Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 
Video-mesaj al Sfântului Părinte adresat participanților la pelerinajul-întâlnire de la Sanctuarul Stăpânei noastre din Guadalupe (Ciudad de Mexico, 16-19 noiembrie 2013)

Sâmbătă, 16 noiembrie

Iubiți frați și surori,

Vă salut foarte cordial pe voi care participați la acest pelerinaj-întâlnire, organizat de Comisia Pontificală pentru America Latină, sub ocrotirea Stăpânei noastre din Guadalupe. În afară de a vă transmite afectul meu, apropierea mea și dorința mea de a fi cu voi, vreau să împărtășesc pe scurt câteva reflecții, ca o contribuție la aceste zile de întâlnire.

Aparecida propune să punem Biserica în stare permanentă de misiune, de a realiza într-adevăr acte de natură misionară, dar în contextul mai amplu al unei misionarități generalizate: ca toată activitatea obișnuită a Bisericilor particulare să aibă un caracter misionar. Și asta având certitudinea că ieșirea misionară, mai mult decât o activitate între altele, este o paradigmă, adică este paradigma întregii acțiuni pastorale. Intimitatea Bisericii cu Isus este o intimitate itinerantă, presupune o ieșire din noi înșine, un mers și un semănat mereu din nou, mereu mai încolo. "Să mergem în altă parte ca să predicăm în satele vecine, căci pentru aceasta am venit", spunea Domnul. Este vital pentru Biserică să nu se închidă, să nu se simtă deja satisfăcută și sigură cu ceea ce a obținut. Dacă se întâmplă asta, Biserica se îmbolnăvește, se îmbolnăvește de abundență imaginară, de abundență superfluă, într-un anumit mod "face indigestie" și slăbește. Trebuie ieșit din propria comunitate și avut curajul de a ajunge la periferiile existențiale care au nevoie să simtă apropierea lui Dumnezeu. El nu părăsește pe nimeni și arată mereu duioșia sa și milostivirea sa inepuizabilă, deci asta e ceea ce trebuie să ducă toți oamenii.

Un al doilea punct: obiectivul întregii activități pastorale este orientat mereu de impulsul misionar de a ajunge la toți, fără a exclude pe nimeni și ținând în mare considerație circumstanțele fiecăruia. Trebuie să se ajungă la toți și se va împărtăși bucuria de a ne fi întâlnit cu Cristos. Nu e vorba de a merge ca acela care impune o nouă obligație, ca acela care se limitează reproșului sau plângerii în fața a ceea ce se consideră imperfect sau insuficient. Misiunea evanghelizatoare cere multă răbdare, multă răbdare; îngrijește grâul și nu pierde pacea datorită prezenței neghinei. Și știe să prezinte mesajul creștin și în manieră senină și treptată, cu parfumul evangheliei, așa cum făcea Domnul. Știe să privilegieze, în primul rând, ceea ce este esențial și mai necesar, adică frumusețea iubirii lui Dumnezeu care ne vorbește în Cristos mort și înviat. Pe de altă parte, trebuie să se străduiască să fie creativă în metodele sale, nu putem rămâne închiși în locul comun al acelui "mereu s-a făcut așa".

Al treilea: cel care conduce pastorația în Biserica particulară este episcopul și face asta ca păstorul care cunoaște pe nume oile sale, le conduce cu apropiere, cu duioșie, cu răbdare, manifestând efectiv maternitatea Bisericii și milostivirea lui Dumnezeu. Atitudinea adevăratului păstor nu este cea a principelui sau a simplului funcționar atent îndeosebi la disciplină, la reguli, la mecanismele de organizare. Asta duce mereu la o pastorație distantă de oameni, incapabilă să favorizeze și să obțină întâlnirea cu Cristos și întâlnirea cu frații. Poporul lui Dumnezeu încredințat lui are nevoie ca episcopul să vegheze pentru el, îngrijindu-se mai ales de ceea ce îl menține unit și promovează speranța în inimi. Are nevoie ca episcopul să știe să discearnă, fără să-l stingă, suflul Duhului Sfânt care vine de unde vrea, pentru binele Bisericii și al misiunii sale în lume.

Al patrulea: la aceste atitudini ale episcopului trebuie să participe foarte profund și ceilalți agenți de pastorație, mai ales preoții. Tentația clericalismului, care dăunează așa de mult Bisericii în America Latină, este un obstacol pentru dezvoltarea maturității și responsabilității creștine a unei bune părți a laicatului. Clericalismul implică o atitudine autoreferențială, o atitudine de grup, care sărăcește proiectarea spre întâlnirea Domnului, care ne face discipoli, și spre oamenii care așteaptă vestirea. De aceea, cred că este important, urgent, să se formeze slujitori capabili de proximitate, de întâlnire, care să știe să înflăcăreze inima oamenilor, să meargă cu ei, să intre în dialog cu speranțele lor și cu temerile lor. Această muncă episcopii n-o pot delega. Trebuie s-o asume drept ceva fundamental pentru viața Bisericii, fără a precupeți eforturi, atenții și însoțire. În afară de asta, o formare de calitate cere structuri solide și durabile care să pregătească la înfruntarea provocărilor din zilele noastre și să ducă lumina evangheliei la diferitele situații pe care preoții, consacrații, consacratele și laicii le vor întâlni în acțiunea lor pastorală.

Cultura de astăzi cere o formare serioasă, bine organizată. Și eu mă întreb dacă avem capacitatea autocritică suficientă pentru a evalua rezultatele din seminarii foarte mici, cu carență de personal formativ suficient.

Vreau să dedic câteva cuvinte vieții consacrate. Viața consacrată în Biserică este un ferment. Un ferment a ceea ce vrea Domnul, un ferment care face să crească Biserica spre ultima manifestare a lui Cristos Isus. Cer consacraților și consacratelor să fie fideli față de carisma primită, ca în slujirea lor adusă Sfintei Maici Biserici ierarhice să nu lase să se risipească acel har pe care Duhul Sfânt l-a dat fondatorilor lor și pe care trebuie să-l transmită în toată integritatea sa. Și aceasta este marea profeție a consacraților, acea carismă dată pentru binele Bisericii. Mergeți înainte cu această fidelitate creativă față de carisma primită pentru a sluji Biserica.

Iubiți frați și surori, multe mulțumiri pentru ceea ce faceți pentru această misiune continentală. Amintiți-vă că ați primit Botezul, care v-a transformat în discipoli ai Domnului. Dar fiecare discipol este, la rândul său, misionar. Benedict al XVI-lea spunea că sunt cele două fețe ale aceleiași medalii. Vă rog, ca părinte și frate în Isus Cristos, să luați asupra voastră credința pe care ați primit-o la Botez. Și, așa cum au făcut mama și bunica lui Timotei, transmiteți credința copiilor și nepoților voștri, și nu numai lor. Această comoară a credinței nu este dată pentru uzul personal. Este pentru a o dărui, pentru a o transmite, și astfel va crește. Faceți cunoscut numele lui Isus. Și dacă faceți asta, nu vă uimiți că în plină iarnă înfloresc trandafirii de Castilla. Pentru că știți, fie Isus fie noi avem aceeași Mamă!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *


 


lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat