Specialişti în a prea folosi scuze

de pr. Ioan Balan

În desişul propriei istorii, am invocat cu toţii munţi întregi de scuze care mai de care mai speciale, năstruşnice şi ghiduşii, scuze amprentate cu propriul nostru mod de a fi, agăţându-ne cu ambele mâini de un motiv pentru care să facem sau nu un anumit lucru.

Ne-am eschivat de la realizarea unui act atât de mult implorat de celălalt cu inima îndoliată de suferinţă, cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflet. Atâtea chemări irosite, atâtea invitaţii la banchetul vieţii celui de lângă noi pe care le-am refuzat politicos pentru că: ,,Nu avem timp". Copii cu glas de smirnă ne-au implorat prezenţa, iar noi i-am nenorocit cu: ,,Sunt ocupat acum, dar data viitoare mă voi revanşa! Promit! Ţine minte: data viitoare" - care, de fapt, se traduce cu "Niciodată"!

De unde oare scuzele? De unde le-am deprins? Deşi nu am fost educaţi la grădiniţă sau la şcoală pentru aceasta, şi cu atât mai puţin în familie, totuşi, apelăm vandalic la scuze bine ticluite în ghemotocul minţii! Scuzele le-am inventat noi, oamenii! Cu câte pretexte nu am reuşit să ne retragem din inima celuilalt, lăsându-I gol interiorul ce prinde gust de dor! De multe ori am justificat atât de gratuit modul nostru de a fi, de a gândi, de a simţi, de a lipsi, de a vorbi, de a iubi.! Ne scuzăm, "pentru că voiam să ne micşorăm vina" sau să ne descotorosim de ea, aşa cum pomul se lipseşte de frunzele ofilite în toamna târzie.

Scuzele nu sunt invocate pentru a ne disculpa doar în faţa oamenilor. Fabricăm scuze şi în faţa lui Dumnezeu şi căutăm subtil să ne sustragem de la prezenţa sa; ne plângem că nu ne ajunge timpul, că am uitat să ne rugăm seara şi dimineaţa, că am fost prea ocupaţi, că avem prea multe de făcut şi că lui nu-I mai rămâne spaţiu deloc, că ziua de 24 de ore este mult prea scurtă şi suntem foarte obosiţi, că e prea mare gălăgie în casă, că duminica vrem să ne odihnim mai mult după o săptămână cumplită la şcoală sau serviciu, că.

Devenim artişti veritabili în a ciopli scuze cu propriile cuvinte, dar sunt convins că, dacă vrem să facem un lucru, îl facem fără doar şi poate; dacă ne dorim din toată inima ceva, ne dăm şi peste cap să-l realizăm. Important este să vrem! Voinţa, exercitată prin multă muncă şi atenţie, trece munţii, împlineşte visurile, depăşeşte spaţiul şi timpul, face imposibilul posibil!