Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Vatican: Mesaj video al papei Francisc pentru inițiativa "10 piețe pentru 10 porunci"

Pentru a 40-a aniversare a nașterii Reînnoirii în Duhul Sfânt în Italia, mișcarea eclezială a promovat inițiativa "10 piețe pentru 10 porunci", în colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări și Conferința Episcopală Italiană.

Proiectul este o "recitire" a celor zece porunci și a fost inaugurat în luna septembrie, în ajunul Sinodului despre noua evanghelizare și al Anului Credinței, implicând zeci de mii de persoane în piețele din Roma, Napoli și Verona.

În această seară inițiativa va avea etapa la Milano. Cu această ocazie, papa Francisc a înregistrat un mesaj video care a fost proiectat în cursul manifestării - pe la ora 21.40 - și apoi va fi retransmis în întâlnirile prevăzute din iunie până în octombrie în piețele din Bari, Genova, Cagliari, Firenze, Palermo, Bologna, Torino.

Publicăm în continuare textul mesajului video al papei Francisc.

* * *

Sunt bucuros să mă unesc cu voi care participați, în principalele piețe din Italia, la această recitire a celor zece porunci. Un proiect denumit "Când Iubirea dă sens vieții tale...", despre arta de a trăi prin intermediul celor zece porunci date de Dumnezeu nu numai lui Moise, ci și nouă, bărbaților și femeilor din orice timp. Mulțumiri responsabililor din Reînnoirea în Duhul Sfânt - sunt buni aceștia din Reînnoirea în Duhul Sfânt, felicitări! - care au organizat această inițiativă lăudabilă în colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări și cu Conferința Episcopală Italiană. Mulțumiri tuturor celor care cu generozitate contribuie la realizarea acestui proiect special în Anul Credinței. Să ne întrebăm așadar: Ce sens au pentru noi aceste zece cuvinte? Ce spun timpului nostru agitat în învălmășit, care pare că vrea să se lipsească de Dumnezeu?

1. Cele zece porunci sunt un dar al lui Dumnezeu. Cuvântul "poruncă" nu este la modă; omului de astăzi îi amintește de ceva negativ, voința unuia care impune limite, care pune piedici vieții. Și din păcate istoria, chiar recentă, este marcată de tiranii, de ideologii, de logici care au impus și au oprimat, care nu au căutat binele omului, ci puterea, succesul, profitul. Însă cele zece porunci vin de la un Dumnezeu care ne-a creat din iubire, de la un Dumnezeu care a încheiat o alianță cu omenirea, un Dumnezeu care vrea numai binele omului. Să dăm încredere lui Dumnezeu! Să ne încredem în el! Cele zece porunci ne indică un drum care trebuie parcurs și constituie și un soi de "cod etic" pentru construirea de societăți drepte, după măsura omului. Câte inegalități sunt în lume! Câtă foame de hrană și de adevăr! Câte sărăcii morale și materiale derivă din refuzarea lui Dumnezeu și din punerea în locul lui a atâtor idoli! Să ne lăsăm conduși de aceste zece cuvinte care luminează și orientează pe cel care caută pace, dreptate și demnitate.

2. Cele zece porunci indică un drum de libertate, care are plinătate în legea Duhului, scrisă nu pe table de piatră, ci în inimă (cf. 2Cor 3,3): sunt scrise aici cele zece porunci! Este fundamental să ne amintim când dă Dumnezeu poporului lui Israel cele zece porunci, prin intermediul lui Moise. La Marea Roșie poporul experimentase marea eliberare; atinsese cu mâna puterea și fidelitatea lui Dumnezeu, a Dumnezeului care eliberează. Acum însuși Dumnezeu, pe Muntele Sinai, indică poporului său și nouă tuturor parcursul pentru a rămâne liberi, un parcurs care este imprimat în inima omului, ca o lege morală universală (cf. Ex 20,1-17; Dt 5,1-22).

Nu trebuie să vedem cele zece porunci ca limitări ale libertății, nu, nu este asta, ci trebuie să le vedem ca indicații pentru libertate. Nu sunt limitări, ci indicații pentru libertate! Ele ne învață să evităm sclavia la care ne reduc idolii mulți pe care noi înșine ni-i construim - am experimentat asta de atâtea ori în istorie și o experimentăm și astăzi -; ele ne învață să ne deschidem la o dimensiune mai amplă decât cea materială, să trăim respectul față de persoane, învingând aviditatea de putere, de posesie, de bani, să fim cinstiți și sinceri în raporturile noastre, să păstrăm întreaga creație și să hrănim planeta noastră cu idealuri înalte, nobile, spirituale. A urma cele zece porunci înseamnă a fi fideli față de noi înșine, față de natura noastră cea mai autentică și a merge spre libertatea autentică pe care Cristos a învățat-o în fericiri (cf. Mt 5,3-12.17; Lc 6,20-23).

3. Cele zece porunci sunt o lege de iubire. Moise a urcat pe munte pentru a primi de la Dumnezeu tablele Legii. Isus face parcursul opus: Fiul lui Dumnezeu se înjosește, coboară în omenitatea noastră pentru a ne indica sensul profund al acestor zece cuvinte: Să-l iubești pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea și pe aproapele tău ca pe tine însuți (cf. Lc 10,27).

Acesta este sensul cel mai profund al celor zece porunci: porunca lui Isus care poartă în sine toate poruncile, porunca iubirii. Pentru aceasta eu spun că cele zece porunci sunt porunci de iubire. Aici se află inima celor zece porunci: iubirea care vine de la Dumnezeu și care dă sens vieții, iubire care ne face să nu trăim ca sclavi, ci ca adevărați fii, iubire care însuflețește toate relațiile: cu Dumnezeu, cu noi înșine - adesea uităm asta - și cu ceilalți. Adevărata libertate nu înseamnă a urma egoismul nostru, patimile noastre oarbe, ci este aceea de a iubi, de a alege ceea ce este bine în orice situație. Cele zece porunci nu sunt un imn adus "nu"-ului, sunt pe "da". Un "da" spus lui Dumnezeu, un "da" spus iubirii, și pentru că eu spun "da" iubirii, spun "nu" non-iubirii, însă "nu"-ul este o consecință a acelui "da" care vine de la Dumnezeu și ne face să iubim.

Să redescoperim și să trăim cele zece cuvinte ale lui Dumnezeu! Să spune "da" acestor "zece căi de iubire" perfecționate de Cristos, pentru a-l apăra pe om și a-l conduce la adevărata libertate! Fecioara Maria să ne însoțească în acest drum. Din inimă împart binecuvântarea mea asupra voastră, asupra celor dragi ai voștri, asupra orașelor voastre. Mulțumesc tuturor!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 43.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat