Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sanctuare -

Lavasina

de pr. Iosif Dorcu

Insula Corsica, începând cu anul 1769, este parte a Franței. În partea de nord-est a insulei, pe litoralul Mării Tireniene, în partea nordică a orașului Bastia (al doilea ca mărime, după Ajaccio) se află vestitul sanctuar Lavasina, supranumit uneori și Lourdes-ul din Corsica.

În secolul al XVII-lea, o familie de comercianți de vinuri, Danese, avea un debitor la Roma care nu avea posibilitatea să-și achite datoriile. În schimbul banilor datorați, clientul a oferit un tablou al unui artist anonim, ce o reprezenta pe Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul. Ajungând acasă, familia Danese a găsit în ambalajul icoanei exact suma de bani pe care ar fi trebuit s-o primească. Iar ca urmare, a așezat icoana într-o capelă.

În anul 1675, în fața acestei icoane se întâmplă un miracol. Sora Marie-Agnes, terțiară franciscană, fiind în drum spre Genova, unde voia să consulte un medic, a ajuns la capela din Lavasina, pentru a se adăposti din cauza unei furtuni. Ea suferea de paralizie la ambele picioare și de convulsii nervoase. Fiind în capelă, și-a uns picioarele cu ulei din candela ce ardea în fața icoanei și s-a vindecat instantaneu. Marinarii care o însoțeau au răspândit imediat vestea vindecării și astfel au început să vină din ce în ce mai mulți pelerini.

Episcopul locului, Mons. Carlo Giustiniani, în urma unei anchete asupra celor întâmplate, a decis edificarea unui sanctuar demn de această icoană miraculoasă. Pentru că minunile erau, cu adevărat, numeroase, icoana a primit titlul de "Sfânta Fecioară Maria a Harurilor". Sanctuarul a fost inaugurat la data de 7 septembrie 1677, în ziua următoare celebrându-se Nașterea Sfintei Fecioare.

La 31 ianuarie 1735, Fecioara Maria de la Lavasina a fost declarată "Regina insulei Corsica".

O altă minune s-a întâmplat aici în anul 1779, când regiunea a fost lovită de o mare secetă, un adevărat dezastru pentru populație. Organizându-se o procesiune de la Bastia la icoana miraculoasă de la Lavasina, în aceeași zi a sosit o ploaie abundentă care a pus capăt nenorocirii.

Aproximativ 200 de ani sanctuarul a fost în custodia unor laici, dar din anul 1770 el a fost încredințat grijii călugărilor capucini care aveau un convent în satul vecin. În anul 1859, călugării, devenind responsabili și administratori la Lavasina, au reușit să mărească și să adauge multe lucrări artistice, printre care altarul principal, din marmură.

În anul 1883, s-a realizat o statuie procesională, conformă cu imaginea din icoana miraculoasă, iar 13 ani mai târziu, corsicanii din Venezuela au oferit o altă statuie, realizată după aceeași imagine, care a fost amplasată pe fațada sanctuarului.

În anul 1947, drept mulțumire că insula a scăpat de război, s-a ridicat turnul, în care se află cinci clopote. Pentru că este pe malul mării, iar turnul pare a fi un far, pe vârf a fost așezată o statuie a Maicii Domnului "Stella maris", orientată spre mare.

La cererea episcopului de Ajaccio, Mons. Jean-Baptiste Llosa, ca icoana să fie încoronată, Papa Pius al XII-lea răspunde afirmativ la 12 august 1949. Episcopul a considerat oportun ca mai întâi să consacre sanctuarul, la 27 august 1949. Încoronarea solemnă a fost celebrată la 18 mai 1952, de către Mons. Angelo Roncalli, nunțiu apostolic la Paris, viitorul Papă Ioan al XXIII-lea.

Sărbătoarea sanctuarului se celebrează anual la 8 septembrie când se cântă imnul corsican dedicat Mariei "Dio vi salvi Regina", imn din secolul al XVIII-lea.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat