Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Din toată inima un mulțumesc!

Se apropie sfârșitul anului școlar. E timpul să culegem roadele implicării noastre și a celor pe care Dumnezeu a binevoit să-i așeze lângă noi. Lor se cuvine să le adresăm un mare mulțumesc! Am avut parte de multe realizări școlare și spirituale. Recunoaștem că ele se datorează în totalitate lui Dumnezeu care ne-a păstrat sănătoși și ne-a luminat mintea. I-am avut alături pe părinți care au fost un adevărat sprijin, ne-au susținut cu iubire și s-au îngrijit pentru ca să avem o creștere firească, armonioasă. Îi simțim aproape și le transmitem un gând aparte de mulțumire preoților și cateheților, pe care acum îi putem revedea la sfânta Liturghie.

Arătăm stimă profesorilor - dascăli de nădejde -, care ne-au înțeles și ne-au ajutat să ne însușim nu doar informații, cât mai ales să ne descoperim, să prețuim prieteniile, să iubim adevărul, cuvântul și cărțile, formându-ne astfel niște caractere puternice, capabile să înfrunte obstacolele vieții. Dragi colegi, bucuria că ne-am avut aproape, să fie un izvor nesecat de respect și de comuniune!

Vacanță minunată!

Katherine Mohr



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat