Iaşi: Comemorarea a 60 de ani de la martiriul PS Anton Durcovici

Sâmbătă, 10 decembrie 2011, Institutul Teologic Romano Catolic din Iaşi a organizat un simpozion, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea martirică a episcopului Diecezei de Iaşi, Anton Durcovici, în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei.

Programul a început cu o sfântă Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel, la care au participat PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, precum şi preoţii profesori de la Institut şi alţi preoţi din împrejurimi. La omilie, PS Anton a subliniat importanţa zilei de 10 decembrie pentru strădaniile Bisericii Romano-Catolice din Moldova de a-l cunoaşte pe episcopul Anton Durcovici, care "şi-a dat viaţa pentru oile sale", precum Păstorul cel Bun din evanghelie. Profitând de această ocazie, preasfinţitul Coşa a făcut un profil al "Păstorului cel Bun", conform exemplului lui Isus, păstorul cel bun prin excelenţă.

După sfânta Liturghie, programul a continuat în "Aula Magna" a Institutului. În cuvântul de introducere, pr. Eduard Soare a accentuat ideea că Mons. Anton Durcovici a fost un vrednic păstor al Diecezei de Iaşi, prin martiriul său devenind o nouă piatră la temelia Bisericii Catolice.

După momentul introductiv, a urmat conferinţa "Anton Durcovici - model de păstor şi educator", prezentată de pr. dr. Ştefan Lupu, compusă din trei părţi principale:

1. Episcopul Anton Durcovici - o viaţă dedicată Seminarului "Sfântul Duh" din Bucureşti

2. Episcopul Anton Durcovici - o viaţă închinată Maicii Domnului

3. Moştenirea spirituală a episcopului Anton Durcovici.

De menţionat este faptul că părintele a început conferinţa cu o poezie compusă de studentul Petru Ciobanu, care nu a putut fi prezent la simpozion.

Din textul conferinţei reiese faptul că Mons. Anton Durcovici şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Seminarul "Sfântul Duh" (1901-1906: ca seminarist şi 1924-1947: ca profesor şi prefect şi rector).

Un al doilea moment al simpozionului a constat într-un program artistic, o scenetă în trei acte. Piesa, compusă de pr. Cristinel Farcaş, pe vremea când era seminarist, a mai fost jucată şi acum 10 ani, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Anton Durcovici. Piesa a fost regizată de Leonard Farcaş, student în anul III. La sfârşitul piesei de teatru, actorii au interpretat un cântec în cinstea episcopului martir, cântec numit "Antonius Episcopus".

Prof. Iosif Tamaş, printr-o conferinţă numită "Mihai Robu - Părintele episcop şi Seminarul Diecezan", care a urmat programului artistic, a prezentat biografia, activitatea şi mărturia "primului episcop moldovan de baştină", Mihai Robu, înmormântat în catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, rezumând episcopatul acestuia prin cinci cuvinte cheie: identitate, unitate, fidelitate, latinitate şi umanitate. De asemenea, domnul profesor a prezentat şi cartea Dinamica păstoririi Bisericii Romano-Catolice din Moldova de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi (1884) până în prezent. II. Episcopul Mihai Robu, îndemnând auditoriul să studieze această acest material.

În ultima parte a programului, au fost premiate trei creaţii artistice, compuse de seminarişti, din cele cinci poezii participante la concurs, după cum urmează:

- premiul III - Aurelian Herciu, cu poezia "Martiriul episcopului Anton"

- premiul II - Alexandru Roca, cu poezia "Agonia unui martir"

- premiul I - Iancu Felician, cu poezia "A fost învins în lupta sa oare?"

La sfârşitul simpozionului, PS Anton Coşa ne-a îndemnat "să neamintim de angajamentul nostru în a-l urma pe Cristos, aşa cum a făcut Anton Durcovici". De asemenea, PS Petru Gherghel, luând cuvântul, a sintetizat mesajul său în trei cuvinte: mulţumire, felicitări şi curaj.

În continuare, redăm poeziile premiate la concursul artistic

A învins în a sa luptă oare?

De mic purtat pe braţul crud al vieţii,
Mereu privit de negrul ochi al morţii
Să rupă din vie sfânta mlădiţă,
S-afunde în beznă buna sa viţă.
Pe drumul greu s-a stins în închisoare...
A fost învins în a sa luptă oare?
 
Purtând în suflet semnul sfânt al crucii,
Condus cu har de chemarea Măicuţei,
Nu a iubit această lume rece,
Ci a dorit curat din ea să plece.
Dar a murit de frig în închisoare...
A fost învins în a sa luptă oare?
 
Lupta mereu în inima sa castă,
Cuvântul Scripturii să-l împlinească,
Atent la cârma diecezei sale
Ca lumea să afle prin dânsul o cale.
Dar s-a prăpădit în închisoare...
A fost învins în a sa luptă oare?
 
Purta mereu în inimă credinţa,
Însufleţind la cei din jur speranţa.
Lucra cu har în via Celui Sfânt,
Având pe buze divinul Cuvânt.
Dar a sfârşit flămând în închisoare...
A fost învins în a sa luptă oare?
 
Da, a fost învins în lupta sa tare,
Ce a dus-o în inima sa mare.
De o iubire ce l-a chemat mereu,
Să-i ofere totul lui Dumnezeu.
Şi răspunzând la divina chemare,
A murit ca un sfânt la închisoare...
A fost învins în lupta sa oare?
 
Felician Iancu, Anul III

*

Agonia unui martir

Cu ochii storşi de lacrimi...
Privesc. Aştept. M-agit şi urlu
E negru-n juru-mi de-atâta frică, neputinţă
Dar nu renunţ ...
O, Doamne, treacă dacă-i cu putinţă.
 
Îndată o întreagă legiune
În curte-mi pătrunde şi-mi spune
De lepezi de Cristos, de Biserică, de Tot?
 
Dar n-am putut ...
Şi lanţuri mi s-au pus până şi-n inima
Ce ţipă, urlă de durere.
O, Doamne, mai eşti acum cu mine?
(Un semn îţi cer... să nu uiţi nicicând de mine).
 
Şi scriu acum cu unghia pe tencuială
Mă cert cu mine însumi de-a mea povoară.
Gândesc un mod de a împrăştia "sămânţa..."
Recurg la versuri
Recurg la rime
Recurg la tine
Recurg la mine.
 
De foame, sete şi de sânge
Inima mi se-nmoaie şi plânge.
Mă rog:
O, Lumină adevărată
Dă-mi să-ndur cu inima curată
Ura, dezbinarea, nedreptatea
Biciuiri, batjocuri şi injurii.
 
Eu mi-am dorit să fiu o "sare" şi o "lumină"
În lumea tristă, nemiloasă şi păgână (sau perfidă)
Să-mpart la toţi "ca toţi să fie una"
C-apoi să vadă mântuirea.
 
Acum, puterile m-au părăsit
Mă simt epuizat, trist...
De-odată,
O rază de lumină pătrunde-n propria-mi fiinţă.
Rana, foamea, setea mă transcend spre vindecare.
Îl văd, mă vede...
(O, Doamne, iartă-i dacă-i cu putinţă).
 
Alexandru Roca, anul I

*

Episcopul sfânt
In memoriam Anton Durcovici

Când răul corupt-a o fărâmă de lut
Acesta orbind, pe Dumnezeu n-a mai vrut,
Iar Creatorul a toate pe om a lăsat
De vrea el s-aleagă între cer şi păcat.
 
Lupta e crâncenă, se-nvinge cu greu
Privind tot departe, să speri iar mereu;
De omul cel slab cei roşi se dezic
Iar bolta-nstelată nu le spune nimic.
 
În astfel de vremuri pe-a Moldovei glie
Pe el Domnu' alese episcop să fie,
În urbea ieşeană, măreţ, în amvon
Credinţa să-ndemne episcop Anton.
 
Adevărul, speranţa, iubirea de vrei
Te rogi în zadar, zic cei atei,
E apusă azi dumnezeiasca-i putere
Biserica sa, a lui Petru cheie? Tăcere...
 
Cu ruga fierbinte, turma a-ndemnat
Să meargă la dreapta, nu la păcat.
Şi omul la moarte de-ar fi chiar să-l dea
Sufletul în temniţi nicicând n-o să stea.
 
Prigoana începută, el nu s-a clintit
Securişti, informatori, acuze nu l-au dovedit;
Cuvântul şi vorba şi fapta nu l-au acuzat
Conştiinţa integră mereu şi-a păstrat.
 
Cu fraţii episcopi, la Sighet l-au dus
Foamete, chinuri, jigniri n-au sedus
Biserica, sfinţirea, cerul nu's vorbe în vânt
Deşi la tăcere au redus pe episcopul sfânt.
Aurelian Herciu, Anul V

Cosmin Cimpoeşu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 decembrie: Iaşi: Simpozion la 60 de ani de la martiriul episcopului Anton Durcovici

lecturi: 52.