Dispariţia lui Dumnezeu: familia şi religia sunt legate între ele

Există o legătură între diminuarea căsătoriilor şi a naşterilor şi declinul credinţei

De John Flynn

În ce mod şi de ce este în declin creştinismul în multe ţări din Occident? Aceasta este întrebarea centrală a ultimei cărţi a lui Mary Eberstadt, How the West Really Lost God, editată de Templeton Press.

Numeroase studii au demonstrat că credinţa şi practica credinţei creştine s-au diminuat în aproape fiecare ţară europeană şi că procentul celor care nu cred a crescut şi în Statele Unite.

Cât priveşte motivul acestui declin al religiozităţii există diferite teorii, ca urbanizarea, industrializarea, tehnologia, etc. În timp ce Eberstadt vede o legătură între aceste schimbări şi secularizarea, există în schimb un factor de importanţă vitală care de regulă nu este luat în consideraţie: familia.

Adesea s-a făcut ipoteza că declinul familiei este o consecinţă a slăbirii religiei, însă teza care este propusă în această carte este că slăbirea vieţii familiale contribuie la declinul religios.

Aşa cum observă Eberstadt, suntem probabil persoanele cele mai libere din istoria umanităţii, dar suntem mai săraci în legături familiale şi de credinţă, bine înrădăcinate, în schimb, în generaţiile precedente.

După câteva capitole iniţiale care examinează procesul de secularizare şi câteva din argumentaţiile cele mai comune, care încearcă să ofere o explicaţie, capitolele următoare furnizează dovezile pentru teoria cercetătoarei americane despre interacţiunea dintre familie şi religie.

Eberstadt începe analizând dovada empirică a unei legături dintre credinţă şi familie. Citând diferite cercetări, a observat că cu cât sunt mai puţini copii într-o familie, cu atât aceasta este mai puţin înclinată să frecventeze biserica. De exemplu, un om căsătorit cu copii este de mai mult de două ori mai înclinat să meargă la biserică decât un om necăsătorit şi fără copii. Şi convieţuirea are un puternic impact negativ asupra practicii religioase.

"Cu alte cuvinte, ceea ce tu decizi să faci cu privire la familia ta - dacă să ai o familie, dacă să te căsătoreşti, câţi copii vei avea - este un puternic indicator despre cât timp vei petrece (sau nu) în biserică", a subliniat ea.

Dar de ce există această interdependenţă? Eberstadt insistă să se pună această întrebare. Cercetătoarea recunoaşte că religiozitatea este asociată la căsătorii mai frecvente şi la o prolificitate mai mare. Totuşi, în loc de a presupune că mai întâi vine credinţa şi apoi familia, Eberstadt susţine că familiile mai numeroase şi solide fac persoanele mai religioase.

Argumentul conform căruia persoanele întemeiază familie numai pentru că sunt religioase nu explică pentru ce mulţi creştini ale căror biserici permit contracepţia şi avortul au oricum familii mai numeroase faţă de cei care nu cred.

Eberstadt admite că această corelaţie nu înseamnă în mod necesar cauzalitate, dar opinia comună că secularizarea a adus schimbări în viaţa familială se bazează şi pe o implicită relaţie de cauză-efect.

În decursul timpului, în multe ţări occidentale nivelele de fertilitate au scăzut, tot mai multe persoane au început să convieţuiască în loc să se căsătorească şi multe altele au încetat să meargă la biserică. Aceste tendinţe se întăresc reciproc, susţine Eberstadt.

Urbanizarea şi industrializarea sunt citate adesea ca factori de slăbire a religiei, însă cercetătoare notează că ele sunt asociate şi la o slăbire a vieţii familiale şi la scăderea natalităţii. Această schimbare în familie poate să fi fost un pasaj intermediar în pierderea de religie, a afirmat cercetătoarea.

Mai mulţi copii şi mai multă căsătorie înseamnă mai mult Dumnezeu, este concluzia lui Eberstadt, după ce a descris o serie de schimbări demografice în istoria recentă.

Faţă de celelalte teorii, a admite un rol al familiei în determinarea religiozităţii explică mai bine unele schimbări, susţine Eberstadt într-unul din capitolele cărţii. De exemplu, faptul că femeile sunt din punct de vedere religios mai practicante decât bărbaţii.

A explica această diferenţă pe baza inferiorităţii feminine nu funcţionează, explică Eberstadt. Probabil ceea ce explică diferenţa este că experienţa de familie şi copii în femeie este mai nemijlocită decât în bărbat.

Însă care sunt factorii care leagă familia şi religia? Eberstadt citează mai mulţi. Un factor este că a avea copii îi determină pe părinţi să frecventeze biserica datorită necesităţii de a găsi un loc pentru educaţie şi comunitate. Iubirea familială - susţine autoarea - dă persoanelor un ulterior stimulent pentru a contempla veşnicia.

În afară de asta, creştinismul este o istorie relatată prin lentila unei familii din urmă cu 2000 de ani. Într-o societate individualizată cu multe familii despărţite devine mai greu să se dea un sens unei tradiţii religioase bazate pe dinamici familiale.

Conform lui Eberstadt, oamenilor nici nu le place să audă că au greşit sau că dragii lor au comis erori. Creştinismul nu poate să nu transmită acest mesaj, fără a abandona unele precepte fundamentale într-o epocă de familii "ne-tradiţionale".

Printre caracteristicile negative, Eberstadt observă că tendinţele familiale care sunt subversive ale creştinismului nu arată nici un semn de cedare în Occident. Cu toate acestea lasă şi spaţiu unei viziuni optimiste, susţinând că ar putea să aibă loc o cotitură în viaţa familială. Creştinismul are şi o istorie de renaşteri din situaţii dificile şi ştie să se adapteze la noi circumstanţe.

În concluzie, Eberstadt afirmă că creştinismul şi familiile sănătoase sunt un puternic avantaj pentru societate. Rămâne dilema cum şi când pot fi răsturnate tendinţele negative din ultimele decenii.

(După Zenit, 11 iunie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.