Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Încheierea Anului Credinței și al Familiei

Celebrarea încheierii Anului Credinței și al Familiei a avut loc la catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, duminică, 24 noiembrie 2013, în solemnitatea "Cristos, Regele Universului", prin sfânta Liturghie pontificală prezidată de PS Petru Gherghel, care i-a avut alături la altar pe PS Aurel Percă, pr. Iosif Dorcu și mulți alți preoți din Iași și din împrejurimi. De asemenea, au fost prezenți studenții seminariști de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași, persoane consacrate și mulți credincioși din Iași și un grup de credincioși din Parohia "Fericitul Ieremia" din Roman, însoțiți de pr. Alois Moraru.

La invitația PS Petru Gherghel, adresată în scrisoarea pastorală "Prinos de mulțumire și recunoștință", în catedrala din Iași a avut loc încheierea Anului Credinței (11 octombrie 2012 - 24 noiembrie 2013) și a programului pastoral dedicat familiei, desfășurat pe o perioadă de trei ani (28 noiembrie 2010 - 24 noiembrie 2013) prin celebrarea solemnă a sfintei Liturghii în solemnitatea "Cristos, Regele Universului".

Sfânta Liturghie celebrată de către PS Petru Gherghel a început prin procesiunea formată din seminariști, preoți și episcopi, în care au fost purtate relicviile sfinților Anton de Padova, Alois Guanella și a fericiților Vladimir Ghika, Ieremia Valahul și Ioan Paul al II-lea și așezate apoi în fața altarului ca semn al unor mărturii de credință autentică.

În cadrul sfintei Liturghii pontificale s-a folosit ritul stropirii cu apă sfințită în amintirea primirii sacramentului Botezului de către fiecare creștin. La omilie, PS Petru Gherghel a trasat ideile principale ale scrisorii pastorale "Prinos de mulțumire și recunoștință". Redăm câteva fragmente: "Suntem fericiți că darul credinței pe care l-am retrăit și reînnoit pe parcursul anului pastoral pe care-l încheiem astăzi în solemnitatea lui Cristos, Rege, a adus în familiile noastre din dieceză o adevărată lumină și un nou impuls în angajarea unei trăiri demne, conforme cu vocația încredințată de Dumnezeu părinților și copiilor în această lume... Reînnoind acum, în mod solemn, credința noastră împreună cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu toți episcopii și preoții Bisericii noastre precum și cu toți creștinii din întreaga lume, îl rugăm pe regele sufletelor noastre să ne primească și pe noi în împărăția sa".

După predică, PS Petru Gerghel a ținut în mână o lumânare aprinsă de la lumânarea pascală, ca semn al flăcării credinței, recitând Crezul apostolic împreună cu credincioșii care sunt încredințați păstoririi sale.

Sfânta Liturghie a continuat cu celebrarea liturgiei euharistice și terminându-se cu adorația euharistică în fața preasfântului sacrament și la care s-a cântat imnul specific acestui act de iubire adus lui Isus, și anume, Tantum ergo. Adorația euharistică a continuat după-amiaza, fiind animată de: familii, persoanele consacrate, seminariști și tineri.

Sfânta Liturghie a fost însuflețită prin cântările corului mare al catedralei condus și pregătit de pr. Florin Spatariu.

* * *

Anul Credinței, deschis de papa Benedict al XVI-lea la data de 11 octombrie 2012 cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II și a împlinirii a 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice, s-a prezentat ca o nevoie în drumul noii evanghelizări din viața Bisericii universale, conform predicii papei Benedict al XVI-lea din cadrul sfintei Liturghii pontificale de deschidere a Anului Credinței.

Deschiderea Anului Credinței în Dieceza de Iași a avut loc la Iași în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" prin sfânta Liturghie pontificală celebrată de către PS Aurel Percă, fiind prezenți 83 de preoți reprezentanți ai parohiilor din dieceză, ai Consiliului Prezbiteral, ai Consiliului Pastoral Diecezan și mulți alți preoți de la seminariile și congregațiile din dieceză.

În cadrul Anului Credinței, în întreaga Biserică, s-au parcurs mulți pași semnificativi spre aprofundarea credinței și care s-au dorit a fi un real folos pentru omul contemporan în asumarea trăirii creștine într-un mod cât mai autentic. Amintim printre altele: publicarea scrisorii Porta fidei, întâlniri ale papei Benedict al XVI-lea și ale papei Francisc cu diferiți episcopi, audiențe generale pe tema credinței sau a modelelor de credință, omilii din cadrul sfintelor Liturghii pe tema credinței, conferințe legate de împlinirea a 50 de ani de la Conciliul Vatican II și a 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice, conferințe, interviuri și reflecții asupra Crezului apostolic, diferite articole și publicații referitoare la credință și la meditarea ei, întâlniri ecumenice cu privire la credință, publicarea enciclicei Lumen fidei, publicarea exortației apostolice Evangelii gaudium scrisă de papa Francisc și altele.

Anul Credinței la Vatican s-a încheiat la 24 noiembrie 2013, în solemnitatea "Cristos, Regele Universului", prin sfânta Liturghie pontificală celebrată de papa Francisc.

Paul-Marian Cojoc

* * *

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 noiembrie: Iași: Încheierea Anului Credinței și al Familiei


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat