Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- În sprijinul semenilor -

Ziua Don Bosco 2023

de Echipa Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri Don Bosco

Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri "Don Bosco" din Iași și Buruienești (Neamț) este centru de tip afterschool social, unde 50 de copii cu vise mari beneficiază de meditații gratuite la materiile școlare, o masă caldă zilnică, rechizite, jucării, hăinuțe, tabere de vară, întâlniri săptămânale de grup pentru stimularea creșterii stimei de sine, activități educative și recreative, consiliere psihologică.

La 31 ianuarie, cele două locații menționate au sărbătorit Ziua Don Bosco pentru prima dată împreună, la Don Bosco Buruienești. Am celebrat împlinirea a 23 de ani de la înființarea Centrului din Iași și 13 ani de la înființarea Centrului din Buruienești și l-am sărbătorit pe sfântul al cărui nume îl poartă centrele: Ioan Bosco.

O zi cu multe zâmbete, distracție, competitivitate, dar și cu emoții, învățături, descoperiri prin activități ludice-educative și distractive pentru copii, jocuri, cadouri și, nu în ultimul rând, o zi în care toți cei 50 de copii beneficiari au avut minunata ocazie de a se cunoaște și de a crea legături de prietenie.

Scopul acestor activități a fost cunoașterea vieții lui Don Bosco, care ne-a lăsat ca moștenire educația prin iubire și credință în Dumnezeu. Același sfânt educator ne-a învățat să practicăm caritatea, să fim un sprijin pentru cei care sunt în nevoie, să facem cunoscut binele în lumea întreagă. Vrem să urmăm exemplul celui care spunea că trebuie să arătăm copiilor că sunt iubiți. Și ne dorim să facem acest lucru prin toate activitățile desfășurate în cadrul celor două centre. Sfântul Ioan Bosco, îndrumătorul și modelul nostru, ne umple inima de speranță, de încredere, de mare entuziasm pentru a putea fi călăuze bune copiilor și pentru a le oferi o viață cât mai frumoasă.

Dorim să avem ,,zile pline de iubire și de confidență creștină între copii și personal, zile în care să fie prezent spiritul răbdării, al împăcării unii cu alții în numele lui Isus, zile cu inimi deschise, în simplitate și candoare, zile ale carității și ale adevăratei bucurii pentru toți.", după cum ne-a spus Don Bosco.

De la petrecere nu a lipsit pizza (mâncarea preferată a copiilor), nici tortul aniversar, nici momentele de comuniune, prețuite atât de mult de cei mici. Voluntarii, prin disponibilitatea lor, au participat și ei la sărbătoarea noastră. Le suntem recunoscători pentru dăruirea de care au dat dovadă prin implicarea lor atentă, spiritul de echipă, atmosfera de comuniune și entuziasmul insuflat întâlnirii.

În zi de sărbătoare, îi mulțumim Sfântului Ioan Bosco, al cărui nume centrele noastre îl poartă cu atâta bucurie și gratitudine, pentru oamenii buni pe care ni-I aduce aproape și îl rugăm să ne călăuzească spre a ne continua activitatea în spiritul bunătății, cu armonie și chipuri fericite de copii.

Îl rugăm pe cel care a excelat în educarea copiilor și este patron al tuturor pedagogilor și educatorilor să ne asculte rugăciunile și să ne ajute în tot ceea ce facem spre binele copiilor. Ne simțim binecuvântați că putem duce misiunea ,,Părintelui și învățătorului tineretului" Don Bosco mai departe. Mulțumim întregii echipe a centrelor Don Bosco, atât din Iași, cât și din Buruienești, voluntarilor și tuturor celor care sprijină misiunea noastră.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat