Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Prefață de papa Francisc la cartea cardinalului Tarcisio Bertone despre diplomația ecleziastică

Provocare pentru viitor

Cu acest volum, cardinalul Tarcisio Bertone încredințează celor care sunt angajați în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun, și nu numai, o îmbelșugată serie de reflecții despre principalele probleme care se referă la viața comunității națiunilor și ating de aproape aspirațiile cele mai profunde ale familiilor umane: pacea, dezvoltarea, drepturile umane, libertatea religioasă, integrarea supranațională.

Apoi, pentru diplomația pontificală e vorba de indicații prețioase care permit să i se perceapă unicitatea, începând de la figura diplomaticului, preot și păstor, chemat la o acțiune care, deși menține profilul instituțional riguros, este impregnată de suflu pastoral; acțiune care a caracterizat cei șapte ani de slujire ca Secretar de Stat ai cardinalului Bertone, în sprijinul generos și fidel al pontificatului lui Benedict al XVI-lea. Slujirea sa la vârf, fie în sfera mai administrativă a Curiei Romane, fie în aceea a raporturilor internaționale ale Sfântului Scaun, s-a prelungit în mod oportun în timpul primelor luni ale pontificatului meu. Experiența sa liniștită și matură de slujitor al Bisericii m-a ajutat și pe mine, chemat la scaunul lui Petru dintr-o țară îndepărtată, în demararea unui ansamblu de relații instituționale necesare pentru un Pontif.

Întâlnirea cu figura cardinalului Tarcisio Bertone, cunoscută datorită rolului său și personalității sale joviale, a avut pentru mine, în trecut, trei momente deosebite. Îmi amintesc înainte de toate prima apropiere de Torre San Giovanni în Vatican la 11 ianuarie 2007, unde am fost în vizită cu Președinția Conferinței Episcopale Argentiniene: un schimb foarte senin și în același timp foarte constructiv cu privire la problemele care ne preocupau atunci. Când în 2007, el a venit în Argentina ca Legat pontifical pentru celebrarea beatificării lui Zeffirino Namuncurá, trăsătura sa fraternă în întâlnirea cu episcopii din Conferința Episcopală, afabilitatea sa în întregime saleziană în tratarea cu oamenii după fiecare celebrare publică, au zdruncinat interesul meu și admirația mea. Cardinalul Bertone, în colocviile sale cu instanțele politice cele mai mari ale națiunii au subliniat aportul Bisericii în pacificare și reconciliere, necesare pentru a regenera țesutul social sfâșiat de atâtea situații care au pus în pericol înțelegerea națională și cu asta a dat un sprijin prețios operei întreprinse de episcopatul argentinian pentru a reconstrui țesutul etic, social și instituțional al țării.

Cu câteva luni înainte în același an a avut loc în Brazilia a V-a Conferință Generală a Episcopatului Latinoamerican și din Caraibe (9-14 mai 2007) la care am participat în calitate de primat al Bisericii din Argentina. Acolo l-am găsit pe cardinalul Bertone, care-l însoțea pe Papa Benedict al XVI-lea, interesat nu numai de aspectele ecleziale importante, ci de dimensiunea socială și culturală prezentate în documentul final și încredințate în primul rând comunităților ecleziale latinoamericane.

Un interes care reapare răsfoind ansamblul intervențiilor sale rostite în diferite zone geografice, adresate fie în interiorul Bisericii și al structurilor sale, fie în fața instanțelor politice ale diferitelor state și în fața unui public eterogen.

Se observă imediat o atenție îndreptată spre criza pe care o trăim, globală și complexă, care face concretă ideea unei lumi fără granițe. Însă criza, dacă este o certitudine pentru toți, ne interoghează cu privire la alegerile făcute până aici și cu privire la direcția pe care intenționăm s-o urmăm în viitor, chemând responsabilitatea persoanelor și instituțiilor pentru a elimina multele bariere care au înlocuit granițele: inegalitățile, cursa înarmărilor, subdezvoltarea, încălcarea drepturilor fundamentale, discriminările, impedimentele la viața socială, culturală, religioasă.

Aceasta cere o reflecție realistă nu numai asupra lumii noastre zilnice mici, ci și asupra naturii legăturilor care unesc comunitatea internațională și a tensiunilor prezente în interiorul ei. Știe bine asta acțiunea diplomației care prin protagoniștii săi, prin regulile sale și prin metodele sale este instrument împotriva curentului pentru construirea binelui comun, chemat înainte de toate să citească faptele internaționale, care este apoi un mod de a interpreta realitatea. Această realitate suntem noi, familia umană în mișcare, aproape o operă în continuă construcție care include locul și timpul în care se întrupează istoria noastră de femei și de bărbați, de comunități, de popoare. Așadar, diplomația este un serviciu, nu o activitate ostatic al intereselor particulare pentru care războaiele, conflictele interne și diferitele forme de violență sunt consecința logică, dar amară; nici nu este instrument al exigențelor câtorva care exclud majoritățile, generează sărăcie și marginalizare, tolerează orice gen de corupție, produc privilegii și nedreptăți.

Criza profundă de convingeri, de valori, de idei, oferă activității diplomatice o nouă oportunitate, care este în același timp o provocare. Provocarea de a colabora la realizarea între diferitele popoare a noilor relații cu adevărat drepte și solidare prin care fiecare națiune și toate persoanele să fie respectate în identitatea și demnitatea lor și promovate în libertatea lor. În acest mod, diferitele țări vor avea ocazia să proiecteze viitorul lor, așa cum persoanele vor putea alege modurile pentru a realiza aspirațiile lor de creaturi făcute după imaginea Creatorului.

În această fază istorică, comunitatea internațională, regulile sale și instituțiile sale se află, de fapt, obligate să aleagă o direcție care să preia respectivele lor rădăcini constitutive și să ducă familia umană spre un viitor care nu numai să vorbească limbajul păcii și al dezvoltării, ci să fie capabilă în fapte să-i includă pe toți, evitând ca să rămână cineva la margini. Asta înseamnă a depăși actuala situație în viața statelor și în cea internațională care vede lipsa de convingeri puternice și de programe pe perioadă lungă împletindu-se cu criza profundă a acelor valori care din totdeauna stau la baza legăturilor sociale.

În fața acestei globalizări negative care este paralizantă, diplomația este chemată să întreprindă o misiune de reconstrucție redescoperind dimensiunea sa profetică, determinând ceea ce am putea numi utopia binelui, și dacă este necesar revendicând-o. Nu e vorba de a abandona acel realism sănătos care este o virtute a oricărui diplomat, nu o tehnică, ci de a depăși dominația contingentului, limita unei acțiuni pragmatice care adesea are gustul involuției. Un mod de a gândi și de a acționa care, dacă prevalează, limitează orice acțiune socială și politică și împiedică construirea binelui comun.

Adevărata utopie a binelui, care nu este o ideologie, nici numai filantropie, prin acțiunea diplomatică poate să exprime și să consolideze acea fraternitate prezentă în rădăcinile familiei umane și de acolo chemată să crească, să se extindă pentru a da roadele sale.

O diplomație reînnoită înseamnă diplomați noi, adică oameni capabili să redea vieții internaționale sensul comunității rupând logica individualismului, a competiției necinstite, a dorinței de a fi primul, promovând mai degrabă o etică a solidarității capabile să înlocuiască pe aceea a puterii, redusă de acum la un model de gândire pentru a justifica forța. Tocmai acea forță care contribuie la ruperea legăturilor sociale și structurale între diferitele popoare și în același timp la distrugerea legăturilor care leagă pe fiecare dintre noi de alte persoane până acolo încât împărtășim același destin. Direcția pe care o vor lua raporturile internaționale va fi deci legată de imaginea pe care o avem despre celălalt: persoană, popor, stat.

Iată chema renașterii acelei unități dintre popoare care face diferențele sale fără a ignora elementele istorice, politice, religioase, biologice, psihologice și sociale care sunt expresie de diversitate. Chiar și în fața limitelor, condiționărilor, piedicilor este posibil să se amestece și să se integreze comportamentele, valorile și regulile care s-au constituit în timp.

Perspectiva creștină știe să evalueze fie ceea ce este autentic uman fie ceea ce provine din libertatea persoanei, din deschiderea sa la nou, în definitiv din spiritul său care unește dimensiunea umană cu dimensiunea transcendentă. Aceasta este una dintre contribuțiile pe care diplomația pontificală le oferă întregii omeniri, acționând pentru a face să se renască dimensiunea morală în raporturile internațională, aceea care permite familiei umane să trăiască și să se dezvolte împreună, fără a deveni dușmani unii ai altora. Dacă omul manifestă umanitatea sa în comunicare, în relație, în iubirea față de semenii proprii, diferitele națiuni se pot lega în jurul obiectivelor și practicilor împărtășite și să genereze astfel o simțire comună bine înrădăcinată. Și mai mult pot da viață instituțiilor unitare în sânul comunității internaționale, capabile să facă un serviciu fără ca acesta să nege identitatea, demnitatea și libertatea responsabilă a fiecărei țări. Serviciul acestor instituții va fi să se încline în fața necesității diferitelor popoare, adică descoperind capacitățile și necesitățile ceiluilalt. Este refuzarea indiferenței și al unei cooperări internaționale rod al egoismului utilitarist, pentru a face în schimb prin organe comune ceva pentru ceilalți.

Astfel serviciul nu este pur și simplu o angajare etică sau o formă de voluntariat, nici un obiectiv ideal, ci o alegere rod al unei legături sociale bazate pe acea iubire capabilă să construiască o umanitate nouă, un nou mod de a trăi. Nu făcând să prevaleze motivația de stat sau individualismul vom reuși să eliminăm conflictele sau vom da drepturilor persoanei situarea justă. Dreptul cel mai important al unui popor și al unei persoane nu se află în faptul de a nu fi împiedicat să realizeze propriile aspirații, ci în a le realiza efectiv și integral. Nu e suficient a evita nedreptatea, dacă nu se promovează dreptatea. Nu e suficient a-i ocroti pe copii de abandonare, de abuzuri și de maltratări, dacă nu sunt educați tinerii la o iubire deplină și gratuită față de existența umană în diferitele sale faze, dacă nu se dau familiilor toate resursele de care au nevoie pentru a-și îndeplini misiunea lor de care nu pot face abstracție, dacă nu se favorizează în toată societatea o atitudine de primire și de iubire față de viața tuturor și a fiecăruia dintre membri săi.

O comunitate a statelor matură va fi aceea în care libertatea membrilor săi este pe deplin responsabilă de libertatea celorlalți, pe baza iubirii care este solidaritate operantă. Însă aceasta nu este ceva care crește spontan, ci implică necesitatea de a investi muncă, răbdare, angajare zilnică, sinceritate, umilință, profesionalitate. Nu aceasta este calea maestră pe care diplomația este chemată s-o parcurgă în acest secol al XXI-lea?

Sunt mult și pregnante ideile din această lucrare care demonstrează cât de mult a știut cardinalul Bertone să prezinte vestea evanghelică, valorile și marile instanțe ale doctrinei Bisericii, în conformitate cu liniile fundamentale ale magisteriului lui Benedict al XVI-lea, cu acel echilibru și acea sobrietate necesare pentru a favoriza o cultură a dialogului, proprie Sfântului Scaun.

Metrul vieții slujitorilor Bisericii nu este dictat de acel "a tipări o știre cu litere mari, pentru ca oamenii să creadă că este în mod indiscutabil adevărată" (Jorge Luis Borges), dimpotrivă este țesut, chiar și în limitele inerente condiției și posibilității fiecăruia, de dedicarea tăcută și generoasă pentru binele autentic al trupului lui Cristos și pentru slujirea durabilă a cauzei omului. De aceea, istoria, a cărei măsură este adevărul crucii, va face evidentă acțiunea intensă a cardinalului Bertone, care a demonstrat că are și temperamentul piemontez al marelui muncitor care nu capitulează în trude în promovarea binelui Bisericii, pregătit cultural și intelectual și însuflețit de o senină forță interioară care amintește de cuvântul apostolului neamurilor: "Departe de mine de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos: el este mântuirea, viața și învierea noastră; prin El am fost mântuiți și eliberați" (cf. Gal 6,14).

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 15.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat