Cu Mama de mână

Am intitulat acest articol "Cu Mama de mână", deoarece, din mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul lui, am început un an nou civil (2021), iar drumul fiind lung şi pericolele multe, avem nevoie de cineva care să ne susţină, să ne ocrotească, să ne încurajeze. Cine poate face acest lucru mai bine decât mama?

Este Mama lui Isus şi Mama noastră cerească, Preasfânta Fecioară Maria, pe care Biserica o sărbătoreşte chiar în prima zi a anului civil, la data de 1 ianuarie, cu titlul de Născătoare de Dumnezeu (theotokos). Acest titlu explică toate privilegiile şi toate darurile pe care le-a primit ea de la Dumnezeu. Fiind creştini, nimic nu este mai frumos decât să pornim la drum cu Mama de mână.

Alături de Maria se află mereu soţul ei feciorelnic, omul muncitor şi tăcut, Sfântul Iosif, pe care Papa Francisc ni-l propune ca model în noul an bisericesc. Iar noi, în Dieceza de Iaşi, am dedicat noul an bisericesc speranţei creştine: "Împreună pe calea speranţei".

Iată două modele strălucite, Maria şi Iosif, de la care noi putem învăţa să ne punem toată speranţa în Dumnezeu, mai ales în situaţiile de grea încercare, cum sunt cele pe care le trăim acum din cauza pandemiei.

Tot în prima zi a anului civil, Biserica ne întâmpină cu o binecuvântare luată din Biblie: "Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să strălucească faţa lui spre tine şi să se îndure de tine! Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!" (Num 6,24-26).

Am început, aşadar, un nou an civil. Dumnezeu ne dă aici pe pământ timpul, care se măsoară în zile şi ani, pentru ca noi să nu-l irosim cu lucruri nefolositoare. Timpul, odată pierdut, nu se mai întoarce. Poetul latin Virgiliu spunea: "Fugit irreparabile tempus" ("Timpul fuge fără să se mai întoarcă"), iar Sfântul Ioan Maria Vianney zicea: "Dacă toţi cei din iad ar primi de la Dumnezeu doar o jumătate de oră, iadul s-ar goli numaidecât".

O legendă veche persană spune că un om nechibzuit şi-a descris astfel viaţa sa: "Mergeam pe timp de noapte de-a lungul unui râu. La un moment dat m-am împiedicat de un săculeţ plin cu pietre pe care l-am ridicat. Ca să mă distrez, am luat din când în când câte o pietricică şi o aruncam în râu. Îmi făcea plăcere să aud zgomotul pe care îl făceau pietricelele căzând în apă. Când am ajuns acasă mai aveam în săculeţ o singură pietricică; atunci mi-am dat seama că săculeţul fusese plin cu diamante, cu pietre preţioase, că Dumnezeu mă făcuse bogat, iar eu am refuzat darul lui."

Toate zilele vieţii noastre sunt ca nişte pietre preţioase, însă mulţi dintre noi le risipim în mod nechibzuit. Evanghelistul Luca ne vorbeşte despre administratorul care a trebuit să dea cont stăpânului său de bunurile încredinţate (cf. Lc 16,2). Tot astfel, fiecare dintre noi va trebui să-i dea cont lui Dumnezeu de fiecare zi şi de fiecare har primit în viaţa sa. De aceea, să luăm în serios viaţa; să ne prindem bine de mâna Mamei noastre cereşti; să-l simţim alături şi pe Sfântul Iosif, soţul ei feciorelnic şi muncitor, şi, cu binecuvântarea dată de Biserică, să pornim încrezători la drum în noul an, folosind bine timpul pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră veşnică.

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi