Acasă-n Inima străpunsă

Cerul privea cu-nfiorare
Când am ajuns astăzi acasă,
Rănit din cap până-n picioare,
La mâini, în inima-mi duioasă...

M-au întrebat ce s-a-ntâmplat
Şi toţi au vrut să înţeleagă
Dacă ce văd e-adevărat;
Pământu-acum ce-o să culeagă?

Dreptatea Tătălui ceresc
Des invocată-i şi cerută,
Toţi îngerii o proslăvesc,
Doar Domnul tace şi-i ascultă...

Priveşte Inima străpunsă,
La piept o strânge, o-ncălzeşte;
Iubirea, taină nepătrunsă,
Pe toate-acum le ocroteşte...

Aici, în Inima divină,
Veni-vor să se odihnească
Cei ce doresc ca să revină
La viaţa harului, firească...

Năpăstuiţi din lumea-ntreagă
Găsi-vor aici mângâiere,
Răgaz şi rost ca să aleagă
Iubirea ce le dă putere...

Pe valul vieţii tremurânde
Nu este şansă de plutire,
Căci răutăţile-s crescânde
Şi trag în jos tot ce-i simţire...

Doar Inima ce s-a deschis
În zi de vineri, după-amiază,
Cunoaşte-un drum spre paradis,
Iar pentru toţi, asta contează!

Spre Inima înfiorată,
Când suliţa intrat-adânc,
Mă-ndrept de fiecare dată
Să cer iertare, să mă frâng...

Emil Bejan