Antidisperare

Poate că sunt familiare cuvinte din domeniul medicamentaţiei, ca "antiviral", "antibiotic", "antidepresiv" etc. Disperarea însă pare să fie boală veche. Cu circa 50 de ani în urmă, preotul american Andrew M. Greeley, în lucrarea sa Omul ne-lumesc, făcea o analiză în acest sens pornind de la "un sentiment care exista deja printre părinţii tinerilor..., o frustrare ce derivă din a-şi da seama că belşugul şi bunăstarea nu ajung; că omul nu trăieşte numai cu pâine". Iar disperarea, care face ravagii, are drept cauză "faptul că mulţi tineri moderni nu au nimic în care să creadă, nu au o schemă interpretativă, nu au o mitologie care să ducă la ordine, coerenţă, scop în viaţa lor... Sunt fără credinţă, fără sacru... fără o comunitate. Nu ştiu cine sunt, încotro se îndreaptă sau pentru ce trăiesc". Despre încercările de recuperare: "Acei reprezentaţi ai religiilor organizate, care consideră că ar putea stabili contacte cu o astfel de generaţie folosind limbajul lor, fumând drogurile lor... împărtăşind protestele lor sau purtând hainele lor, nu au perceput esenţialul". Adică faptul că "omul modern, ca şi predecesorii săi arhaici, are nevoie de credinţă, de comunitate, de mit, de morală, care să reflecte natura realităţii, a unei posibilităţi de a experimenta sacrul (inclusiv sacralitatea sexualităţii), a autorităţii religioase care să-i uşureze interpretarea semnificaţiei vieţii". Cât despre rezolvare, ea decurge din necesitate...

Pr. Cristian Chinez