Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Partasi la viata Bisericii -

Intenția de rugăciune pentru luna ianuarie

A educa precum Isus

de Ana-Maria Tălmăcel

Încă de la o vârstă fragedă, învățăm care sunt lucrurile importante în viață, ascultând și privind. Pentru dobândirea unui comportament adecvat, este foarte folositor exemplul bun al cuiva care să ne educe asemenea unui învățător, dar cu stilul și inima unui bun prieten. Deși trăim vremuri tulburi, în care viitorul pare nesigur și în care educația poate întâmpina dificultăți, avem în centrul vieții pe cel mai mare expert în formarea oamenilor: Isus, model de urmat astăzi și întotdeauna. El ne învață să trăim, să iubim, să creștem, să educăm și să ne educăm. Cu el reușim să punem bazele unei societăți armonioase.

Într-una dintre scrierile sale, Papa Francisc amintește de un poet argentinian care spune că partea înflorită a copacului se datorează rădăcinilor sale. Fără rădăcini nu se poate merge înainte; doar cu rădăcini devenim oameni. Putem porni de la această idee frumoasă și să fim rădăcini pentru rodul copacului, pentru sufletele fragile care au atât de mare nevoie de susținerea noastră. O atenție deosebită trebuie acordată tinerilor vulnerabili; în ei se găsesc adevărate comori sădite de Dumnezeu pentru a aduce rod în societate. Ei însă au nevoie de multă răbdare și de un climat potrivit pentru a reuși să înflorească. Să încercăm să încurajăm susținerea reciprocă a tinerilor, venindu-le în întâmpinare cu entuziasm și căldură, vorbindu-le despre Dumnezeu și făcându-l cunoscut prin experiențele din viața noastră.

Fundamentul educării tinerilor poate sta în iubirea și încrederea reciprocă, însoțite de blândețe. Trebuie să oferim iubire și încredere celor pe care dorim să îi formăm, în același mod în care procedează și Isus cu noi. Tinerii au nevoie să simtă iubirea și încrederea atât prin cuvinte, cât și prin fapte. Să ne adresăm tinerilor cu blândețe, au mare nevoie de acest lucru, chiar și atunci când par să o merite cel mai puțin.

Educatorii au nevoie și ei de încurajări și rugăciuni, de o colaborare deschisă cu Biserica și comunitatea, pentru ca împreună să poată modela sufletele cele mai frumoase și inocente.

Să mergem împreună pentru a crește și a ne îmbogăți reciproc!



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat