Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Caritas Iași: 30 de ani de caritate

Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, o asociație de utilitate publică, nonprofit, de tip umanitar, împlinește anul acesta 30 de ani de când activează în domeniul serviciilor sociale comunitare și furnizează servicii sociale și socio-medicale persoanelor defavorizate.

Anul jubiliar 2020 va fi marcat printr-o serie de 30 de evenimente de responsabilitate socială care vizează sensibilizarea comunităților din regiunea Moldovei și ajutorarea celor care trăiesc în sărăcie, persoanele marginalizate social, singure sau bolnave, recunoscând valoarea fiecăreia dincolo de condiția socială. Evenimentele festive se vor încheia cu o Gală a Responsabilității Sociale - Caritas: 30 de ani de caritate, ce va avea loc la 30 octombrie.

În primăvara anului 1990, într-o clădire abandonată de pe Strada Sărărie, nr. 134, fondatorii Caritas au ales să adăpostească și să se îngrijească de copiii abandonați și profund afectați de fenomenul comunist. Ulterior au luat naștere diverse programe menite să creeze o civilizație a iubirii și a solidarității între oameni, a ajutorării semenilor noștri aflați în dificultate.

Promotorii acestui obiectiv, directorii Caritas: pr. Vladimir Petercă, Mons. Grigore Duma, pr. Egidiu Condac, pr. Mihai Budău și pr. Marius Adam, au făcut posibile toate acțiunile de binefacere și, mai ales, au reușit să transmită societății care este misiunea noastră de creștini: iubirea de Dumnezeu și de oameni.

Marele nostru gând de recunoștință se îndreaptă către ei, dar și către episcopul emerit PS Petru Gherghel, către arhiepiscopul mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, și, bineînțeles, către episcopul de Iași, PS Iosif Păuleț, care au fost mereu alături și au răspuns cu generozitate la acțiunile noastre.

Problemele cu care se confruntă comunitatea sunt mari, diverse, dar mai ales urgente, motiv pentru care Caritas a creat programe diferite prin care să răspundă nevoilor cu multă implicare și devotament: Programul Antidrog, Centrul de Resurse pentru Persoane cu Dizabilități, Centrul de Inserție Socio-Profesională pentru Tineri în Dificultate și programe care desfășoară activități și în prezent: Centrul de Plasament "Sfântul Iosif", Centrul de Resurse pentru Familii, Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri "Don Bosco", Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu, Programul de Intervenții în Situații de Urgență și Calamități Naturale.

Începând cu 30 decembrie 2019, activitatea asociației continuă sub îndrumarea pr. Iosif Iacob, director general, și este cuprinsă în două mari domenii de activitate:

Domeniul Copii, Tineri, Familii - echipa programelor care fac parte din acest domeniu este în permanență alături de: 50 de copii proveniți din familii cu situații financiare foarte precare, copii care frecventează centrele sociale de zi ale asociației, iar programele au drept scop prevenirea abandonului școlar, oferirea unei forme alternative de educație, asigurarea mesei calde zilnice; 13 tinere adolescente provenite din familii cu situații sociale speciale, separate temporar sau definitiv de părinții lor, care beneficiază de suport educațional, consiliere, suport în orientarea școlară și profesională; 30 de familii defavorizate aflate în situații de dificultate economică și socială, cărora li se oferă activități care ajută la dezvoltarea condițiilor de trai și la creșterea calității vieții.

Domeniul pentru Vârstnici și Persoane cu Dizabilități - echipa membră a acestui domeniu se află în slujba a peste 1.300 de vârstnici singuri imobilizați la pat sau la domiciliu din regiunea Moldovei, cărora li se asigură asistență socială, îngrijire medicală specializată la domiciliu și sprijin în efectuarea activităților zilnice.

Inițiem un îndemn către toți oamenii de bunăvoință pentru a veni în ajutorul aproapelui, a ne angaja într-un stil de viață bazat pe solidaritatea între oameni, uniți pentru schimbarea destinelor celor aflați în nevoie. Sperăm să ni se alăture cât mai mulți membri pe drumul carității.

Petronela Maftei



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat