Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul episcopului -

Sfântul Iosif, model de credință

Sfântul Iosif a fost soțul preacurat al Fecioarei Maria și tatăl purtător de grijă al Fiului lui Dumnezeu. Biblia vorbește foarte puțin despre el. În Noul Testament găsim două cuvinte care îi caracterizează admirabil viața. Redau aceste cuvinte și contextul în care ele apar: "Mama lui [Isus], Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns" (Mt 1,18-19).

Fiind drept, adică "fiind bărbat credincios", om bun, cinstit, corect, iubitor de Dumnezeu și de oameni. Cuvântul "drept" este ca o pecete divină pe fruntea celor aleși, un semn după care vor fi recunoscuți ca iubitori de Dumnezeu, așa cum litera T ("thau") era o pecete pe fruntea aleșilor lui Dumnezeu în Vechiul Testament (cf. Ez 9,4).

Meditând la credința sfântului Iosif, să reținem un lucru foarte important, și anume: "a crede" nu înseamnă doar o simplă vorbă aruncată în vânt sau rostită în diferite împrejurări, cum se întâmplă în multe dintre rugăciunile noastre. A crede cu adevărat în Dumnezeu înseamnă a avea încredere totală în el, în toate împrejurările și evenimentele vieții, atât atunci când acestea ne sunt prielnice, cât mai ales atunci când ele ne sunt potrivnice, grele, de mare încercare sau cumpănă.

Este cunoscută istorioara în care un tânăr, urcând pe munte și ajungând aproape de vârf, din neatenție a alunecat și a căzut în gol, dar a rămas agățat în coardă. Și a auzit o voce (a Domnului) care-i spunea să taie coarda, însă n-a avut curaj... Dimineață, a fost găsit fără viață, înghețat, suspendat în coardă. La câteva zeci de centimetri sub el se afla solul...

Istorioara ne spune ce înseamnă cu adevărat credința: să te încrezi total în Dumnezeu. Așa a fost credința sfântului Iosif - așa trebuie să fie și credința noastră.

Sărbătoarea de poruncă a Sfântului Iosif, la 19 martie, cade întotdeauna în Postul Mare, un timp forte de verificare a credinței noastre și de întărire a ei, folosind mijloacele pe care ni le recomandă însuși Isus: postul, pomana și rugăciunea. Să privim încrezători la sfântul Iosif, bărbatul cu adevărat credincios, omul bun, cinstit, iubitor de Dumnezeu și de oameni. Și nu doar ca să-l admirăm, ci să-l și imităm!

Biserica Catolică îi acordă o atenție deosebită sfântului Iosif. L-a ales ca patron și ocrotitor al ei. Nenumărate persoane îi poartă numele. Nenumărate sunt apoi instituțiile și bisericile puse sub patronajul său. Întreaga lună martie este închinată cinstirii sfântului Iosif. Numeroși sunt aceia care îl venerează și îi cer neîncetat ajutorul, chiar dacă nu-i poartă numele.

Să luăm ca exemplu Seminarul mare din Iași, Seminarul mic din Bacău și întreaga Provincie Franciscană din România: toate sunt sub patronajul sfântului Iosif. Prin câte încercări și greutăți au trecut aceste instituții! Pot da mărturie foarte mulți despre ele. În ciuda prigoanelor și greutăților de tot felul, aceste instituții au rezistat, ba au cunoscut și înflorire. Dacă ar fi să adunăm toate harurile obținute de la Dumnezeu prin mijlocirea acestui sfânt, am rămâne de-a dreptul uimiți.

În Vechiul Testament, sfântul Iosif are o icoană strălucită în Iosif, unul dintre cei doisprezece fii ai lui Iacob. Faraon, regele Egiptului, le spunea oamenilor în timpul anilor de foamete: "Mergeți la Iosif!" (Gen 41,55). Și Iosif i-a salvat. La fel vă trimit și eu pe voi, toți cititorii revistei "Lumina creștinului", și pe toți fiii Bisericii noastre: Mergeți la Iosif, chemați-l în ajutor cu încredere, imitați-i credința și sigur nu veți rămâne dezamăgiți!

+ Iosif Păuleț, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat