Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREaTINULUI 
- Actualitatea -

Papa în Ungaria

Între 28 și 30 aprilie 2023, Sfântul Părinte a întreprins a 41-a vizită apostolică de la începutul pontificatului său, având ca destinație Ungaria, mai precis, capitala Budapesta. Papa a vizitat o țară cu aproximativ 6 milioane de catolici dintr-un total de aproape 10 milioane de locuitori.

După ceremonia de bun-venit în Piața Palatului "Sándor", a avut loc vizita de curtoazie la primul-ministru, Victor Orban. Acestui moment i-au urmat întâlniri cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului diplomatic, înaintea cărora Suveranul Pontif a ținut primul discurs al vizitei. Pe episcopi, preoți, diaconi, seminariști, persoane consacrate și lucrători pastorali Sfântul Părinte i-a întâlnit și le-a vorbit tot vineri, în Catedrala "Sfântul Ștefan".

Sâmbătă, a avut o vizită privată la copiii Institutului "Fericitul Laszlo Batthyány-Strattmann". Din agenda papei n-au lipsit săracii și refugiații pe care i-a salutat și cu care a vorbit la Biserica "Sfânta Elisabeta a Ungariei". Tinerii au putut să-l asculte pe Sfântul Părinte la "Papp László Budapest Sportaréna". Punctul culminant al vizitei apostolice l-a reprezentat celebrarea Sfintei Liturghii în aer liber, în Piața Kossuth Lajos, duminică, 30 aprilie. A participat din Dieceza de Iași un grup de credincioși însoțiți de preoții Andrei Varga și Felix Măriuț, provenind din satele cu ceangăi din zona Bacăului, pentru care se celebrează periodic Liturghie în limba maghiară. Roadele spirituale ale acestei vizite să fie nenumărate în cei care au trăit bucuria întâlnirii cu Papa Francisc.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat