Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri • Stiri • Stiri -

Știri interne

Hram și hirotoniri
Comunitatea fraților minori conventuali de la Roman a celebrat sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi, patronul spiritual al conventului, duminică, 4 octombrie. Cu acest prilej, PS Iosif Păuleț, care a celebrat Sfânta Liturghie solemnă a hramului și a deschiderii noului an academic, a hirotonit întru Preoție trei frați diaconi ai Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" din România: fr. Emanuel-Petrică Blaj (Sagna), fr. Mihai Cherecheș (Butea), fr. Cristian-Petru Pal (Nisiporești). ERCIS Media a transmis în direct Liturghia, precedată de o ediție specială.

Îmbogățire spirituală
Cu ocazia sărbătorii hramului, în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Săbăoani s-au organizat trei zile de pregătire spirituală, între 8 și 11 octombrie, în cadrul cărora pr. Gheorghe Cojocaru a predicat despre evlavia către Sfânta Fecioară Maria a Fericitului Anton Durcovici, episcop martir. Liturghia de sâmbătă seară, 10 octombrie, a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, care a sfințit cele două statui noi reprezentându-i pe Fericitul Ieremia și Sfântul Anton de Padova.

Sărbătoare la Butea
Trei au fost motivele care au unit comunitatea din Butea luni, 12 octombrie, la Liturghia prezidată de PS Iosif Păuleț: consacrarea altarului din capela Casei de Bătrâni și Bolnavi "Sfântul Ioan Paul al II-lea" a Congregației "Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus"; împlinirea a 134 de ani de la aducerea la Butea a primei statui a Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, marcând atunci începerea cultului "Neprihănitei" în Dieceza de Iași, iar al treilea motiv fiind sfințirea altarului și a lucrărilor de renovare de la grota dedicată Sfintei Fecioare Maria de Lourdes.

Anul academic 2020-2021
În cadrul Liturghiei de deschidere a anului academic 2020-2021, celebrată de PS Iosif Păuleț la 1 octombrie în capela Institutului Teologic din Iași, în prezența seminariștilor, a corpului profesoral și a studenților Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității "Al.I. Cuza", trei noi profesori ai Seminarului Mare au făcut profesiunea de credință: pr. Gabriel-Iulian Robu, pr. Gabriel Hălănduț și pr. Vasile Petrișor. Studenților catolici din Iași le-a fost dedicată Liturghia prezidată de PS Iosif duminică, 18 octombrie, în catedrală, concelebrând pr. Fabian Doboș, capelan universitar, și alți preoți din dieceză.

Noul Consiliu Pastoral Diecezan
Prin decret episcopal, PS Iosif Păuleț a constituit un nou Consiliu Pastoral Diecezan conform Statutului modificat și promulgat la 2 octombrie. Numirea membrilor acestui consiliu este pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 10 octombrie. Sesiunea de toamnă a Consiliului Pastoral Diecezan s-a desfășurat la Institutul Teologic Franciscan din Roman sâmbătă, 17 octombrie.

Banca de alimente
Tinerii voluntari Kolping din Oituz au lansat cu un flashmob sâmbătă, 17 octombrie, o nouă acțiune caritabilă dedicată persoanelor nevoiașe din localitate. O cabină telefonică veche și abandonată a fost reparată și transformată într-un spațiu de colectare a alimentelor neperisabile. Persoanele nevoiașe vor putea să se servească de aici cu alimente sau echipele de voluntari vor distribui pachete cu alimente la sfârșit de săptămână bătrânilor singuri, bolnavilor, familiilor nevoiașe cu copii.

Întâlnire
La sediul Episcopiei de Iași, miercuri, 21 octombrie, a avut loc o întâlnire între PS Iosif Păuleț și Narcis Jitaru, subprefect al județului Bacău, fiind prezenți și pr. Egidiu Condac, vicar general, și pr. Adrian Blăjuță, director al Oficiului pentru Comunicații Sociale. Printre temele discutate a fost noul proiect media al Episcopiei de Iași: înființarea unui radio cu specific religios și cultural, îndreptat în mod special spre credincioșii romano-catolici din Moldova. S-a discutat despre posibilitatea susținerii pașilor și demersurilor în vederea obținerii unei licențe radio pentru județul Bacău, în care sunt cei mai mulți credincioși din Dieceza de Iași.

Comunicări științifice
"Biblia și evanghelizarea. Idei și acțiuni misionare pentru zilele noastre" a fost titlul sesiunii de comunicări științifice desfășurată sâmbătă, 24 octombrie, în mediul online. Manifestarea a fost organizată de Facultatea de Teologie Romano-Catolică în colaborare cu Institutul Teologic Romano-Catolic, Centrul Misionar Diecezan și Oficiul pentru Pastorație Biblică. Sesiunea s-a înscris în seria de inițiative prilejuite de împlinirea a 160 de ani de la fondarea Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Actul academic a vizat și lansarea unor dezbateri despre Biblie, evanghelizare și misiune creștină în contextul zilelor noastre. Întreaga sesiune a fost transmisă pe canalele Facebook și YouTube ale Episcopiei de Iași, de către ERCIS Media.

Noviciat
În Biserica "Preasfânta Treime" din Prăjești (BC) a avut loc inaugurarea anului de postulandat 2020-2021 pentru doi tineri absolvenți ai Seminarului Liceal Franciscan, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de către pr. Emilian Dumea, OFMConv., vicar provincial, duminică, 11 octombrie.

Pentru familii
Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei, din luna octombrie, se numără: "Zilele familiei și ale Sfintei Liturghii" la Schineni (1-4 octombrie), Dancu (8-11 octombrie) și Tomești (15-18 octombrie); curs pentru logodnici la Iași (5 octombrie); întâlnire cu familiile la Iași (25 octombrie).

Pentru bolnavi
Pentru asistența spirituală a bolnavilor care doresc să primească sfintele sacramente, Oficiul pentru Pastorația Sanitară a pregătit o listă cu numere de telefon de contact, grupate după localitățile în care sunt spitale pe teritoriul Diecezei de Iași: Bacău - pr. Richardo-Dominic Baciu (tel. 0756/410906), Bârlad și Tecuci - pr. Ștefan Ciubotaru (tel. 0335/230487), Focșani - pr. Octavian-Iulian Nistor (tel. 0743/533874), Galați - Parohia "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul" (tel. 0236/413394), Huși - pr. Iulian-Gabriel Cocianga (tel. 0753/842249), Iași - pr. Mihai Galațanu (tel. 0725/566170), Moinești - Parohia "Înălțarea Domnului" (tel. 0234/361014), Onești - Parohia "Sfinții Apostoli Petru și Paul" (tel. 0234/312336), Pașcani - pr. Antonio-Elcio Aleixo, CSCh (tel. 0722/402804), Piatra-Neamț - Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul" (tel. 0233/212024), Roman - pr. Albert Babiaș (tel. 0747/698605), Suceava - Parohia "Sfântul Ioan Nepomuk" (tel. 0230/530559), Târgu-Ocna - pr. Ciprian Bulai (tel. 0744/212123).

Din agenda episcopului
• 2 octombrie: Simpozionul național "Euharistia, inima Bisericii", organizat la Institutul Teologic Franciscan din Roman • 6 octombrie: Celebrarea Liturghiei de pomenire la 10 ani de la moartea pr. Francisc Lenghen, la Tuta, concelebrant fiind ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop de București • 10 octombrie: Celebrarea Liturghiei hramului secundar al Sanctuarului din Cacica, "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" • 11 octombrie: Consacrarea altarului, binecuvântarea noilor lucrări și sfințirea capelei mortuare din Târgu Trotuș, în contextul sărbătoririi a 100 de ani de la sfințirea bisericii din această comunitate • 14 octombrie: Participarea la Liturghia hram a Catedralei Mitropolitane ortodoxe din Iași, în sărbătoarea Sfânta Parascheva • 18 octombrie: Celebrarea Liturghiei cu primirea lectoratului, pentru studenții anului IV, respectiv primirii acolitatului, pentru cei din anul V, la Institutul Teologic din Iași • 24 octombrie: Consacrarea altarului, sfințirea oratoriului și a capelei mortuare la Tuta • 25 octombrie: Sfințirea unei statui a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea la Suceava • 30 octombrie: Celebrarea Liturghiei la sanctuarul din Onești, la împlinirea a 37 de ani de la beatificarea fratelui Ieremia Valahul.

Numiri în Dieceza de Iași
Prin decrete episcopale, Preasfințitul Iosif Păuleț a procedat la următoarele numiri în Dieceza de Iași, care au intrat în vigoare începând cu 1 octombrie: pr. Iosif Enășoae - asistent spiritual Ordo Virginum, pr. Mihai Galațanu - director al Oficiului pentru Pastorația Sanitară, pr. Alexandru Percu - director al Oficiului pentru Vocații, pr. Iulian Tancău - administrator la Episcopia Romano-Catolică de Iași. La propunerea Definitoriului Provinciei "Sfântul Iosif" din România a Ordinului Fraților Minori Conventuali, PS Iosif Păuleț a procedat la următoarele numiri de vicari: pr. Romeo Sumănaru - Buruienești; pr. Liviu Brudaru - Buruienești; pr. Sebastian Cochior - Cacica; pr. Iosif Diac - Galați; pr. Petrică-Augustin Pătrașcu - Galați; pr. Fabian Iacob - Hălăucești; pr. Dănuț Ciubotaru - Hălăucești; pr. Mihai Cherecheș - Hălăucești; pr. Cristinel Sociu - Huși "Nașterea Sfintei Fecioare Maria"; pr. Gabriel Bogleș - Huși "Nașterea Sfintei Fecioare Maria"; pr. Clement Tălin - Luizi-Călugăra; pr. Mihai Dâscă - Luizi-Călugăra; pr. Adrian-Sorin Giurgi - Luizi-Călugăra; pr. Iosif-Eduard Cadar - Nisiporești și pr. Dumitru Patraș - Prăjești.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat