Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Anul Sfintei Liturghii - 2019-2020 -

Prezență reală și adorație

În inima Sfintei Liturghii se află cuvintele consacrării și gesturile ridicării trupului și sângelui lui Cristos pentru a fi adorate de întreaga adunare. Cum putem trăi mai bine aceste momente și, mai ales, care este semnificația lor pentru viața noastră de creștini?

Cuvintele consacrării reprezintă calea prin care Domnul ne dăruiește prezența sa cea mai intensă și reală, iar pâinea și vinul devin hrană mântuitoare pentru credincioși. Cu toții participăm la acest moment căutând să primim darul prezenței lui Cristos, al jertfei sale pentru noi. Autenticitatea acestei primiri va depinde și de capacitatea noastră de a adora prezența vie a Domnului. De aceea, în momentul central al Sfintei Liturghii, Biserica a rânduit anumite gesturi concrete, care să trezească și să exprime respectul și venerația față de jertfa iubirii lui Cristos. Astfel, ni se recomandă îngenuncherea, o poziție caracteristică a omului înaintea prezenței sfinte a lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură. Același gest este înfăptuit și de preot, imediat după ce a rostit cuvintele consacrării și a ridicat sfântul trup și sfântul sânge pentru adorația credincioșilor.

Atitudinea interioară de adorație a credincioșilor se exprimă la consacrare și prin folosirea simțurilor fundamentale pentru viața fizică și cea spirituală: auzul și văzul. Ascultăm cu venerație cuvintele lui Cristos și privim cu credință trupul și sângele său! De aceea, preotul pronunță cu mult respect și fără grabă cuvintele lui Isus asupra pâinii și vinului. Și, tot din același motiv, imediat după ce rostește cuvintele consacrării, o tăcere profundă învăluie întreaga biserică, privirea tuturor îndreptându-se spre pâinea și vinul care au devenit trupul și sângele lui Cristos. Preotul ridică ostia consacrată și apoi potirul cu vinul consacrat, pentru ca întregul popor să le vadă și să le adore. Dar, în același timp, preotul ridică sfintele daruri și înaintea Tatălui ceresc, care are mereu prezentă ofranda de iubire a Fiului și o primește ca act perfect de adorație. Săraca și limitata noastră adorație se unește, astfel, cu actul de adorație pur și deplin al lui Cristos și ajunge la izvorul sfințeniei și al iubirii, la inima Tatălui nostru ceresc. Acest moment scurt, dar profund de adorație din timpul Liturghiei, a fost prelungit de tradiția Bisericii și în afara ei prin adorația euharistică: atunci mâinile preotului sunt înlocuite de monstranță sau ostensoriu, iar credincioșii pot sta îndelung înaintea prezenței reale a lui Cristos. Adorația trăită în timpul celebrării liturgice devine în acest chip izvor al adorației euharistice din afara Sfintei Liturghii. Aceasta devine însă rodnică atunci când depășește spațiul sfânt al bisericii, oferind orientare și sens vieții noastre creștine concrete. Liturghia devine izvor de viață atunci când:

- adorându-l pe Cristos, Fiul veșnic al Tatălui, învățăm și noi să devenim copii ai lui Dumnezeu, fericiți că putem să ne abandonăm Tatălui și că suntem mereu primiți cu iubire de el;

- adorându-l pe Cristos, cel care a fost răstignit dăruindu-și viața și care a fost înviat prin puterea Duhului Sfânt, ajungem și noi să cunoaștem "iubirea infinită a lui Cristos" (Ef 3,19) și să învățăm să ne dăruim viața fraților noștri;

- adorându-l pe Cristos, care se face prezent prin intermediul pâinii și al vinului, învățăm și noi să descoperim semnele prezenței împărăției lui Dumnezeu în creație și în istoria noastră personală și comunitară;

- adorându-l pe Cristos, capul Bisericii, care devine trup euharistic pentru a construi în lume trupul său eclezial, învățăm și noi să-l recunoaștem și să-l venerăm în frații noștri, mai ales în cei săraci și nevoiași.

În cele din urmă, a adora prezența vie a lui Cristos la Liturghie este o autentică școală pentru a învăța cum prezența noastră în lume poate reflecta ceva din lumina împărăției lui Dumnezeu.

Pr. Daniel Iacobuț



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat