Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Micul conte

Istorioară morală de Christofor V. Schmid

Traducere de Bronislav Falewski

(continuare din numărul trecut)

Contesa zise:

- Așa cum s-a simțit Enric atunci când a ieșit din adăpostul subteran pentru prima dată pe frumosul pământ al lui Dumnezeu, tot astfel ni se va întâmpla și nouă când, părăsind aceste regiuni pământești, vom pătrunde în împărăția cerurilor. Căci așa gândesc: precum jucăriile lui Enric - acele floricele, miei și arbori de care se bucura atâta în vizuină - nu erau decât niște chipuri cât se poate de imperfecte ale făpturilor lui Dumnezeu, tot astfel trebuie să fie frumusețile și bucuriile acestui pământ în comparație cu cele ale cerului. Doar bucuria pe care o trăim pe pământ atunci când, după o despărțire îndelungată, revedem pe mult iubiții noștri ne poate face să ne închipuim cât de mare va fi bucuria noastră când vom revedea acolo, în cer, pe răposații noștri prieteni. Căci în această clipă a revederii mă simt ca și cum aș fi în cer!

Venerabilul sihastru zise:

- Găsesc sentimentele domnului conte și ale evlavioasei contese cât se poate de frumoase și înălțătoare. Dar adevărata învățătură care aduce înaintea ochilor cazul lui Enric rămâne aceasta: înțelepciunea, bunătatea și iubirea lui Dumnezeu strălucesc din cer și de pe pământ atât de clar și deslușit, încât chiar și un copil este în stare să observe urmele lor și să afle, așadar, în făpturi pe Creatorul lor.

15. Binele răsplătit și răul pedepsit

După vreo câteva zile sosiră oștenii contelui aducând întreaga bandă de tâlhari, care fusese găsită în vizuină. Tâlharii erau câte doi legați în lanțuri grele. Un car de lăzi, în care se aflau diferite lucruri scumpe, venea în urma lor, iar deasupra lăzilor ședea bătrâna țigancă. Tâlharii nici nu mai căutaseră băiatul dispărut, căci, găsind ușa cea de fier încuiată bine și necunoscând crăpătura din stâncă pe unde ieșise băiatul, iar gangul fiind foarte dărăpănat și primejdios, unde nu cutezau să intre, crezuseră astfel că Enric a căzut într-una dintre înfiorătoarele prăpăstii ale vechii mine și că a fost îngropat în dărâmăturile vreunui gang surpat.

Tâlharii au fost deci tare mirați când la intrarea lor în Eichenfels zăriră pe tânărul conte stând lângă tatăl său sub poarta castelului și nu-și puteau explica în ce mod ieșise prin poarta cea de fier.

- Noi credeam, mormăi căpitanul plin de supărare, că nu există om care să ne întreacă în viclenie și acum văd că un copil a fost în stare să ne învingă și să ne pună în lanțuri. Acest lucru este foarte dureros. Dar acuma trebuie să recunosc ceea ce nu voiam să cred vreodată: vremea descoperă toate, și pe hoț din peșteră scoate.

Muzicantul cu țambalul, care se afla și el printre aceștia, zicea în sine:

- Noi am răpit acest copil ca odată să ne fie de ajutor! Dar acum tocmai acest copil este spre pierzarea noastră. Oamenii par a avea dreptate când zic: "Cel ce face rele, la urma urmei trebuie să observe că s-a înșelat amarnic.

Vilhelm, care era față de Enric mereu prietenos și amabil și care nu era rău din fire, zise:

- Acestea le-a lăsat Dumnezeu astfel, că anume micuțul a scăpat, și eu mă bucur foarte mult că el trăiește, cu toate că aceasta îmi va aduce moartea... Dumnezeu își arată și aici puterea sa scăpând pe cel nevinovat și pedepsind pe cei vinovați. Acuma se împlinesc pentru noi cele ce mi le spusese odată tatăl meu și mi le repetase mama: "Dacă s-ar ascunde cel rău chiar și în mijlocul pământului, judecata lui Dumnezeu ar ști să-l găsească și acolo și l-ar chema la pedeapsa bine-meritată"...

Când zări Enric pe sărmanul Vilhelm în lanțuri printre tâlhari, fu tare mișcat și rugă fără încetare pe tatăl său să se îndure de acel om care-i făcuse atâta bine. Contele răspunse că pentru moment nu poate făgădui nimic; dar va căuta să-l trateze cât se poate de blând. Deoarece la interogatoriul luat se constată că tânărul nu vărsase niciodată sânge, ci că fusese mai mult un servitor al tâlharilor și nu tâlhar, nu fu închis pe viață, ci primi o pedeapsă mai ușoară. Contele mai ușură însă această pedeapsă și fu trimis într-o casă de corecție până ce avea să dea semne că s-a îndreptat pe deplin, ca apoi să fie trimis acasă.

- Iată, îi zise contele adresându-i-se pe când îl duceau pe tânăr, precum nicio faptă rea nu rămâne fără pedeapsă, tot astfel nicio faptă bună nu rămâne fără răsplată. Ușurarea pedepsei tale se datorează faptului că ai fost amabil cu fiul meu. Da, ceea ce ai făcut pentru fiul meu, voi răsplăti față de sărmana ta mamă. Poartă-te bine și caută astfel să te învrednicești ca să te trimit în scurt timp la ea.

Ceilalți tâlhari își primiră pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru toate crimele lor. Țiganca fu condamnată și ea la închisoare pentru totdeauna. Lucrurile furate au fost date înapoi vechilor proprietari pe cât se puteau găsi; restul fu întrebuințat pentru fondarea unui orfelinat. Pentru aceasta, contele dărui o mare sumă de bani, iar contesa, toate bijuteriile sale.

Margareta rămase acum în serviciul contesei ca mai înainte și, după zile pline de suferințe, avu din nou zile pline de bucurie. Pe tânărul ajutor de grădinar Georgică au trebuit de mult să-l dea afară din serviciu pentru neglijența și greșeala sa; pe lângă acestea, el se apucase și de băutură și de alte năzdrăvănii, așa că murise încă în floarea vârstei. Tânărul din munți se întoarse iară la părinții săi, după ce primi cadouri frumoase din partea contelui.

Pe bătrânul Menrad ar fi dorit contele să-l țină pentru totdeauna în castel. El rămase pentru un timp aici, dar nu putu fi convins ca să-și lase sihăstria pentru locuința din castel.

- Restul zilelor mele vreau să le închin lui Dumnezeu, zise el, și aceasta cred că o pot face numai în sihăstrie. Am trăit destul în lume și știu cum este ea. Lucrul cel mai bun pe care îl putem face în lumea aceasta este să ne pregătim pentru lumea cealaltă.

Venerabilul bătrân binecuvântă la despărțire - care fusese foarte tristă - pe conte, contesă și pe micul Enric, care nici nu voia să se despartă de dânsul. Familia contelui îl întovărăși până sub poarta castelului, unde aștepta trăsura. El se sui într-însa, privi încă odată cu bunătate spre dânșii și, pe când trăsura se puse în mișcare, mai rosti următoarele cuvinte:

- Rămâneți cu bine și pacea Domnului să fie cu voi. Ne vom revedea în cer! (Sfârșit)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat