Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bad Deutsch-Altenburg (Austria): Comemorare Durcovici

Cu ocazia celei de-a 119 zile de naștere a episcopului martir dr. Anton Durcovici (1988-1951), la piatra comemorativă a acestuia din localitatea Bad Deutsch-Altenburg (Austria) au fost o ceremonie de comemorare în prezența pr. Pavel Balint și a unui grup de credincioși.

La acest moment solemn, pr. Pavel Balint, paroh de Bad Deutsch-Altenburg și decan de Hainburg pe Dunăre, a făcut o scurtă dare de seamă cu privire la acțiunile desfășurate atât în Austria, cât și în Dieceza de Iași. Au fost amintite cele două vizite din anul 2006: cea a surorilor "Slujitoarele lui Cristos Marele Preot" din luna august, precum și a pelerinilor care în luna septembrie au fost la Lourdes, călăuziți de PS Petru Gherghel, iar la întoarcere spre țară s-au oprit în Bad Deutsch-Altenburg. De asemenea, s-a amintit de pelerinajul la Sighet de anul acesta al celor din Iași precum și faptul că la București a apărut în luna aprilie 2007 o carte cu martirii români în perioada regimului comunist.

De la piatra comemorativă cei prezenți s-au îndreptat în procesiune spre capela "Sf. Elisabeta" rugându-se prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria pentru declararea ca fericit a episcopului Durcovici. Micului grup i s-au adăugat mulți alți credincioși veniți aici la tratament.

Ceremonia s-a încheiat cu celebrarea unei Liturghii la care a fost pomenit pe eroul credinței, episcopul dr. Anton Durcovici, cei prezenți rugându-se pentru ca "sfințenia vieții și tăria martirului său să iradieze în Biserică, pentru ca el să fie cât mai curând beatificat, spre cinstea Bisericii Catolice și spre mântuirea poporului credincios al României".

În Bad Deutsch-Altenburg vin la tratament balnear nenumărați oaspeți din Austria și din străinătate, iar pr. Balint, când are ocazia, le prezintă pe scurt viața episcopului martir oferindu-le și fotografia acestuia cu rugăciunea cunoscută.

În Austria este gata la nivel diecezan procesul de beatificare a unui martir din perioada nazistă, Franz Jägerstätter. Președintele țării spunea recent într-o audiență cu rudele martirului că naziștii voiau să șteargă numele lui Franz Jägerstätter, de fapt însă l-au înscris în cartea istoriei.

Referindu-se la episcopul martir Anton Durcovici, pr. Pavel a spus: "În mod analog, cei care l-au omorât prin înfometare voiau ca el să dispară, dar s-a petrecut tocmai contrariul: chipul și numele lui sunt întipărite în istoria Bisericii universale!

În încheierea corespondenței trimise cu ocazia acestui eveniment, părintele Balint a adăugat un text din cartea recentă a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, "Isus din Nazaret": "...Oamenii care au fost prigoniți pentru dreptate sunt aceia care trăiesc din dreptatea lui Dumnezeu - din credință. Deoarece tendința omului are încontinuu ca scop să se emancipeze de voința lui Dumnezeu și să se vadă numai pe sine, credința va deveni încontinuu ca o contradicție pentru «lume» - respectiv pentru puterile stăpânitoare, și de aceea va exista o prigoană pentru dreptate în toate perioadele istoriei. Bisericii prigonite din toate timpurile îi este adresat acest cuvânt mângâietor: În neputința și suferința ei știe că ea este acolo unde vine împărăția lui Dumnezeu..." (Papa Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, Freiburg-Basel-Viena, Herder, 2007, p. 119).

Episcopul Anton Durcovici a fost: "omul prigonit pentru dreptate; episcopul care și-a știut locul și rolul în împărăția lui Dumnezeu, trăind din dreptatea lui Dumnezeu - din credința primită la botez; păstorul statornic în hotărârea că nu putea ceda nici unei puteri lumești stăpânitoare!"

Adaptare după o scrisoare a pr. Pavel Balint


 

lecturi: 45.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat