Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Au fost sfințiți cinci diaconi

În solemnitatea Neprihănita Zămislire, la 9 decembrie 2019, au fost hirotoniți cinci diaconi în catedrala din Iași, prin impunerea mâinilor PS Iosif Păuleț.

Adresându-se celor cinci candidați, PS Iosif le-a vorbit despre slujire ca despre principala așteptare pe care trebuie să o aibă de la condiția de diacon, spunându-le cu pătrundere că Isus a fost primul diacon, din moment ce nu a venit să fie slujit, ci să slujească el pe alții.

Slujirea diaconală, a continuat episcopul, trebuie să aibă trei caracteristici: gratitudinea, gratuitatea și bucuria. Prima caracteristică vizează recunoștința "pentru nespusele daruri cu care Dumnezeu" înzestrează. Ea trebuie să facă parte din "aparatul genetic" al slujitorului lui Cristos. Gratuitatea înseamnă că diaconul nu trebuie să caute titluri, onoruri sau laude atunci când își exercită slujirea. A treia caracteristică, bucuria, este cântată mai ales în Psalmul 100: "Slujiți Domnului cu bucurie!", fiind expresia sufletească generală a vieții diaconului.

Întrebați fiind cu privire la disponibilitatea de a sluji Bisericii, de a împlini datoriile diaconilor spre binele poporului lui Dumnezeu, de a păstra misterul credinței și celibatul sacru, cei cinci candidați au răspuns de fiecare dată: Vreau, dovedind în fața comunității ecleziale că sunt conștienți pe deplin de angajamentele definitive și irevocabile pe care și le asumă odată cu intrarea în prima treaptă a Preoției.

Noii diaconi au putut fi văzuți slujind la altar la momentul ofertoriului, iar apoi la distribuirea sfintei Împărtășanii. Ei îi asistă pe episcop și pe preoți la celebrările sacre, proclamă evanghelia și rostesc, după caz, predica sau omilia.

În aceeași zi, în cadrul unei sfinte Liturghii în catedrala "Sfântul Iosif" din București, seminaristul Ștefan Lenghen din Pârgărești a fost hirotonit diacon prin impunerea mâinilor PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de București.

* * *

Pentru Dieceza de Iași
• Paul Eduard Amariei (Buhonca)
• Michail Iulian Echert (Rădăuți)
• Iulian Robert Gherghel (Tupilați - Parohia Nisiporești)
• Paul Alexandru Vîrgă (Breaza - Parohia Talpa)

Pentru Mica Operă a Divinei Providențe "Don Orione"
• Neculai Marius Tiba (Izvoarele)

Pr. Cristian Diac



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat