Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri • Stiri • Stiri -

Au trecut la Domnul

Sr. Maria Marta Salahoriu, din Congregația "Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Fețe a Domnului Nostru Isus Cristos", a trecut la Domnul luni, 2 decembrie. S-a născut la 27 martie 1984. A intrat în congregație la 15 februarie 1999. După formarea inițială și doi ani de noviciat a depus primele voturi la 1 noiembrie 2008 în biserica Bassano-Romano, în Italia, unde se află mormântul părintelui fondator, venerabilul Gregori Ildebrando, iar la 11 iulie 2016 a depus voturile pe viață în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în capela centrului Asociației "Sfânta Față a Domnului Isus Cristos" din Măgura, Bacău. Trupul neînsuflețit a fost depus în capela centrului din Măgura (Bacău), până joi, 5 decembrie, când, după Liturghia celebrată la ora 10.30, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost transportat în satul natal, Lărguța. Liturghia de înmormântare a fost celebrată la Lărguța, sâmbătă, 7 decembrie.

Pr. Cristian Lucaci a trecut la Domnul joi, 19 decembrie, în casa parohială din Săbăoani, Parohia "Înălțarea Sfintei Cruci". Născut la 6 iulie 1960 la Horlești, jud. Iași, a absolvit Școala Generală de 10 clase în anul 1977 la Horlești, Școala de Cantori în anul 1979 la Iași și Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 1986. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1986 la Iași de către ep. Ioan Robu. A activat ca vicar la Onești (1986-1989), București "Sfântul Iosif" (1989-1990), paroh la Vaslui (1990-1996), Roman "Inima Neprihănită a Mariei" (1996-2012), Săbăoani "Înălțarea Sfintei Cruci" (2012-2019). A coordonat construirea bisericii "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman, a cărei sfințire și consacrare a altarului au avut loc la 5 iunie 2011. Suferind de mulți ani din cauza mai multor boli, părintele a purtat în tăcere și cu seninătate crucea suferinței. Liturghia de înmormântare a fost prezidată de PS Iosif Păuleț în biserica din Horlești, luni, 23 decembrie.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat