Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Concurs -

Scrii și câștigi

O dată la două luni aveți posibilitatea de a câștiga un premiu. Trebuie doar să răspundeți corect la întrebarea de mai jos. Răspunsul poate fi găsit în articolele din numărul trecut al revistei. Se acordă două premii prin tragere la sorți. Trimiteți prin poștă pe adresa de la pag. 2, prin fax: 0232/211527 sau prin e-mail: editor@ercis.ro răspunsul, adresa dv. completă și numărul de telefon. Participă la concurs răspunsurile care vor ajunge la redacție până la 15 aprilie. Numele câștigătorilor se vor anunța în revista din luna mai.

Întrebarea
Ce s-a celebrat în Biserica Catolică la 40 de zile de la sărbătoarea Nașterii Domnului?

Premiul
Buletin istoric, nr. 19
Revista conține rezultatele unor demersuri științifice întreprinse în ultimii ani de membrii și colaboratorii Departamentului de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

Câștigătorii concursului din luna ianuarie
Au fost primite nouă mesaje e-mail și șapte scrisori. În urma tragerii la sorți au câștigat: Marcel Romencu (Rădăuți) și Petrea Susan (Bălușești), care vor primi un abonament "De la răsărit până la apus" pe anul 2020.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat