Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Christus vivit! Tinerețea Bisericii

În Exortația apostolică postsinodală "Christus vivit", papa Francisc le vorbește tinerilor, le "amintește unele convingeri ale credinței noastre și, în același timp, încurajează la creșterea în sfințenie și în angajare pentru propria vocație".

Sfântul Părinte se adresează însă întregii Biserici, păstorilor și credincioșilor, deoarece "reflecția despre tineri și pentru tineri ne interpelează și ne stimulează pe noi toți".

Înainte de a se adresa tinerilor, Biserica are datoria de a-și păstra prospețimea dorită de Cristos. A fi tineri nu este o chestiune doar de vârstă, ci este o stare a inimii. Așadar, spune papa Francisc, o instituție precum Biserica "se poate reînnoi și deveni din nou tânără în diferite faze ale istoriei sale foarte lungi". La numărul 35 din exortația apostolică se citește un îndemn hotărât: "Să-i cerem Domnului să elibereze Biserica de cei care vor s-o îmbătrânească, s-o fixeze în trecut, s-o frâneze, s-o facă imobilă". Însă ancorarea în trecut nu este singura ispită a Bisericii. Se face prezent și riscul "de a crede că este tânără pentru că acceptă tot ceea ce lumea îi oferă, considerând că este reînnoită pentru că își dă deoparte mesajul și se comportă ca toți ceilalți". Dimpotrivă, Biserica este cu adevărat tânără atunci când este fidelă lui Cristos, când este ea însăși, când primește "forța mereu nouă a cuvântului lui Dumnezeu, a Euharistiei, a prezenței lui Cristos și a forței Duhului său în fiecare zi". Biserica își păstrează tinerețea atunci când este atentă să se întoarcă mereu la izvorul său, la Cristos.

Noi toți care facem parte din Biserică, mai tineri sau cu mai multă experiență de viață, avem misiunea de a susține această tinerețe a Bisericii având curajul de a fi diferiți de modelele pe care le perpetuează lumea, de a manifesta "alte visuri pe care această lume nu le oferă, de a mărturisi frumusețea generozității, a slujirii, a curăției, a tăriei, a iertării, a fidelității față de propria vocație, a rugăciunii, a luptei pentru dreptate și binele comun, a iubirii față de săraci, a prieteniei sociale".

În tumultul acestei lumi, Biserica nu este ferită de ispita de a-și pierde entuziasmul. Poate să cadă în această ispită, spune papa Francisc, atunci când "nu mai ascultă chemarea Domnului la riscul credinței de a da totul fără a măsura pericolele, și caută din nou false siguranțe lumești". Sfântul Părinte este convins că "tocmai tinerii sunt cei care o pot ajuta să rămână tânără, să nu cadă în corupție, să nu se oprească, să nu se mândrească, să nu se transforme într-o sectă, să fie mai săracă și capabilă de mărturie, să fie aproape de cei din urmă și de cei rebutați, să lupte pentru dreptate, să se lase interpelată cu umilință". Tinerii pot păstra strălucirea Bisericii dacă stimulează "capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără întoarcere, de a se reînnoi și de a reporni pentru noi cuceriri".

* * *

Pentru tineri:
• Biserica nu este o instituție compusă doar din papa și episcopi. Și tu faci parte din ea!
• Prin binele pe care îl realizezi, faci ca Biserica să strălucească în această lume; prin omisiunile tale și prin mărturia negativă, faci ca ea să fie umbrită.
• Iubește comunitatea parohială din care faci parte, deoarece este parte din Biserica lui Cristos!

Pentru comunități:
• Toți suntem chemați să luptăm împotriva a tot ceea ce "îmbătrânește" Biserica și o fixează în trecut.
• Înainte de a reproșa tinerilor că se îndepărtează de Biserică, să ne întrebăm dacă ne îngrijim suficient să păstrăm "prospețimea" Bisericii dorită de Cristos.
• Ne putem lăsa "contaminați" de entuziasmul tinerilor și de dorința lor de noutate.

Pr. Felix Roca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat