Mesajul Sfântului Părinte Francisc adresat priorului general al Ordinului Fraţilor Sfintei Fecioare Maria de la Muntele Carmel, cu ocazia capitulului general

Preacucernicului părinte

Fernando Millán Romeral,

prior general al Ordinului Fraţilor Sfintei Fecioare Maria de la Muntele Carmel

Mă adresez vouă, iubiţi fraţi din Ordinul Sfintei Fecioare Maria de la Muntele Carmel, care celebraţi în această lună septembrie capitulul general. Într-un moment de har şi de reînnoire, care vă cheamă să discerneţi misiunea gloriosului Ordin Carmelit, doresc să vă ofer un cuvânt de încurajare şi de speranţă. Vechea carismă a Carmelului a fost timp de opt secole un dar pentru întreaga Biserică şi continuă să ofere şi astăzi contribuţia sa specială pentru edificarea trupului lui Cristos şi pentru a arăta lumii chipul său luminos şi sfânt. Originile voastre contemplative provin din ţinutul epifaniei iubirii veşnice a lui Dumnezeu în Isus Cristos, Cuvântul făcut trup. În timp ce reflectaţi asupra misiunii voastre de carmeliţi de astăzi, vă sugerez să luaţi în considerare trei elemente care pot să vă conducă în realizarea deplină a vocaţiei voastre care este urcarea pe muntele desăvârşirii: supunerea faţă de Cristos, rugăciunea şi misiunea.

Supunerea

Biserica are misiunea de a-l duce pe Cristos lumii şi pentru asta, ca Mamă şi Învăţătoare, invită pe fiecare să se apropie de el.

În liturgia carmelită pentru sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Muntele Carmel contemplăm Fecioara care stă "lângă crucea lui Cristos". Acela este şi locul Bisericii: aproape de Cristos. Şi este şi locul fiecărui fiu fidel din Ordinul Carmelit. Regula voastră începe cu îndemnul adresat fraţilor de "a trăi o viaţă în supunere faţă Isus Cristos", pentru a-l urma şi a-l sluji cu inimă curată şi neîmpărţită. Relaţia strânsă cu Cristos se realizează în singurătate, în adunarea fraternă şi în misiunea. "Opţiunea fundamentală a unei vieţi dedicate în mod concret şi radical urmării lui Cristos" (Ratio Institutionis Vitae Carmelitanae, 8) face din existenţa voastră un pelerinaj de transformare în iubire. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican aminteşte rolul contemplaţiei în drumul vieţii: Biserica "are caracteristica de a fi în acelaşi timp umană şi divină, vizibilă dar dotată cu realităţi invizibile, ferventă în acţiune şi dedicată contemplaţiei, prezentă în lume şi totuşi pelerină" (Sacrosanctum Concilium, 2). Vechii eremiţi de la Muntele Carmel au păstrat amintirea acelui loc sfânt şi, chiar dacă erau izolaţi şi departe, menţineau privirea şi inima fixate constant în gloria lui Dumnezeu. Reflectând asupra originilor voastre şi asupra istoriei voastre şi contemplând imensa ceată a celor care au trăit de-a lungul secolelor carisma carmelită, veţi descoperi şi vocaţia voastră actuală de a fi profeţi ai speranţei. Şi tocmai în această speranţă veţi fi renăscuţi. Adesea ceea ce apare nou este ceva foarte vechi luminat de nouă lumină.

În Regula voastră este inima misiunii carmelite de atunci şi chiar de astăzi. În timp ce vă pregătiţi să celebraţi al optulea centenar al morţii lui Albert, patriarh de Ierusalim, în 1214, vă veţi aminti că el a formulat un "parcurs de viaţă", un spaţiu care face capabili de a trăi o spiritualitate complet orientată spre Cristos. El a schiţat elemente externe şi interioare, o ecologie fizică a spaţiului şi armătura spirituală necesară pentru a răspunde în mod adecvat la vocaţie şi a îndeplini în mod eficace propria misiune.

Într-o lume care adesea nu-l cunoaşte pe Cristos şi, de fapt, îl refuză, voi sunteţi invitaţi să vă apropiaţi şi să aderaţi tot mai profund la el. Este o continuă chemare de a-l urma pe Cristos şi de a fi conformaţi lui. Acest lucru este de importanţă vitală în lumea noastră aşa de dezorientată, "pentru că atunci când flacăra sa se stinge atunci şi toate celelalte lumini ajung să-şi piardă vigoarea lor" (Lumen fidei, 4). Cristos este prezent în fraternitatea voastră, în liturgia comunitară şi în slujirea încredinţată vouă: reînnoiţi supunerea întregii voastre vieţi faţă de el!

Rugăciunea

Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, înainte de capitulul vostru general din 2007, v-a amintit că "pelerinajul interior de credinţă spre Dumnezeu începe în rugăciune"; şi la Castel Gandolfo, în august 2010, v-a spus: "Voi sunteţi cei care ne învaţă să ne rugăm". Voi vă definiţi contemplativi în mijlocul poporului. De fapt, dacă este adevărat că sunteţi chemaţi să trăiţi pe înălţimile Carmelului, este la fel de adevărat că sunteţi chemaţi să daţi mărturie în mijlocul poporului. Rugăciunea este acel "drum real" care deschide la profunzimile misterului lui Dumnezeu Unul şi Întreit, dar este şi cărarea obligatorie care se răsfiră în mijlocul poporului lui Dumnezeu peregrin în lume spre Ţara Promisă.

Una dintre căile cele mai frumoase pentru a intra în rugăciune trece prin Cuvântul lui Dumnezeu. Lectio divina introduce la conversaţia directă cu Domnul şi deschide comorile înţelepciunii. Prietenia intimă cu acela care ne iubeşte ne face capabili să vedem cu ochii lui Dumnezeu, să vorbim cu cuvântul său în inimă, să păstrăm frumuseţea acestei experienţe şi să o împărtăşim cu aceia care sunt înfometaţi de veşnicie.

Întoarcerea la simplitatea unei vieţi centrate pe Evanghelie este provocarea pentru reînnoirea Bisericii, comunitate de credinţă care găseşte mereu parcursuri noi pentru a evangheliza lumea în continuă transformare. Sfinţii carmeliţi au fost mari predicatori şi maeştri de rugăciune. Asta e ceea ce încă o dată se cere Carmelului din secolul al XXI-lea. De-a lungul întregii voastre istorii, marii carmeliţi au fost o chemare puternică la rădăcinile contemplaţiei, rădăcini mereu rodnice în rugăciune. Aici este inima mărturiei voastre: dimensiunea de "contemplativitate" a Ordinului, care trebuie trăită, cultivată şi transmisă. Aş vrea ca fiecare să se întrebe: cum este viaţa mea de contemplaţie? Cât timp dedic în timpul zilei mele rugăciunii şi contemplaţiei? Un carmelit fără această viaţă contemplativă este un trup mort! Astăzi, probabil mai mult decât în trecut, este uşor să ne lăsăm distraţi de preocupările şi de problemele din lumea aceasta şi să fim fascinaţi de idoli falşi. Lumea noastră este sfărâmată în multe moduri; în schimb contemplativul se întoarce la unitate şi constituie o chemare puternică la unitate. Acum mai mult ca oricând este momentul de a redescoperi cărarea interioară a iubirii prin rugăciune şi a oferi oamenilor de astăzi în mărturia contemplaţiei, precum şi în predică şi în misiune nu scurtături inutile, ci acea înţelepciune care provine din meditarea "zi şi noapte a legii Domnului", cuvânt care conduce mereu la crucea glorioasă a lui Cristos. Şi, unită cu contemplaţia, austeritatea vieţii, care nu este un aspect secundar al vieţii voastre şi al mărturiei voastre. Este o ispită foarte puternică şi pentru voi aceea de a cădea în mondenitatea spirituală. Spiritul lumii este duşman al vieţii de rugăciune: nu uitaţi asta niciodată! Vă îndemn la o viaţă mai austeră şi penitentă, conform tradiţiei voastre celei mai autentice, o viaţă departe de orice mondenitate, departe de criteriile lumii.

Misiunea

Iubiţi fraţi carmeliţi, misiunea voastră este aceeaşi misiune a lui Isus. Fiecare planificare, fiecare confruntare ar fi mai puţin utile, dacă un capitul n-ar realiza înainte de toate un drum de adevărată reînnoire. Familia carmelită a cunoscut o minunată "primăvară", în toată lumea, ca rod, dăruit de Dumnezeu, al angajării misionare din trecut. Astăzi misiunea pune uneori provocări grele, pentru că mesajul evanghelic nu este mereu primit şi uneori chiar este respins cu violenţă. Nu trebuie să uităm niciodată că, dacă suntem aruncaţi în ape tulburi şi necunoscute, Cel care ne cheamă la misiune ne dă şi curajul şi forţa de a o realiza. De aceea, celebraţi capitul însufleţiţi de speranţa care nu moare niciodată, cu un puternic spirit de generozitate în recuperarea vieţii contemplative şi a simplităţii şi austerităţii evanghelice.

Adresându-mă pelerinilor în Piaţa "Sfântul Petru" am avut ocazia de a spune: "Fiecare creştin şi fiecare comunitate este misionară în măsura în care duce şi trăieşte Evanghelia şi mărturiseşte iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi, în special faţă de cel care se află în dificultate. Fiţi misionari ai iubirii şi ai duioşiei lui Dumnezeu! Fiţi misionari ai milostivirii lui Dumnezeu, care mereu ne iartă, mereu ne aşteaptă, ne iubeşte aşa de mult!" (Omilie, 5 mai 2013). Mărturia Carmelului în trecut aparţine profundei tradiţii spirituale crescute într-una dintre marile şcoli de rugăciune. Ea a trezit şi curajul bărbaţilor şi femeilor care au înfruntat pericolul şi chiar moartea. Amintim numai pe cei doi mari martiri contemporani: sfânta Tereza Benedicta a Crucii şi fericitul Titus Brandsma. Mă întreb atunci: astăzi printre voi se trăieşte cu vigoarea, cu curajul acestor sfinţi?

Iubiţi fraţi din Carmel, mărturia iubirii voastre şi a speranţei voastre, înrădăcinate în prietenia profundă cu Dumnezeul cel viu, poate să ajungă ca o "dulce adiere de vânt" care reînnoieşte şi revigorează misiunea voastră eclezială în lumea de astăzi. La asta aţi fost chemaţi. Ritualul Profesiunii pune pe buzele voastre aceste cuvinte: "Cu această profesiune mă încredinţez familiei carmelite pentru a trăi în slujirea lui Dumnezeu şi în Biserică şi să aspir la caritatea desăvârşită cu harul Duhului Sfânt şi ajutorul sfintei Fecioare Maria" (Ritualul Profesiunii Ord. Carm.).

Sfânta Fecioară Maria, Mama şi Regina Carmelului, să însoţească paşii voştri şi să facă rodnică în roade drumul zilnic spre Muntele lui Dumnezeu. Invoc asupra întregii familii carmelite, şi îndeosebi asupra părinţilor capitulari, daruri îmbelşugate al Duhului dumnezeiesc, şi tuturor le împart din inimă implorata binecuvântare apostolică.

Din Vatican, 22 august 2013

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 11.