Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Tablete spirituale -

Civilizația iubirii

de pr. Cristian Chinez

Cel care a folosit pentru prima dată această expresie, civilizația iubirii, a fost Papa Paul al VI-lea - ridicat între timp la cinstea altarelor. O făcea în ziua de Rusalii din anul 1970, sărbătoarea Duhului Sfânt, care este Duhul Iubirii. Iar aceasta a devenit o temă constantă atât pentru el, cât și pentru Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Acesta din urmă, în discursul său de la UNESCO din anul 1980, sublinia: "Trebuie afirmat omul pentru sine însuși. [.] Trebuie iubit omul pentru că este om; trebuie revendicată iubirea pentru om datorită demnității sale particulare pe care o posedă". Căci, în epoca modernă, subiectul uman ocupă un loc central, dar profund structurat pe nedreptate și inegalitate.

De fapt, numai iubirea este credibilă. Dar, așa cum precizează Hans Urs von Balthasar, "civilizația iubirii, pe care trebuie să o promoveze Biserica, nu se bazează pe un moralism facil sau pe filantropie. Ea ține direct de izvorul misterului creștin, Dumnezeu, care este Tată, Fiu și Duh. Noua omenire, care a apărut definitiv în Isus, poartă contrasemnătura acestui Dumnezeu întreit. Această omenire nouă ne oferă un model de existență unică: realizarea existenței noastre trece prin existența noastră cu și pentru alții. Exact ca în Dumnezeu". Altfel spus, un NU total egoismului devastator.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat