De la stupoare la încântare

de pr. Cristian Chinez

Se spune destul de frecvent: cine crede că le ştie pe toate nu se mai miră de nimic. Poate exprima doar un soi de nedumerire: "Cum se poate aşa ceva?" În schimb, stupoarea implică chiar un fel de blocaj. Atunci când părinţii, spre satisfacţia proprie, îşi surprind copiii cu fel de fel de trucuri şi "invenţii", nu fac altceva decât să-i uluiască sau să-i năucească. Nu-i stimulează pe calea progresului sau a cunoaşterii. De la Zâna Măseluţă şi până la Moş Crăciun... Prin toate acele încercări de a plasa propria sa responsabilitate sau propriul său rol spre personaje fictive, nu fac altceva decât să-i împingă pe copii (atât de dornici de a descoperi şi a cunoaşte) spre o fundătură, din care unii reuşesc cu greu să mai iasă.

Este cu totul altceva când constaţi cu uimire că tot ceea ce ştiai sau gândeai până la un moment dat despre un anumit lucru sau o anumită persoană nu înseamnă totul. Iar aceasta te face să te deschizi spre noutate, te atrage şi te determină să înaintezi în cunoaştere. Spre încântarea ta proprie, atât de înălţătoare. Căci ceea ce ştiai până acum nu înseamnă că era fals (ca în basme), numai că există ceva în plus. Iar de aici înainte totul este în creştere. Până la căutarea sublimului.