Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Tablete spirituale -

Duhul și Biserica

de pr. Cristian Chinez

Dacă în Vechiul Testament poporul lui Israel s-a constituit ca popor al lui Dumnezeu printr-un proces îndelungat de experiență colectivă a credinței, acest lucru s-a petrecut pe baza unor prescrieri divine. Iar acestea erau "literă de Lege". De aici, importanța ascultării, a îndeplinirii întocmai.

Odată cu Noul Testament, Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, se configurează ca fiind "convocată"; iar această "convocare" are loc ca reacție colectivă de credință la ceea ce Duhul Sfânt revelează cu privire la evenimentul Cristos, în interiorul inimii fiecăruia. Iată de ce, experiența personală de credință trebuie să-și găsească exprimarea în formă comunitară. Spre așa ceva determină acțiunea Duhului Sfânt. Căci suma unor fragmente de trăiri interioare nu constituie nicidecum o unitate de tip comunitar. Chiar dacă există o anumită inter-comunicare. Expresia din Faptele Apostolilor "o inimă și un suflet", cu referire la prima comunitate creștină, poate fi înțeleasă atât în sens fizic (ca atunci când inima bate lângă sau împreună cu alte inimi), cât mai ales spiritual, ca un corp (cf. "personalitate corporativă") ce are suflu de viață în el, iar acest "suflet" este însuși Duhul Sfânt.

Pe de altă parte, chiar și credinciosul care, în mod sistematic, pune întrebări și reflectă cu privire la conținutul credinței, depinde în mod necesar de experiența Duhului din cazul celorlalți, atât împreună cu el, cât și înaintea lui.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat