Dumnezeu cel întreit și unic este stânca veacurilor (cf. Is 26,4), stânca din care țâșnesc izvoarele mântuirii și ale fericirii veșnice.

Dacă, prin apa Mării Roșii care i-a salvat pe evrei din robie; prin apa din stâncă care i-a salvat pe evreii din pustiu de la moarte sigură; prin apa din fântâna lui Iacob care dădea viață unui întreg ținut, Biserica ne vorbește despre Dumnezeu care dă apa miraculoasă a botezului; atunci, prin toți cei salvați de Dumnezeu prin mijlocul apelor mântuirii, Biserica ne vorbește despre primirea păcătoșilor în Biserică și în împărăția cerurilor, prin taina Botezului.

Despre trecerea Mării Roșii, ca simbol și pregătire a conștiinței Botezului, sfântul Ioan Gură de Aur are niște cuvinte foarte frumoase și pline de învățătură: "La botezul tău, tu nu l-ai văzut pe faraon înecat cu armata să, dar l-ai văzut pe diavol scufundându-se cu oștirile sale. Iudeii au traversat marea, tu ai trecut peste moarte. Ei au fost eliberați de sub egipteni, tu, de sub diavoli. Ei au lăsat o sclavie barbară, iar tu, sclavia mult mai tristă a păcatului. Iudeii nu au putut să contemple atunci chipul strălucitor al lui Moise. Tu, în schimb, ai văzut chipul lui Cristos în gloria sa. Moise ridică mâinile spre cer făcând să coboare mana, pâinea îngerilor. Moise al nostru, Isus, își ridică mâinile spre cer și ne procura o hrană veșnică. Primul a lovit piatră, făcând să țâșnească izvoare de apă. Acesta atinge masa, lovește masa mistică a altarului și face să țâșnească izvoarele mântuirii" (cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheza 3, 24-27).

Setea a făcut-o pe femeia samariteană să plece prin arșița ceasului al șaselea spre fântâna săpată de patriarhul Iacob. Auzise în inima ei chemare divină a lui Isus: "Cei ce sunteți însetați de mântuire, veniți la apă" (Is 55,1). Pentru Ieremia, Isus este "izvorul apelor vii" (Ier 2,13). Ceasul al șaselea, ceasul când a avut loc întâlnirea samaritenei cu Isus, este ceasul când soarele își atinge maxima strălucire și căldură. Ceasul al șaselea, trebuie înțeles ca timpul maximei străluciri a harului divin, har care topește toată gheața și alungă orice umbră și întuneric al păcatului din sufletul care vine la Isus. Evanghelia de astăzi ne spune că Isus era Mesia pe care îl aștepta femeia samariteană. Într-adevăr, nimeni nu mai adusese în sufletul acestei femeii o lumină și un har așa de mare, cum îi adusese acum Isus.

Tot pe Isus îl așteptau și samaritenii din Sihar, căci și ei credeau în Mesia, cel profețit lui Moise (cf. Dt 18,15.18), care trebuia să vină și să le ușureze viața. Poporul samaritean îl numea pe Mesia pe care îl așteptau, "Taheb", care însemnă "Cel ce va veni" sau "Restauratorul". Samaritenii, uneori, amăgiți de diavol, au uitat ce să mai aștepte și ce să mai caute. Atunci când samariteana și-a afirmat credința în venirea lui Taheb, Isus i s-a descoperit, zicând: "Eu sunt acela care vorbesc cu tine" (In 4,27).

Stând față-n față cu Isus, samariteana, s-a învrednicit să primească, asemenea lui Moise, revelarea divinității lui Isus. Lui Moise, Dumnezeu îi spune: "Eu sunt cel ce sunt" (Ex 3, 14). Samaritenei, Isus, i-a zis: "Eu sunt Mesia, cel care vorbește cu tine" (In 4,27). Samariteana a fost numai prima căreia Isus i-a descoperit divinitatea și mesianitatea sa, dar nu și ultima. Isus și-a continuat descoperirea divinității sale, poporului său, în mai multe rânduri: "Eu sunt pâinea vieții" (In 6,48); "Eu sunt apa vieții" (In 7,38); "Eu sunt lumina lumii" (In 8,12); "Eu sunt Păstorul cel bun și poarta oilor" (In 10 "9.11); Eu sunt învierea și viața" (In 11,25); "Eu sunt calea adevărul și viața" (In 14,6); "Eu sunt cel ce are cheile vieții" (Ap 1,18). Isus și-a descoperit divinitatea sa și prigonitorului Paul: "Eu sunt Isus, pe care tu îl prigonești" (Fap 9,5); adică, "Eu sunt Dumnezeul vostru mântuitor, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Apropo de femeia samariteană de la fântâna lui Iacob, care după întâlnirea cu Isus de la fântână nu a mai însetat niciodată după cele pământești (cf. In 4,42.15), tradiția Bisericii ne spune că, datorită luminii primite de la Isus, s-a botezat, și-a luat numele de Fotina; și, după ce chiar în timpul întâlnirii cu Isus și-a câștigat consătenii pentru împărăția cerurilor, mai apoi și-a câștigat pentru Isus pe cei doi copilași ai ei: Iosif și Victor; apoi și pe cele cinci surori ale ei: Anatoli, Foto, Fotis, Paraschevi și Chiriachi, împreună cu familiile lor. Fotina, împreună cu odraslele sale și cu surorile sale, asemenea apostolilor, au părăsit toate și au plecat în lume și l-au mărturisit pe Cristos și mântuirea lui la toți aceia care nu-l cunoscuseră și nu-l primiseră (cf. Lc 18,28); pentru cauza lui Isus și a "evangheliei împărăției" (cf. Mc 1,14), a pătimit trei ani de temniță grea și multe chinuri cumplite; și a sfârșit prin a lua cununa martiriului, împreună cu toți ai ei.

În altă ordine de idei, Biblia ne spune că, asemenea lui Isus, mulți aleși ai Domnului și-au cunoscut "miresele" la fântână. De exemplu: Isaac, prin Eliezer, slujitorul tatălui său, Abraham, a cunoscut-o pe Rebeca, viitoarea lui soție, la o fântână (cf. Gen 24,1-67). La acea fântână, sunt menționate mai multe asemănări între Isaac și Isus. Amândoi și-au întâlnit miresele la fântână; amândoi au cerut apă de băut; amândoi și-au prezintă bogățiile; amândoi au fost vestiți altora; amândoi au primit invitații în casă; amândoi sunt urmați de miresele alese.

Dar mai sunt și alte exemple unde aleșii Domnului și-au întâlnit miresele la fântână: Iacob, fiul lui Isaac, și-a cunoscut mireasa, pe Rahela, tot la o fântână (cf. Gen 29,9-10). Moise și-a cunoscut soția, pe Sefora, tot la o fântână (cf. Ex 2,15-21). Solomon vorbea de mireasa lui, de Sunamita, aducând vorba de izvor și fântână (cf. Ct 4,15). Toate acestea au fost niște fericite profeții, despre locul unde avea să ne întâlnească și Isus pe noi, miresele sale veșnice, tot la o fântână, fântâna Botezului.

Dar, în cazul nostru, al creștinilor din toate timpurile, este ceva depășește cu mult profețiile. Dacă miresele pe care toți aleșii Domnului din Vechiul Testament le-au întâlnit la fântâni, au fost fecioare sfinte și curate; pe noi, Isus, mirele nostru divin, ne-a luat dintre păcătoși, ca pe Fotina. Ca să nu-l mai părăsim niciodată, Isus, la botez, a luat asupra sa păcatele noastre (cf. In 1,29); iar, mai apoi, printr-un preț mare - patima, moartea și învierea sa - a plătit prețul răscumpărării noastre (cf. 1Pt 1,18-19), distrugând pentru totdeauna zapisul cu păcatele noastre (cf. Col 2,14); și astfel, din păcătoși, ne-a făcut pentru sine mirese fără pătă și fără zbârcitură, mirese sfinte și neprihănite (cf. Ef 5,27).

Însăși localitatea femeii samaritene, Sihar, situată între Muntele Garizim și Muntele Ebal, adică în locul nehotărârilor și al căderilor, locul unde în decursul istorie au avut loc cele mai mari amăgiri și multe căderi în păcate, ne arată iarăși de unde Isus și-a ales și-și mai alege încă mireasa, din rândul nehotărâților și căzuților, plătind pentru fiecare mireasă un preț mare de răscumpărare (cf.1Cor 6,19-20).

Și tocmai de aici vine bucuria noastră, ascultând evanghelia duminicii de astăzi, că niște păcătoși ca samariteana și ca noi, niște nehotărâți și căzuți, am fost luați și răscumpărați de Isus cu un preț atât de mare - suferințele, patimile și moartea sa pe cruce - și apoi am fost constituiți mireasa și poporul ales al lui Dumnezeu, care va moșteni împărăția veșnică a cerurilor.

Bunătatea lui Isus față de noi, păcătoșii, a fost deja prefigurată cu numai un capitol în urmă, când Isus, vorbind cu Nicodim, un cărturar și un religios, membrul al sinedriului, a fost mai direct și un pic mai rece decât cu samariteana (cf. In 3,1-13); căci, cu samariteana, cu această femeie străină și potrivnică în multe privințe poporului ales, Isus, s-a purtat cu multă căldură și blândețe (cf. In 4,5-11).

Asta ne face să prindem curaj, căci așa cum Isus a procedat cu samariteana, procedează și cu noi toți care provenim dintre popoarele păgâne și venim la el. Sfântul Paul, în lectura a doua de astăzi, confirmă această idee: "Căci, pe când eram încă neputincioși, Cristos, la timpul hotărât, a murit pentru noi, cei păcătoși. Cu greu moare cineva pentru un om drept; totuși poate că pentru un om bun să aibă cineva curajul să-și dea viața. Dar dovada că Dumnezeu ne iubește stă în faptul că Cristos a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoși" (Rom 5,6-8).

Din prima lectură și din evanghelie, vedem că apele și toate plăcerile pământești, care au fost contaminate de păcat, nu satură și nu mântuiesc. Evreii și samariteana, înainte de a veni la Isus, murmurau chiar după ce primeau daruri. Dacă, înainte de a-l întâlni pe Cristos, inima samaritenei și a evreilor erau nesătule ca și locuința morților, după întâlnirea cu Isus, inima lor a devenit plină de bucurie ca un pahar care se revarsă. Așa este și cu orice om care îl primește pe Isus în inima sa, nimic nu-l mai tulbură. Pe orice suflet care crede în Cristos: poți să-l pui într-o temniță și el va găsi tovărășie bună; poți să-l duci în pustiu și el va bea apă din "stânca veacurilor" (cf. Is 26,4) și va mânca pâine din cer; poți să-l iei de lângă prieteni și el se va întâlni cu un "prieten mult mai bun decât un frate" (cf. Prov 18,24); poți să-i dărâmi toată temelia speranțelor pământești și inima lui va rămâne tot liniștită și încrezătoare în Dumnezeu.

De aceea, Isaia și Ieremia, vorbind despre Isus, au vorbit ca despre "izvorul de apă vie" (cf. Is 12,3; Ier 17,13). De aceea, Isus însuși a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la mine și să bea. Cine crede în mine, după cum zice Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie" (cf. In 7,37-38). De aceea, tot Isus spune iarăși: "Oricine vrea, să vină la mine și să ia pe gratis apa vieții" (Ap 22,17); căci "pe cel care vine la mine nu-l voi izgoni afară" (ln 6,37).

Însă cel care îl refuză pe Cristos și mântuirea lui, chiar în mijlocul belșugului pământesc, este ros de adâncă neliniște. Se spune că unul care se declarase ateu a rostit aceste cuvinte: "Gândurile care mă sperie și mă deranjează cel mai mult sunt acestea: că Biblia ar putea fi adevărată și că Isus ar putea veni din nou".

Închei cu un episod din viața mea de preot. Odată, am fost chemat să binecuvântez o fântână nouă. Ceea ce m-a uimit cu acea ocazie, a fost faptul că, imediat după binecuvântarea fântânii, proprietarii și-au trimis copiii prin vecini ca să le spună: "Veniți la apă, veniți la apă!", așa cum Isus a strigat în templu, la sărbătoarea corturilor (cf. In 7,37), și așa cum a strigat și Isaia (cf. Is 55,1). Și imediat vecinii au venit să ia apă. Însă, după ce au luat apa, a urmat și o masă pregătită, transformând acel moment într-o adevărată sărbătoare.

Am amintit aceasta, pentru că așa a făcut și samariteana, care, după ce a primit de la Isus "apa cea vie" care i-a stins orice sete de pământească, s-a dus imediat printre cei din familia și poporul ei și i-a adus la Isus, ca să primească și ei "apa ce vie". După ce aceștia au primit "apa cea vie", au primit imediat și "pâinea vieții", pâinile înmulțite (cf. In 6,1-15). Și noi, după ce am primit de la Isus "apa și pâinea cea vie", trebuie să mergem îndată să-i aducem și pe frații noștri, ca să le primească și ei.

Pr. Ioan Lungu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat