Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri • Stiri • Stiri -

Știri interne

După două luni, împreună
După mai bine de două luni de celebrări liturgice cu bisericile goale din cauza pandemiei, credincioșii au putut fi prezenți fizic la sfânta Liturghie de duminică, 17 mai, când a fost sărbătorită împlinirea a șase ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici, ce a avut loc în 2014 pe Stadionul municipal din Iași. Ultima duminică în care bisericile au avut credincioși la sfânta Liturghie a fost cea din 15 martie.

Alături de bolnavi
Ziua Bolnavului în Dieceza de Iași a fost marcată printr-o celebrare euharistică, prezidată de PS Iosif Păuleț miercuri, 13 mai, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași. Momentul liturgic a fost precedat de rugăciunea completă a celor douăzeci de mistere ale Rozariului, de adorația euharistică și devoțiunea mariană. Totodată a fost comemorată și sfânta Fecioară Maria în aparițiile ei la Fatima. Au participat preoții și surorile de la episcopie, cuvântul de învățătură fiind rostit de pr. Daniel-Nicu Butacu, capelan sanitar pentru spitalele din Iași. Ziua Bolnavului a fost precedată de o novenă de rugăciune pentru bolnavi, la nivel parohial, între 4 și 12 mai.

Despre sfânta Liturghie
În catedrala din Iași, începând din 29 aprilie, PS Iosif Păuleț a ținut, miercurea și vinerea, la ora 19.00, o serie de douăsprezece cateheze despre sfânta Liturghie, încheierea fiind programată în preajma solemnității Preasfânta Treime. Catehezele au fost transmise în direct, în fiecare miercuri și vineri, de la ora 19.00, pe www.ercis.ro/ media, pe pagina de Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) și pe canalul YouTube (www.youtube.com/ ercisro) ale Episcopiei Romano-Catolice de Iași, precum și la televiziunea catolică Maria TV. Înregistrările au fost difuzate și la Radio Maria, în fiecare joi și sâmbătă, de la ora 14.00.

Un nou misionar al milostivirii
Pr. Marius-Petru Bîlha, OFMConv., a fost numit misionar al milostivirii, prin decretul emis de papa Francisc la 21 aprilie. Pr. Marius Petru este consilier provincial și rector formator al Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Decretul de numire urmează să-i fie înmânat pr. Marius-Petru Bîlha de către ministrul provincial, pr. Teofil Petrișor, în ziua de 7 iunie, în cadrul unei celebrări solemne în capela institutului. Pr. Bîlha s-a născut în anul 1975 și a fost hirotonit preot în anul 2001.

Alături de oameni (II)
Centrul Social "Maria Ward", alături de oameni generoși, a donat 26 de tone de alimente și produse sanitare și de igienă pentru peste 400 de copii și mai mult de 250 de bătrâni, din 14 localități din județul Suceava, după cum a precizat sr. Felicitas Butacu (tel. 0757398430), la 10 mai. Centrul va continua să îi sprijine pe cei aflați în nevoie și are un program de educație pentru elevi, la "școala online": "Până acum, am depus eforturi considerabile cu copiii pentru a preveni abandonul școlar și familial".

Ziua Presei
În Dieceza Romano-Catolică de Iași, duminică, 24 mai, a VII-a Duminică din Timpul Pascal, a fost sărbătorită Ziua Presei. Aceasta corespunde cu Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale în Biserica Catolică (a 54-a). În parohiile catolice din Moldova s-au făcut rugăciuni speciale pentru cei care sprijină și beneficiază de mijloacele de comunicare socială. La catedrala din Iași a fost marcat acest eveniment la sfânta Liturghie de la ora 11.30, celebrată de PS Iosif Păuleț, alături la altar fiind pr. Adrian Blăjuță, directorul Oficiului pentru Comunicații Sociale al diecezei, și pr. Cristian Diac, redactor în cadrul aceluiași oficiu și cel care a rostit predica. La finalul celebrării, pe lângă numele acestor doi preoți, episcopul Iosif a adus "mulțumire și recunoștință" lucrătorilor "care nu se văd" din cadrul acestui oficiu și celor care susțin răspândirea evangheliei prin toate mijloacele de comunicare.

Pentru familii
Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei din luna mai, se numără: continuarea asigurării asistenței psihologice și umane prin telefon și internet a tuturor persoanelor în vârstă, ca și a familiilor aflate în dificultate din cauza pandemiei de coronavirus; zile dedicate familiei și sfintei Liturghii la Valea Mare (21-24 mai); întâlnire de rugăciune cu un grup de familii la Bârnova (24 mai); întâlnire cu familiile din Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" și cu membrii Fundației "Anton Durcovici" din Roman (28 mai); curs pentru logodnici la Moinești (30 mai).

TEOSPOR
Pentru elevii care au absolvit cel puțin clasa a IX-a, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iași, prin Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Facultatea de Educație Fizică și Sport, organizează, în perioada 6-19 iulie, Școala de vară gratuită "Experiență universitară timpurie pentru elevi în situații de risc: program-punte în domeniile Educație Fizică și Sport și Teologie Romano-Catolică - TEOSPOR", finanțată din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE) de către Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare. Universitatea oferă tuturor elevilor participanți câte o tabletă cu trafic de internet mobil. Condițiile de înscriere au fost publicate pe www.ercis.ro și pe site-ul facultății, www.ftrc.uaic.ro.

Capelani în spitale
În urma unei convenții încheiate între Episcopia Romano-Catolică de Iași și Spitalul Municipal Roman, începând cu 1 mai, pr. Albert Babiaș a primit misiunea de preot capelan pentru spitalele din Roman, urmând să fie mereu la dispoziția pacienților care au nevoie de el. În Dieceza de Iași există mai mulți preoți care au primit din partea episcopului misiunea de a sluji în spitale: spitalele din Iași: pr. Nicu Daniel Butacu (tel. 0725-566170); spitalele din Bacău: pr. Leonard Farcaș și pr. Claudiu-Gabriel Neculăeși (tel. 0234-536660 - Decanat Bacău); spitalele din Roman: pr. Albert Babiaș (tel. 0747-698605); spitalul din Onești: pr. Iulian Năiță (tel. 0234-312336 - Parohia "Sfinții Apostoli Petru și Paul", Onești); spitalul din Moinești: pr. Ludovic Butnărașu (tel. 0234-361014 - Parohia "Înălțarea Domnului", Moinești).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat