Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- În sprijinul semenilor -

Acțiuni de ajutorare a celor în nevoie

de Petronela Maftei

Pentru majoritatea beneficiarilor Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, perioada sărbătorilor este foarte copleșitoare, fiind momentele când resimt mai mult ca oricând singurătatea, apăsarea și neajunsurile materiale. Angajații asociației împreună cu voluntarii și oamenii de bine au adus un strop de speranță și bucurie în viața celor aflați în suferință prin organizarea de acțiuni, campanii sau vizite la domiciliul acestora. Beneficiarii au fost emoționați de darurile și pachetele cu alimente primite, dar și de căldura și zâmbetele oferite.

Am pornit astfel pe străzile din Iași, ulițele comunelor din jurul Iașiului, dar și pe ulițele comunităților din regiunea Moldovei, unde desfășurăm activități de îngrijire la domiciliu: Mircești, Hălăucești, Oțeleni, Roman, Săbăoani, Sagna, Adjudeni, Tămășeni, Buruienești, Rotunda, Doljești, Luțca, Buhonca, Pârgărești, Faraoani, Valea Mare, Huși, Berezeni, Tansa, Dodești, Suceava etc.

Membrii asociației noastre au întâlnit nu doar copii de vârste diferite, ci și părinți preocupați și îngândurați din cauza lipsurilor materiale ori bătrâni cu mâini muncite și fețe brăzdate de trecerea anilor, a căror poartă rar s-a deschis pentru a primi vizitatori.

Alături de oameni frumoși și implicați, am sprijinit prin intermediul campaniei "De Paște, pentru familii" 20 de familii beneficiare ale Centrului de Resurse pentru Familii, iar prin intermediul altor acțiuni de solidaritate am reușit să sprijinim peste 1.200 de vârstnici beneficiari ai programului de Servicii de Îngrijire la Domiciliu, peste 200 de beneficiari din cadrul Centrului de servicii sociale pentru refugiați, care au primit pachete cu alimente, cadouri, îmbrățișări, zâmbete și lumină în casele lor. Știm că prezența noastră în viețile lor este importantă, dar știm și că nevoile și greutățile zilnice trebuie să fie acoperite.

Clipe care hrănesc sufletul cu bucurie, lacrimi de emoție și multe zâmbete sincere au fost dăruite în această perioadă. Am învățat să fim mai binevoitori, mai darnici, mai înțelegători; să recunoaștem în fiecare om imaginea lui Dumnezeu, făptură care merită, înainte de toate, prețuire, respect și iubire.

Recunoștința noastră se îndreaptă către toate persoanele care au ales să ne sprijine, către voluntarii care au ales să se implice în această campanie, alături de noi. Mulțumim pentru toate emoțiile trăite în această perioadă. Împreună am reușit să aducem bucurie, lumină în casele oamenilor care trăiesc vremuri grele. Mulțumim din suflet pentru că am putut oferi atmosferă de sărbătoare acolo unde nu se simțea. Domnul Isus învie în inimile oamenilor și prin aceste acțiuni caritabile. Prezența lui devine în acest fel una palpabilă, iar iubirea care s-a manifestat în atâtea mâini implicate în ajutorarea celorlalți a transpus cuvântul său: "Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții" (In 13,35).

Dragi lucrători ai Asociației Caritas, care zilnic deschideți ușa celor neajutorați, chemați să pătrundeți într-un univers al binecuvântării, dar și al suferinței și al singurătății, vă mulțumim pentru ceea ce sunteți și faceți. Fiți în continuare purtători de lumină și speranță, de mângâiere și ajutor!



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat