Vizita Sfântului Părinte la Lampedusa

Luni 8 iulie 2013, Sfântul Părinte a părăsit Domus Sanctae Marthae şi a mers cu maşina la aeroportul Ciampino, de unde a plecat în vizită la Lampedusa. La sosirea sa pe aeroportul din Lampedusa, papa a fost primit de arhiepiscopul de Agrigento, ES Mons. Francesco Montenegro, şi de primarul de Isola, Giuseppina Nicolini. Apoi Sfântul Părinte a mers cu maşina la Cala Pisana, de unde s-a îmbarcat pentru a ajunge în Portul Lampedusa. Pescarii l-au însoţit pe papa cu bărcile lor. În larg, papa Francisc a lansat în mare o coroană de flori, în amintirea celor care şi-au pierdut viaţa în traversări. La ora 9.30, ambarcaţiunea avându-l la bord pe Sfântul Părinte a intrat în Port la Punta Favarolo. Pe Molo îl aşteptau grupuri de imigraţi pe care papa i-a salutat la trecerea sa. Apoi a mers cu maşina la apropiatul complex sportiv "Arena", în localitatea Salina, unde, la 10.30, a celebrat sfânta Liturghie. În cursul celebrării euharistice papa a rostit omilia. Apoi, la sfârşitul sfintei Liturghii, după salutul arhiepiscopului de Agrigento, ES Mons. Francesco Montenegro, Sfântul Părinte a recitat o rugăciune către Maria, Steaua mării.

Publicăm în continuare omilia şi cuvintele de salut rostite la sfârşitul celebrării euharistice de Papa Francisc:

Imigraţi morţi în mare, din acele bărci care în loc să fie o cale de speranţă au fost o cale de moarte. Aşa spuneau ziarele. Când, în urmă cu câteva săptămâni, am aflat această ştire, care din păcate s-a repetat de atâtea ori, gândul s-a întors încontinuu acolo care un spin în inimă care aduce suferinţă. Şi atunci am simit că trebuia să vin aici să mă rog, să fac un gest de apropiere, dar şi să trezesc conştiinţele noastre pentru ca să nu se repete ceea ce s-a întâmplat. Să nu se repete, vă rog. Însă mai întâi aş vrea să spun un cuvânt de sinceră recunoştinţă şi de încurajare vouă, locuitori din Lampedusa şi Linosa, asociaţiilor, voluntarilor şi forţelor de securitate, care aţi arătat şi arătaţi atenţie faţă de persoane în călătoria lor spre ceva mai bun. Voi sunteţi o mică realitate, dar oferiţi un exemplu de solidaritate! Mulţumesc! Mulţumesc şi Arhiepiscopului Mons. Francesco Montenegro pentru ajutorul său, pentru munca sa şi pentru apropierea sa pastorală. Salut cordial pe doamna primar Giusi Nicoloni, mulţumesc mult pentru ceea ce dumneavoastră aţi făcut şi faceţi. Un gând îl îndrept către iubiţii imigraţi musulmani care, astăzi, deseară, încep postul Ramadan, cu urarea de roade spirituale îmbelşugate. Biserica este aproape de voi în căutarea unei viei mai demne pentru voi şi pentru familiile voastre. Vouă: o'sciŕ!

În această dimineaţă, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat, aş vrea să propun câteva cuvinte care mai ales să provoace conştiinţa tuturor, să determine la reflecţie şi la schimbarea concretă a anumitor atitudini.

"Adame, unde eşti?": este prima întrebare pe care Dumnezeu o adresează omului după păcat. "Unde eşti, Adame?". Şi Adam este un om dezorientat care şi-a pierdut locul în creaţie deoarece crede că devine puternic, că poate să domine totul, că este Dumnezeu. Şi armonia se strică, omul greşeşte şi acest lucru se repetă şi în relaţia cu celălalt care nu mai este fratele care trebuie iubit, ci pur şi simplu celălalt care deranjează viaţa mea, bunăstarea mea. Şi Dumnezeu pune a doua întrebare: "Cain, unde este fratele tău?". Visul de a fi puternic, de a fi mare ca Dumnezeu, ba chiar de a fi Dumnezeu, duce la un lanţ de greşeli care este lanţ de moarte, duce la vărsarea sângelui fratelui!

Aceste două întrebări ale lui Dumnezeu răsună şi astăzi, cu toată forţa lor! Atâţia dintre noi, mă includ şi pe mine, suntem dezorientaţi, nu mai suntem atenţi la lumea în care trăim, nu îngrijim, nu păstrăm ceea ce Dumnezeu a creat pentru toţi şi nu mai suntem capabili nici măcar să ne păzim unii pe alţii. Şi atunci când această dezorientare capătă dimensiunile lumii, se ajunge la tragedii ca aceea la care am asistat.

"Unde este fratele tău?", glasul sângelui său strigă până la mine, spune Dumnezeu. Aceasta nu este o întrebare adresată altora, este o întrebare adresată mie, ţie, fiecăruia dintre noi. Acei fraţi şi surori ai noştri încercau să iasă din situaţii dificile pentru a găsi un pic de seninătate şi de pace; căutau un loc mai bun pentru ei şi pentru familiile lor, dar au găsit moartea. De câte ori cei care caută asta nu găsesc înţelegere, nu găsesc primire, nu găsesc solidaritate! Şi glasurile lor se înalţă până la Dumnezeu! Şi încă o dată vă mulţumesc vouă locuitorilor din Lampedusa pentru solidaritate. Am auzit, recent, pe unul dintre aceşti fraţi. Înainte de a ajunge aici au trecut prin mâinile traficanţilor, ale celor care exploatează sărăcia altora, aceste persoane pentru care sărăcia altora este o sursă de câştig. Cât de mult au suferit! Şi unii n-au reuşit să ajungă.

"Unde este fratele tău?". Cine este responsabil de acest sânge? În literatura spaniolă este o comedie de Lope de Vega care relatează cum locuitorii oraşului Fuente Ovejuna îl ucid pe guvernator pentru că este un tiran şi fac asta în aşa fel încât să nu se ştie cine a săvârşit execuţia. Şi atunci când judecătorul regelui întreabă: "Cine l-a ucis pe guvernator?", toţi răspund: "Fuente Ovejuna, domnule". Toţi şi nici unul! Şi astăzi această întrebare reiese cu putere: Cine este responsabil de sângele acestor fraţi şi surori? Nici unul! Noi toţi răspundem aşa: nu sunt eu, eu nu sunt amestecat, poate că alţii, sigur nu eu. Dar Dumnezeu întreabă pe fiecare dintre noi: "Unde este sângele fratelui tău care strigă până la mine?". Astăzi nimeni în lume nu se simte responsabil de asta; am pierdut simţul responsabilităţii fraterne; am căzut în atitudinea ipocrită a preotului şi a slujitorului altarului, despre care vorbea Isus în parabola samariteanului milostiv: privim la fratele pe jumătate mort la marginea drumului, poate că ne gândim "sărăcuţul", şi continuăm pe drumul nostru, nu este datoria noastră; şi cu asta ne liniştim, ne simţim în ordine. Cultura bunăstării, care ne face să ne gândim la noi înşine, ne face insensibili la strigătele celorlalţi, ne face să trăim în bule de săpun, care sunt frumoase, dar nu sunt nimic, sunt iluzia neînsemnatului, a provizoriului, care duce la indiferenţa faţă de alţii, ba chiar duce la globalizarea indiferenţei. În această lume a globalizării am căzut în globalizarea indiferenţei. Ne-am obişnuit cu suferinţa celuilalt, nu ne priveşte, nu ne interesează, nu este treaba noastră!

Revine figura nenumitului din Manzoni. Globalizarea indiferenţei ne face pe toţi "nenumiţi", responsabili fără nume şi fără faţă.

"Adame, unde eşti?", "Unde este fratele tău?", sunt cele două întrebări pe care Dumnezeu le pune la începutul istoriei umanităţii şi pe care le adresează şi tuturor oamenilor din timpul nostru, şi nouă. Dar eu aş vrea să ne punem o a treia întrebare: "Cine dintre noi a plâns pentru acest fapt sau pentru fapte ca aceasta?". Cine a plâns pentru moartea acestor fraţi şi surori? Cine a plâns pentru aceste persoane care erau în barcă? Pentru mamele tinere care purtau pe copiii lor? Pentru aceşti oameni care doreau ceva pentru a susţine propriile familii? Suntem o societate care a uitat experienţa plânsului, a acelui "a pătimi cu": globalizarea indiferenţei ne-a luat capacitatea de a plânge! În Evanghelie am ascultat strigătul, plânsul, marea plângere: "Rahela îşi plânge copiii... pentru că nu mai sunt". Irod a semănat moarte pentru a apăra propria bunăstare, propria bulă de săpun. Şi acest lucru continuă să se repete... Să-i cerem Domnului ca să şteargă ceea ce a rămas din Irod şi în inima noastră; să-i cerem Domnului harul de a plânge asupra indiferenţei noastre, de a plânge asupra cruzimii care există în lume, în noi, chiar şi în cei care în anonimat iau decizii socio-economice care deschid calea la drame ca aceasta. "Cine a plâns?". Cine a plâns astăzi în lume?

Doamne, la această Liturghie, care este o Liturgie de pocăinţă, cerem iertare pentru indiferenţa faţă de atâţia fraţi şi surori, cerem iertare, Tată, pentru cei care s-au aşezat comozi şi s-au închis în propria bunăstare care duce la anestezia inimii, cerem iertare pentru cei care cu deciziile lor la nivel mondial au creat situaţii care conduce la aceste drame. Iertare, Doamne!

Doamne, fă să auzim şi astăzi întrebărilor tale: "Adame, unde eşti?", "Unde este sângele fratelui tău?".

Cuvintele Sfântului Părinte la sfârşitul celebrării euharistice:

Înainte de a vă da binecuvântarea, vreau să vă mulţumesc o dată în plus vouă, celor din Lampedusa, pentru exemplul de iubire, pentru exemplul de caritate, pentru exemplul de primire pe care ni-l daţi, pe care l-aţi dat şi pe care încă ni-l daţi. Episcopul a spus că Lampedusa este un far. Fie ca acest exemplu să fie far în toată lumea pentru ca să aibă curajul de a-i primi pe cei care caută o viaţă mai bună. Mulţumesc pentru mărturia voastră. Şi vreau să mulţumesc şi pentru duioşia voastră pe care am simţit-o în persoana părintelui Stefano. El îmi povestea pe navă ceea ce fac el şi vice-parohul. Vă mulţumesc vouă, vă mulţumesc dumneavoastră, părinte Stefano.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.