Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Anul Sfintei Liturghii - 2019-2020 -

Semnele vizibile ale jertfei euharistice

Cuvintele consacrării transformă pâinea și vinul în trupul și sângele Mântuitorului. Acestea au în ele însele înscris un simbolism care ne invită să participăm prin credință la jertfa pascală a Domnului.

Atât cuvintele rostite de Cristos, cât și pâinea și vinul ne descoperă caracterul de jertfă al Sfintei Liturghii și mai ales al momentului consacrării sau prefacerii. De fapt, pâinea este rezultatul unui lanț întreg de procese ce manifestă o anumită ofrandă, o moarte spre viață: din bobul de grâu care moare sub brazdă se naște spicul încărcat de alte boabe; acestea, la rândul lor, vor fi măcinate pentru a da naștere făinii; iar aceasta, în unire cu apa, va trebui să fie frământată și să fie trecută prin foc pentru a oferi pâinea. Iar pentru cine are urechi de ascultat, și vinul are o poveste de istorisit, o poveste cu mireasmă de jertfă: să ne gândim la boabele de strugure și la parcursul ofrandei lor, la martiriul lor în teasc, la fermentarea și purificarea lor în butoaie, la maturarea lor răbdătoare pentru a deveni vinul bun care înveselește inima omului, care sigilează familiaritatea și strânge prietenii.

Pâinea și vinul pe care le aducem la altar și pe care le vom primi transformate prin cuvintele Mântuitorului și puterea Duhului istorisesc și conțin iubirea lui Cristos pentru Biserică, mireasa sa: pâinea este trupul său jertfit pentru toți; vinul este sângele său vărsat pentru a-i reconcilia pe păcătoși cu izvorul iubirii, cu Tatăl ceresc. Dar, în același timp, pâinea și vinul prezente pe altar manifestă și conțin iubirea Bisericii pentru mirele ei, Cristos: sunt semnul implicării și asimilării conștiente a celor prezenți la Liturghie în dinamismul iubirii care se jertfește pentru a dărui viața. Pâinea și vinul pe care le aducem pe altar devin, așadar, semne ale jertfei noastre în unire cu cea a lui Cristos: "În Euharistie, jertfa lui Cristos devine și jertfa mădularelor Trupului lui. Viața credincioșilor, lauda, suferința, rugăciunea, munca lor se unesc cu acelea ale lui Cristos și cu jertfa lui totală și dobândesc astfel o valoare nouă" (Catehismul Bisericii Catolice, 1368).

Dar, pentru ca semnele participării noastre la jertfa Mântuitorului să fie instrument al trecerii noastre de la moarte la viață, sunt necesare anumite caracteristici: libertatea, dăruirea, valoarea în numele căreia este oferit. Pentru ca să fie un adevărat sacrificiu, participarea noastră trebuie să fie liberă: a aduce jertfe din necesitate, pentru că nu se poate altfel, elimină din autenticitatea ofrandei. Apoi, pentru ca jertfa să fie autentică e nevoie de spiritul de dăruire, adică de deschiderea față de ceilalți: a ne lăsa ghidați doar de propriul interes și avantaj atunci când facem o renunțare sau un sacrificiu reduce din adevărul acelui gest, care cere deschiderea față de ceilalți. În sfârșit, pentru ca un sacrificiu să fie autentic trebuie să fie motivat de o valoare reală: a suporta privațiuni sau renunțări în numele unor lucruri care nu au o valoare obiectivă, ci sunt doar lucruri trecătoare, nu ne ajută să trecem cu adevărat de la moarte la viață, nu ne ajută să intrăm în jertfa lui Cristos.

Cât de mult este prezent simbolismul jertfei pâinii și vinului în atitudinea noastră la Liturghie și mai ales în modul nostru de a ne trăi credința? Cum ne motivează participarea noastră la jertfa iubirii lui Cristos alegerile în muncă sau încercările prin care trecem? Cum aș putea adăuga libertate, dăruire și valoare renunțărilor inevitabile ale vieții?

Pr. Daniel Iacobuț



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat