Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Ridică-te! "Duelul" dintre dorință și limită

de pr. Felix Roca

Am văzut în numărul trecut că nu există un progres spiritual fără dorințe nobile, idealuri înalte, țeluri alese, și că tinerețea adevărată este caracterizată de aceste dorințe care dau sens vieții, care devin "făuritoare" ale viitorului, înnobilând prezentul.

Însă "viața bate filmul" și de aceea nu totul este atât de roz precum pare. Ce te faci atunci când, însuflețit de idealuri înalte și dorințe nobile, descoperi numeroase piedici în a-ți vedea visurile împlinite, în a te ridica?

A vorbi despre dorință înseamnă a vorbi și despre lipsă, despre o luptă pentru a atinge un bine pe care încă nu îl posezi. Așadar, cealaltă față a medaliei dorinței este dată de limite. Fără îndoială, le-ai experimentat de multe ori atunci când, din diferite motive, nu ai reușit să împlinești ceea ce îți doreai cu ardoare. Bineînțeles, nu vorbim de dorințe fantasmagorice, ci de acele dorințe realiste pe care nu le-ai văzut împlinite. Chiar dacă uneori nu îți convine, dorința și limita merg mână în mână, iar dacă Dumnezeu a dorit lucrul acesta, înseamnă că în acest aspect există o valoare care se cere a fi descoperită.

Când dorința este unită cu o conștiință a limitei, se trăiește o viață reală. Dacă te gândești bine, de fapt, o limită este aceea care dă forță și frumusețe unei dorințe. De exemplu, dorința de a ajunge pe vârful unui munte poate să fie arzătoare tocmai pentru că nu este un lucru ușor, pentru că trebuie să ții cont de forțele și capacitățile tale, trebuie să te pregătești într-un anumit mod, să devii conștient de dificultăți etc. La fel se întâmplă cu dorința de a trăi o iubire adevărată, de a întemeia o familie, de a avea un loc bun de muncă etc. Dacă totul ar fi posibil printr-o simplă pocnire de degete, atunci orice dorință și-ar pierde "gustul". Doar imaginația îți permite să realizezi tot ceea ce îți dorești, însă rămâi doar pe tărâmul viselor amăgitoare.

Limitele cu care te confrunți te ajută să descoperi capacitatea de a putea obține mai mult, de a tinde mai sus, de a avea aspirații mai înalte. Multe aspecte importante ale vieții trebuie să le cucerești descoperind că ceea ce nu ai reușit ieri, ai realizat azi prin efort și perseverență. "Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate", spunea Winston Churchill. O viață comodă și lejeră nu poate aduce împlinire. Iată de ce este atât de important să nu te oprești în fața dificultăților, ci să te întrebi în ce fel le poți depăși.

Mai este un aspect al binomului dorință-limită de care ar trebui să ții cont. Limitele, dificultățile, greutățile pe care le întâlnești în viață îți amintesc că ești un om, și nu un înger sau chiar Dumnezeu. Există atâta manie de putere, atâta obsesie de a obține avantaj personal fără niciun fel de scrupul, încât persoanele "contaminate" în acest fel nu numai că se amăgesc că sunt zei, ci devin monștri. Nu ni se cuvine totul, nu putem face totul, nu ni se împlinește totul... Și acest lucru este atât de sănătos pentru noi!

Nu în ultimul rând, limitele te pot ajuta să găsești forțe mereu noi la Dumnezeu. Sfântul apostol Paul a înțeles foarte bine acest lucru și de aceea spunea: "Atunci când sunt slab, atunci sunt puternic" (2Cor 12,10). Tot el avea o altă convingere: "Toate le pot în cel care mă întărește" (Fil 4,13). Fragilitatea, vulnerabilitatea, obstacolele, încercările te pot îndrepta spre Dumnezeu pentru a purifica dorințele tale și pentru a găsi forța necesară să împlinești ceea ce este conform cu voința divină, spre binele tău.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat