Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Popești Leordeni: Comemorarea episcopului Anton Durcovici

În biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu" din Popești Leordeni, va avea loc duminică, 30 iunie 2013, începând cu ora 11.00, o Liturghie de comemorare a episcopului martir dr. Anton Durcovici, episcop de Iași (5 aprilie 1948 - 26 iunie 1949) și administrator apostolic al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (17 ianuarie - 26 iunie 1949).

Imediat după Liturghie va avea loc un moment comemorativ, moderat de pr. dr. Emil Moraru, președintele Academiei "Anton Durcovici", din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, cu participarea pr. Ioan Solomon, parohul locului, și a profesorului dr. Dănuț Doboș, biograf al episcopului Anton Durcovici.

În dimineața zilei de 26 iunie 1949, ep. Anton Durcovici, însoțit de pr. Rafael Friedrich, se îndreptau de la palatul arhiepiscopal din București spre biserica din Popești Leordeni, unde erau așteptați de câteva sute de tineri, pentru acordarea sacramentului sfântului Mir.

Episcopul nu a mai ajuns vreodată la Popești Leordeni, deoarece în zona Cimitirului Bellu a fost răpit de o echipă de securiști și internat în arestul Securității din București.

Arestarea episcopului Anton Durcovici, la 26 iunie 1949, reprezintă unul dintre momentele tragice din istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București și a Diecezei Romano-Catolice de Iași, fiind punctul culminant al persecuției religioase din România.

Cu prilejul comemorării a 64 de ani de la arestarea episcopului Anton Durcovici, Excelența sa Petru Gherghel, episcop de Iași, a trimis Sfinției sale pr. Ioan Solomon o scrisoare, din care cităm următoarele fragmente:

"Am luat act de hotărârea Sfinției voastre, părinte paroh Ioan Solomon, și a întregii comunități de a-i dedica un moment comemorativ și rugăciuni pline de recunoștință marelui nostru păstor Anton, care ne-a unit în timpuri grele, ne-a slujit și, tocmai într-un astfel de moment, a fost arestat, începându-și astfel Calvarul său spre jertfa supremă a morții de la 10 decembrie 1951, la Sighetu Marmației.

Mereu făcea acest drum pastoral între Iași și București în anul 1949, până în ziua de 26 iunie, când opozanții credinței și ai Bisericii l-au răpit ca să-l îndepărteze de noi. Suntem cu adevărat obligați cu toții, cei din Bad Deutsch-Altenburg, cei din București, Iași sau Popești Leordeni să nu uităm gestul lui curajos de a-l mărturisi pe Cristos și de a ne întări curajul și credința noastră celor încredințați grijii sale pastorale".

Manifestarea de la Popești Leordeni, care a primit binecuvântarea Înalt Preasfințitului arhiepiscop dr. Ioan Robu, continuă seria inițiativelor comemorative din acest an, când se aniversează și 125 de ani de la nașterea ep. Anton Durcovici, pentru care Biserica noastră locală se roagă și așteaptă să-l vadă ridicat cât mai curând la cinstea altarelor, alături de un alt erou al său, fericitul Vladimir Ghika.

Cosmin Croitoru


 

lecturi: 78.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat